Eveniment rutier neobișnuit: Doi polițiști au evitat o coliziune și au prins un șofer beat în Piatra-Neamț

0

Evenimentul rutier de pe strada Orhei despre care am scris aici – click este mult mai interesant decât pare. Dacă în urma primelor imagini pe care le-am primit de la un participant la trafic părea că este vorba despre o tamponare în sensul giratoriu, în fapt a fost vorba despre o evitare a unei coliziuni și o depistare a unui șofer care circula beat la volan.

Cei care au salvat situația au fost doi polițiști. Este vorba despre doi angajați ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, scms. D.S și ap.T.C., care, în timp ce se deplasau spre serviciu cu mașina personală (Dacia albastră din filmare), au evitat o coliziune cu autoturismul Mercedes de culoare neagră care circula haotic.

În urma incidentului, au observat că persoana care conducea autoturismul marca Mercedes a rămas în intersecție și nu reușea să mai plece de pe loc. S-a constatat că emana halenă alcoolică și avea hainele murdare de reziduuri alimentare, motiv pentru care cei doi au anunțat poliția Piatra-Neamț și au reținut persoana până la sosirea autospecialelor. Șoferul se pare că era, oricum, căutat de forțele de ordine de ceva timp, lucru care a ajutat la identificarea acestuia.

Din informațiile pe care le deținem, în urma testării cu etilotestul șoferul avea concentrația de 0,8 la mie în aerul expirat (infracțiune), motiv pentru care a fost dus la o unitate sanitară pentru prelevarea de probe biologice.

Nu doar că cei doi polițiști au evitat un accident, dar au contribuit la eliminarea unui real pericol de pe străzile din Piatra-Neamț, situație care se putea încheia în mod tragic pentru alte persoane nevinovate. Așadar, îi felicităm pentru viteza de reacție și vigilență.

Din păcate, fenomenul șoferilor care circulă beți la volan este des întâlnit în Neamț. Morala situației este: Nu te urca niciodată beat la volan. Dacă totuși ai de gând să o faci, în trafic s-ar putea să te „ciocnești” cu un polițist. Deci, mai bine nu o faci.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate