Evaluarea Națională 2026: au fost publicate rezultatele după contestații
Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate pe platforma oficială evaluare.edu.ro, după soluționarea contestațiilor.
În județul Neamț au fost depuse 242 de contestații. Dintre acestea, 156 au vizat lucrările la Limba și literatura română, iar 86 lucrările la Matematică. În urma reevaluării, 156 de note au fost mărite, dintre care 105 la Română și 51 la Matematică. Totodată, 66 de note au fost micșorate, respectiv 44 la Română și 22 la Matematică. Alte 20 de note au rămas nemodificate după soluționarea contestațiilor.
După soluționarea contestațiilor, cea mai mare medie din județul Neamț la Evaluarea Națională 2026 a rămas 9,87. Rezultatul a fost obținut de un elev al Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” din Roman.
La Evaluarea Națională 2026, în Neamț, au fost înscriși 3.586 de candidați. La proba de Limba și literatura română au fost prezenți 3.558 de candidați, iar la Matematică au fost prezenți 3.560 de candidați.. Procentul mediilor mai mari sau egale cu 5 a fost de 75,6%.
Vezi AICI rezultatele finale la Evaluarea Națională 2026 în Neamț, după codul candidatului.
Vezi AICI rezultatele finale la Evaluarea Națională 2026 în Neamț, după medie.
Următoarea etapă pentru absolvenții clasei a VIII-a este admiterea la liceu. Ierarhia la nivel județean va fi anunțată pe 9 iulie 2026, completarea opțiunilor în fișele de înscriere se face în perioada 13–20 iulie, iar repartizarea computerizată este programată pentru 22 iulie.
Elevii și părinții sunt sfătuiți să verifice atent codul candidatului, media finală și poziția în ierarhia județeană înainte de completarea opțiunilor pentru admiterea la liceu.