Există riscul să se facă șanțuri în drum după ce se va pune asfalt pe culoarul de mobilitate Bd. Decebal – Bd. Traian

2

Din ce am vorbit cu constructorii care sparg acum bulevardul Traian și pun conducta de apă, nu au obligația să aducă terenul la starea inițială pe straturi. Adică sparg stratul de asfalt, sparg apoi stratul de beton, sapă, pun conducta și la final pun deasupra doar pământ compactat. Asta înseamnă că vom avea exact aceeași problemă care a fost de fiecare dată când s-au pus conducte prin Piatra-Neamț și s-a lăsat asfaltul, neputând să se mai folosească banda unu de circulație spre regiment, pe Fermelor și pe multe alte străzi.
Graba asta de a face lucrările să fie gata până alegeri va duce inevitabil la lăsarea asfaltului și acum vorbim de un drum care se va asfalta pe bani europeni și la care nu se va putea interveni mulți ani fără să dăm banii europeni înapoi.

Din punct de vedere tehnic când asfaltul și stratul de beton sunt sparte pentru a schimba o conductă, procesul implică mai multe etape tehnice complexe denumite „excavare pentru utilități”. În acest caz, betonul și asfaltul sunt înlăturate pentru a permite accesul la conductele subterane.

Când zona este apoi umplută doar cu pământ compactat, fără a se pune la loc stratul de beton, apare un fenomen cunoscut sub numele de „consolidare a solului”. Consolidarea este procesul prin care volumul solului se reduce sub influența greutății sau presiunii aplicate. Acest lucru se datorează eliminării aerului din porii solului, procesul fiind accentuat de trecerea vehiculelor sau de alte presiuni similare.

În mod normal, atunci când se repară un drum, se urmează o metodologie numită „reconstrucție în straturi”. Aceasta presupune readucerea stratului de beton care are rol de bază rigidă și repavimentarea cu asfalt. Aceste straturi distribuie în mod uniform greutatea traficului către solul de fundație, minimizând astfel impactul pe care vehiculele îl au asupra integrității drumului.

În absența stratului de beton, întreaga presiune a traficului se concentrează pe pământul compactat. Acesta nu are aceeași capacitate de rezistență ca betonul, ceea ce duce în timp la degradarea drumului. Drumul poate să înceapă să se lase, formând denivelări și găuri, un fenomen tehnic cunoscut sub numele de „deformație rutieră”.

O astfel de deformație este mai accentuată în cazul unor condiții meteorologice extreme sau al unui trafic intens. De asemenea, pământul compactat este mult mai susceptibil la eroziune și la variațiile de umiditate, putându-se compacta și mai mult în timp, ceea ce accentuează și mai mult lăsarea drumului.

În concluzie, întoarcerea la funcționalitatea optimă a unui drum presupune întotdeauna refacerea tuturor straturilor care alcătuiesc structura drumului, inclusiv a stratului de beton, pentru a asigura o rezistență adecvată la sarcinile rutiere și o durabilitate pe termen lung.

Din păcate, proiectul inițial făcut pentru asfaltarea acestui culoar de mobilitate nu a ținut cont că trebuie schimbate și conducte sub structura șoselei și nu are prevăzute niciun fel de consolidări ale structurii drumului, ci doar punerea de asfalt pe el.

De asemenea, nici cei de la ISC nu vor să vadă problema structurii făcute din plăci de beton și sunt șanse reale dacă o tot țin așa să ajungă la oftalmologii de la DNA care vor afla prin metode specifice de ce nu văd lucruri evidente cei de la ISC.

Primăria ar trebui să își amintească că fix la fel s-a întâmplat și în cazul altor străzi și să ia în considerare nevoia refacerii stratului de beton prin armare cu betonul rămas pe lateralele săpăturii și de abia apoi refacerea stratului de asfalt deasupra acestuia. În caz contrar, fiind vorba de bani europeni, asfaltul se va degrada mai accelerat în zonele unde nu are infrastructura de beton conform temerilor exprimate în acest articol, iar cineva va trebui să răspundă.

Considerăm că orice inginer cu minime cunoștințe de drumuri poate să certifice celor de la primărie că sunt diferențe semnificative de uzură a drumului în zonele unde are beton dedesubt față de cele care nu au structură rigidă.

Concluzionăm că suntem îngrijorați de distrugerea infrastructurii existente a celor două bulevarde, în vederea montării unei conducte și refacerea doar un pământ compactat. În urma analizei noastre, am ajuns la concluzia că această acțiune este departe de a fi în regulă și prezintă riscuri reale pentru stabilitatea drumului care în realitate ar trebui să aibă o structură mult mai complexă în subteran.
Solicităm în mod respectuos autorităților competente să reevalueze situația și să găsească alternative care să protejeze integritatea infrastructurii existente, deoarece opinăm că exista riscuri reale ca drumul să se lase și refacerea lui să ne coste dublu, fiind obligați să dam înapoi si banii europeni luați pentru modernizarea acestor străzi.

Noi nu putem decât să emitem opinii și să avertizăm public. Mai departe, cei de la instituțiile statului pot să verifice și dacă avem dreptate, să îndrepte un rău din timp, sau să acopere neregulile și să devină complici cu cei care le fac.

Iosub Robert

Drept la replică – Primăria Piatra-Neamț, 20 iulie 2023

În vederea corectei informări a publicului, referitor la articolul apărut în data de 20 iulie 2023, în publicația online „ziarpiatraneamt.ro”, cu titlul „Există riscul să se facă șanțuri în drum după ce se va pune asfalt pe culoarul de mobilitate Bd. Decebal – Bd. Traian”, ținând cont de prevederile legale, vă rugăm să publicați următorul:

Drept la replică

În urma notei de constatare nr. 9699/23.06.2023, proiectul tehnic de execuție la obiectivul de investiții „Realizarea de noi rețele de alimentare cu apă și canalizare pe str. Petru Movilă, Bd. Decebal și Bd. Traian” va fi completat cu o dispoziție de șantier care prevede că pe tronsonul de aducțiune B-dul Traian se va turna un strat de beton.

Menționăm că la demararea proiectului de înlocuire a rețelelor de apă (1 decembrie 2022), amplasamentul era predat, deja, constructorului care se ocupă de proiectul de mobilitate urbană (care avea, oricum, în sarcină operațiunea de frezare a stratului de asfalt, până la beton).
În aceste condiții, s-a acceptat refacerea de către constructorul instalațiilor de apă până la stratul de beton, urmând ca soluția efectivă de consolidare să fie identificată, împreună cu proiectantul, în timpul execuției contractului.

Dispoziția de șantier prevede următoarele operațiuni:

  • Se va renunța la refacerea sistemului rutier cu structura rutieră suplă propusă în cadrul proiectului tehnic de execuție
  • Spargere beton rutier existent, având grosimea variabilă de 25-30 cm
  • Având în vedere structura rutieră existentă a bulevardului, structura rutieră rigidă cu îmbrăcăminte asfaltică, refacerea sistemului rutier se va realiza cu următoarea structură rutieră:
  • Strat de fundație din balast în grosime de 25 cm după compactare;
  • Strat de nisip pilonat în grosime de 5 cm;
  • folie de polietilenă;
  • BcR 4.0 (Beton rutier) în grosime de 20 cm + (5 – 6) cm provizoriu

SE VA REALIZA STRAT PROVIZORIU BCR 4.0, ASTFEL ÎNCÂT ZONA DE REFACERE SĂ FIE RACORDATĂ CU COTA STRATULUI DE UZURĂ EXISTENTĂ.
STRATUL PROVIZORIU SE VA REALIZA CONCOMITENT CU STRATUL DE BETON DE CIMENT.

Conform aceluiași document (dispoziția de șantier), intervenția se va face pe o lungime de 1400 metri liniari (aferenți B-dului Traian), și pe un sector cu o lățime de minim 1.00 m.

Dispoziția de șantier urmează să fie semnată și de beneficiarul investiției (Primăria Piatra- Neamț) de îndată ce constructorul va transmite o serie de completări necesare (listele de cantități privind renunțările, conform notelor de renunțare, listele de cantități privind suplimentările de lucrări și devizul-ofertă pentru lucrările suplimentare).

Astfel, considerăm că materialul menționat este de natură a induce în eroare cititorii.
Vă stăm la dispoziție pentru orice informații și vă rugăm ca atunci când este necesar să solicitați și să publicați și punctul de vedere al instituției noastre conform normelor deontologice.

Vă asigurăm în continuare de întreaga noastră solicitudine și transparență.

NOTA REDACȚIEI:

Am respectat dreptul dumneavoastră la replică și l-am publicat integral dar, cu tot respectul, am dori să vă întrebăm dacă ați citit și înțeles articolul și mai ales dacă ați citit dreptul dumneavoastră la replică.

Noi vorbim în articol despre lucrări deja executate, adică la timpul trecut, adică de tronsoanele deja îngropate de conductă și dumneavoastră ne vorbiți la timpul viitor, că se vor face. De asemenea, ne spuneți că se va da o dispoziție de șantier, tot în viitor. Așadar, cu tot respectul, la ora trimiterii acestui drept la replică, suspiciunile noastre din articol stau în picioare 100%. Nu există nimic din ce spuneți, ci va exista după ce veți semna actele pe care le pregătiți și care dovedesc că nu ați avut în planul inițial așa ceva, exact cum am scris noi în articol.

Din păcate și planul dumneavoastră din ceasul al 12-lea nu pare unul complet pentru că puneți beton, dar nu îl armați cu cel existent pe laterale. Despre aceasta vorbeam în articol când spuneam că ”Primăria ar trebui să își amintească că fix la fel s-a întâmplat și în cazul altor străzi și să ia în considerare nevoia refacerii stratului de beton prin armare cu betonul rămas pe lateralele săpăturii.”. De ce spuneam de armare? Pentru că fix la fel s-a turnat beton fără să se armeze în luna martie, tot pe B-dul Traian, și în câteva zile s-a surpat. Dacă nu vă aduceți aminte, avem aici articol. https://www.ziarpiatraneamt.ro/o-lucrare-a-apaserv-s-a-surpat-carabelea-ar-trebui-sa-dea-pe-cineva-afara-din-primarie

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Emil spune

    In alte țări se respectă legea și normele de aplicare de frica amenzilor…..in Romania controalele sunt efectuate din biroul cu aer condiționat

  2. Marius spune

    Am vazut cum s-a refacut un sant din asta in UK. Deci au sapat, iar pamantul scos a fost incarcat intr-un camion si dus. S-a montat teava respectiva, dupa care a venit un camion care a descarcat un fel de pietris in niste saci imensi. Au inceput sa umple acel sant cu material din acei saci, iar dupa ceva cantitate, incepeau sa compacteze acel material, in straturi straturi. Abia dupa toata aceasta operatiune s-a turnat ceva beton si la urma acoperirea cu asfalt. Na, de aia ei au fost imperiu iar Romania un sat agrar.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate