Eșecul democrației postdecembriste i-a convins pe români să nu poarte mască pentru binele comun

„E mai bine să fii nemulțumit decât un porc satisfăcut, să fii un Socrate nefericit mai degrabă decât un imbecil mulțumit; iar dacă imbecilul sau porcul sunt de altă părere, e fiindcă ei nu cunosc decât o parte a problemei” – John Stuart Mill

În comunism românii aveau o educație, aveau un loc de muncă, aveau o locuință și erau încurajați să aibă copii care, la rândul lor, să aibă o educație, un loc de muncă și o locuință. Prin ei, România de astăzi a fost construită.

Însă toate acestea cu un preț. Prețul a fost regimul opresiv, autoritatea care știe tot, controlează tot și pedepsește aspru nesupunerea la valorile și scopurile sale: binele comun.

Binele comun, în comunism, era decis de regim și nu de indivizi. Regimul spunea, indivizii executau. Iar dacă nu se supuneau, plăteau cu libertatea sau cu viața. Practic, binele comun era înfăptuit „cu parul” de forțe militarizate, iar noțiunea de libertate era un concept extrem de fragil, de multe ori suprimat de frică.

După 30 de ani de la căderea regimului comunist, România și întreaga planetă s-au confruntat cu o situație fără precedent în istoria recentă: pandemia de coronavirus. Țările democrate, de la cele mai puternice până la cele mai sărace, au fost luate, evident, „pe nepregătite”, iar sistemul medical subfinanțat în favoarea, de exemplu, a întăririi sistemului militar în caz de război, se îndrepta rapid și sigur spre colaps.

Pentru a rezolva problema „nepregătirii”, soluția de a nu intra în colaps a fost implementarea unor metode coercitive pentru a obliga oamenii să stea în casă, să nu se infecteze și să nu aglomereze spitalele.

În România, s-a aplicat același principiu, uitând, însă, că spre deosebire de statele profund democratice din vest, România are memoria comunismului încă vie. O memorie care ne spune că granițele erau închise, libertățile și drepturile erau restrânse, cozi la magazine, Securitate pe stradă și pedepse dure pentru cei care nu se supun. Pentru asta, românii au plătit cu viața în decembrie ’89. Să fie liberi.

Vă sună cunoscut?

Abordarea de la bun început a unor metode profund coercitive în România pentru a limita efectele pandemiei de coronavirus a fost, poate, cea mai mare greșeală a actualului guvern democratic. Peste aceasta, s-au suprapus bâlbele OMS care nu au recomandat purtarea măștii în perioada de stare de urgență, dar le recomandă sau chiar le impune acum într-o perioadă de „relaxare”, creând confuzie în rândul oamenilor obișnuiți. Și pe bună dreptate.

Românii au retrăit în starea de urgență ceea ce au trăit în comunism. Cei mai tineri au asociat poveștile despre comunism cu ce se întâmplă acum. Au văzut forțe militare cu ARME pe stradă, au primit amenzi dure, li s-au limitat libertățile și drepturile, fiind, psihologic vorbind, considerați potențiali infractori pentru simplul fapt că se pot îmbolnăvi.

După starea de urgență, a venit decizia Curții Constituționale ca un cucui în capul democrației postdecembriste, un fel de versiune light a ceea ce s-a întâmplat în ’89. A venit, din nou, peste români, libertatea.

Și pentru că nici după 30 de ani românii nu au înțeles sensul libertății, în această perioadă trăim ceea ce a fost în anii ’90. O perioadă în care fiecare făcea ce voia și nu suporta mari consecințe prin lege. O perioadă în care românii au anulat, mental vorbind, toate regulile opresive impuse.

De aceea nu poartă mască, de aceea nu mai au încredere în autorități, de aceea nu se mai gândesc la binele comun, ci la propria libertate absolută. Au asociat frica impusă în starea de urgență cu frica impusă de regimul comunist. Și de multe ori, frica este impusă prin minciună, manipulare, forță.

Acesta este motivul pentru care orice abordare rațională a măsurilor de protecție în fața coronavirusului stă în mentalitatea multor români sub semnul consipirației: minciună, manipulare, control pentru a ne suprima drepturile și libertățile individuale: „Presa minte, guvernul minte, virusul nu există”.

Acum e prea târziu să dăm timpul înapoi, dar cel mai probabil guvernanții și-au dat seama de greșeală. Sau poate nu.

Cert este că dacă autoritățile ar fi tratat de la bun început românii cu respect, ca pe niște indivizi buni, educați, raționali, cu conștiință, responsabili și ar fi explicat mai clar noțiunile de libertate și bine comun, poate că răspunsul societății civile ar fi fost unul pozitiv și românii ar fi fost dispuși să colaboreze cu sistemul, nu să se opună.

În schimb, românii au fost considerați potențiali infractori, li s-a reamintit psihologic de comunism, iar răspunsul a fost unul pe măsură, acela din ’89. Acum tragem ponoasele și este greu să explicăm de ce purtarea unei măști este un act de conștiință și susține binele comun. Niciun argument nu mai stă în picioare.

Noi vă spunem doar atât: masca nu înseamnă cenzură, nu înseamnă umilință, respectarea legii nu înseamnă supunere prostească, de turmă, protejarea sănătății dumneavoastră și a celor din jur nu este o conspirație, ci este o dovadă de altruism desăvârșit și de conștiință superioară.

E un gest mic care poate salva vieți și e un gest care nu trebuie scris în nicio lege, nu trebuie impus cu forța, trebuie doar făcut pentru că așa e corect pentru binele comun. Și chiar dacă masca e doar un „placebo”, măcar suntem cu conștiința împăcată că am făcut tot ce am putut ca să nu avem regrete mai târziu.

Ne creează disconfort? DA! Este scumpă? DA! Dar pentru moment, rațional vorbind, masca pare să fie cea mai la îndemână soluție pentru revenirea la ”normalitate”, pentru a putea munci, pentru a putea merge la școală, pentru a ne putea trata bolnavii cronici în spitale, pentru a fi… liberi.

Oricât de dificil este, încercați să vă detașați de traumele istoriei și să vedeți prezentul. Fiți liberi, faceți ce vreți, dar înțelegeți că libertatea dumneavoastră se oprește acolo unde libertatea celuilalt este încălcată. Iar dacă nu înțelegeți acest lucru, urmează consecințele.

Nu vreți să aveți pe conștiință îmbolnăvirea cuiva drag.

Căci aceasta este cea mai grea pedeapsă pe care niciun regim opresiv din lume nu o poate aplica: sentimentul de vină atunci când e prea târziu să mai schimbi ceva.

Vă dorim sănătate și, mai ales, înțelepciune!