Evoluţie sau Involuţie?

Din momentul în care omul a devenit o fiinţă conştientă, acesta a încercat să domine lumea prin cunoaşterea ei. Dincolo de coordonatele sale biologice, omul este o fiinţă complexă, capabilă să se autodepăşească. Omul este creator de valori materiale şi spirituale, transmisibile generaţiilor următoare.

În decursul a milioane de ani, evoluând de la omul primitiv la cel contemporan, omul a trecut de la limbajul nearticulat la un limbaj complex şi la interacţiuni sociale pentru a realiza un schimb de experienţă cu ceilalţi membri ai comunităţii, purtători de cunoaştere. În comunităţile primitive, personalitatea membrilor era nediferenţiată şi coincidea cu cea a grupului.  Odată cu apariţia formelor de scriere se remarcă necesitatea omului de a localiza informaţia pe un suport extern, de a o stoca şi de a o distribui celorlalţi membri ai comunităţii sale. Aşa au apărut primele structuri care depozitează cunoaşterea: bibliotecile.

Procesul de transmitere a cunoaşterii tuturor membrilor societăţii pornea de la ideea de educaţie. Primele forme de scriere au revoluţionat partajarea cunoaşterii în comunităţile primitive. Lectura devine un mod de dezvoltare a calităţilor individuale şi era practicată în bibliotecile ce depozitau formele incipiente de cultură.

Tehnologia omului primitiv  a rămas în mare parte aceeaşi timp de 250 000 de ani. Cu toate acestea, în mai puţin de jumătate din această perioadă, omul  a evoluat de la unelte de piatră la laptop şi conexiune Internet. De fapt, evoluţia noastră tehnologică a început destul de recent în comparaţie cu vechimea speciei umane, acum 20 000 de ani.

Ştiinţa şi tehnica au cunoscut o evoluţie remarcabilă, omul fiind obligat să se adapteze din mers schimbărilor ce au survenit în urma procesului de partajare şi generare a cunoaşterii. Ca individ, omul este modelat de societatea în care îşi desfăşoară activitatea. Omul simte nevoia să îşi extindă teritoriul pe care să îl domine. Explozia demografică de la începutul secolului al XX-lea a transformat procesul de transmitere a cunoaşterii într-o problemă cu implicaţii globale.

Cunoaşterea, ca produs al societăţii informaţionale, a trasformat munca fizică în muncă intelectuală. Structurile infodocumentare au înmagazinat cunoaşterea acumulată de-a lungul evoluţiei omului şi permit accesul la ea prin reţele interconectate, Internet, noile tehnologii. Putem vorbi despre un Homo informaticus.

În prezent putem vorbi de o era a digitizării tuturor structurilor, fapt care permite accesul în timp real la informaţiile de pe întreg globul, indiferent de locaţia utilizatorului. Însă totul are un preţ…Omul a uitat în timp cum să supravieţuiască în mod natural, a uitat ca mediul înconjurător este mult mai vast decât cei patru pereţi în care îşi desfăsoară activitatea. Accesul uriaş la cunoaştere ne-a îngrădit, paradoxal, orizontul şi ne supune la o izolare în cutiuţe de beton pline de cabluri, monitoare, unităţi centrale şi conexiune Internet. Nu ar strica să aruncăm o privire şi dincolo de monitor şi să facem o plimbare prin munţi, în zone care nu au auzit de WWW sau de telecomunicaţii. Să ascultăm ce mai are de spus natura…

M.I.