„Escadrila Albă” – Drama Eroinelor aviației românești/ Nadia Russo-Bossie (1901-1988)

De A. R. Pe 11 mai 2020

Complexul Muzeal Național Neamț vă propune un proiect expozițional virtual având drept titlu, „Escadrila Albă” – Drama Eroinelor aviației românești. Expoziția virtuală reunește o serie de șase portrete biografice ale aviatoarelor: Marina Știrbei Brâncoveanu, fondatoarea Escadrilei Albe, Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Smaranda Brăescu, Virginia Duțescu, Stella Huțan Palade precum și un scurt istoric al Escadrilei Albe.

„Acest proiect virtual face parte din expoziția în aer liber, purtând același titlu, pe care sperăm s-o putem vernisa în cursul acestui an. Mulțumim pe această cale colaboratorilor noștri, Muzeului Național de Istorie a României, reprezentat prin domnul directorul general Ernest Oberländer Târnoveanu și domnului istoric militar, Sorin Turturică, pentru contribuția adusă la realizarea acestui proiect expozițional.”, transmite Complexul Muzeal Național Neamț.

Nadia Russo-Bossie s-a născut la Tver, lângă Moscova, pe 17 iunie 1901, în familia unui ofițer, Evgheni Brjozovski. Mama ei provenea dintr-o familie nobilă, al cărei arbore genealogic era ancorat în istoria Rusiei țariste. Printre strămoșii săi se număra însuși țarul Boris Godunov (1598-1605).
               În anul 1912 Nadia rămâne orfană de mamă. Urmează apoi liceul din Harkov până în anul 1917, când moare tatăl ei. Atunci Evgheni Brjozovski era general de cavalerie. În anul 1918, Nadia reușește cu ajutorul fostei ordonanței a tatălui său, să fugă din Rusia și se stabilește în Basarabia. Mai târziu, în anul 1925, se căsătorește cu un moșier basarabean, Alexandru (Sașa) Russo, care era mult mai în vârstă decât Nadia și deținea moșii întinse și ferme de oi karakul.
               În perioada 1932-1934, Nadia Russo urmează cursuri de specializare destinate surorilor medicale, organizate de Crucea Roșie, la Chișinău. În același timp frecventează studii de Belle Arte în capitala Franței, la Paris.
               Divorțează de Sașa Russo și vine la București, unde învață să zboare la Școala de pilotaj ,,Inginer Mircea Cantacuzino”. În anii 1935-1936, obține brevetul de pilot gradul II și I având astfel brevetul feminin cu numărul 9 din aviația română. Pasionată de aviație, Nadia se evidențiază ca un pilot de certă valoare. La cursurile de zbor va lega amiciții cu alți piloți din acea perioadă: Mariana Drăgescu, Constantin Abeles, care i-a fost instructor de zbor, pictorul Grigoriță Stoenescu, Traian Demetrescu zis „Popa” și alții.
               În anul 1937 ea reușise să-și achiziționeze un avion personal, model Bücker 131 „Jungmann”, pe care îl înmatriculează YR-NAD. Jumătate din costul avionului a fost suportat de Ministerul Aerului, diferența fiind obținută la Chișinău prin subscripție publică. În același an, Nadia obține și brevetul de zbor fără vizibilitate.
               În 28 iunie 1938 participă la un meeting aerian la Chișinău. Concurează apoi pentru cupa „Mircea Cantacuzino”, clasându-se pe locul 7. Acest eveniment este prezentat pe larg în revista „România Aeriană”, prezentându-se și clasamentul final, unde Nadia Russo obține locul 8.
               În septembrie același an are loc raliul Micii Antante, un traseu de circa 4.000 de kilometri, pe itinerariul Praga-Uzgorod-Cluj-București-Belgrad-Zagreb-Arad-Cluj-Uzgorod-Praga. Din partea României au participat două femei: Valeria Ionescu și Nadia Russo. Valeria Ionescu a câștigat cupa Federației Aeronautice Regale Române și alte două premii iar Nadia s-a clasat pe un loc onorabil. Dar ea a fost singura femeie care a participat la competiția respectivă, zburând singură în avion.

A fost recompensată pentru această performanță de regele Carol al II-lea, cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” de pace, clasa Crucea de Aur.
               Participă de asemenea la manevrele regale de la Galați, desfășurate în luna octombrie 1938, alături de Mariana Drăgescu, Marina Știrbey și Irina Burnaia. Tot în octombrie Nadia va participa la concursul aviației de turism, dotat cu cupa MAM (Ministerul Aerului și Marinei) unde evoluează în două probe: „acrobație individuală pentru doamne” și „aterizare la punct fix pentru doamne”.
               Va face parte din Escadrila Albă, având statutul de pilot stagiar bugetar, asimilat gradului de sublocotenent de aviație. Din această postură va participa, mai târziu, și la campania din Est. Între 3 și 20 iulie 1940, Nadia și colegele ei de zbor se antrenează pe avionul bimotor Monospar numărul 1, în cele din urmă obținând un brevet pentru bimotoare. Instructor a fost pilotul de linie Nicolae Evghenovici.
               A participat la campania din Basarabia alături de Mariana Drăgescu, Virginia Thomas și Virginia Duțescu.
               Prin Înaltul Decret Regal numărul 2712 din 12 septembrie 1941, publicat în ,,Monitorul Oficial”, numărul 238 din 8 octombrie 1941, Nadia Russo, ca și celelalte trei aviatoare, este decorată cu Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa Crucea de Aur. Nadia va participa în perioada următoare la campania din Odessa.
               Zborurile erau efectuate de pe aerodromul din Tighina până aproape de linia frontului, de acolo preluând răniții pe care-i transporta la spitalele militare de la Tighina sau direct la București. A luat parte alături de „Escadrila Albă” la luptele de la Stalingrad din august-octombrie 1942.
               A legat o prietenie cu Mariana Drăgescu, care va dura până la sfârșitul vieții. Cele două prietene aveau să împartă toate greutățile și necazurile, prilejuite de război.

Nadia a fost o rusoaică ce a făcut cinste aviației române” spunea, buna ei camaradă, Mariana Drăgescu.
Din cauza condițiilor aspre de pe front, Nadia Russo s-a îmbolnăvit și a plecat la spitalul de la Nicolaev. Revine pe front și se mută cu întreaga escadrilă la Plodovitoje, unde aerodromul este atacat de aviația rusă în mod repetat.

Prin urmare, în noaptea de 3 octombrie 1942, avioanele sovietice mitraliază la sol terenul de zbor, iar pe 6 octombrie bombardierele inamice aruncă douăsprezece bombe.
Campania din Stalingrad a fost ultima la care a participat Nadia Russo. În mai 1943, din cauza sănătății precare a părăsit „Escadrila Albă”. Legăturile ei cu zborul se răresc, ea scoțând la vânzare avionul personal Bücker „Jungmann”, înmatriculat YR-NAD, care va fi achziționat de Guvernământul Transnistriei.

Pentru activitatea ei pe frontul de Răsărit, în afară de „Virtutea Aeronautică”, Nadia Russo a mai primit Ordinul „Vulturul German” clasa a III-a și Crucea „Regina Maria”, clasa a III-a.
După venirea la putere a guvernului dr. Petru Groza, în martie 1945, Nadia Russo intră în atenția autorităților pro-comuniste. Datorită unor întâlniri secrete, care au avut loc în apartamentul ei din Piața Romană, între generalul Mihai Romanescu, George Polizu Micșunești și un colonel englez din Comisia Aliată de Control, i se va înscena un proces politic.

Va fi condamnată pe 27 septembrie 1951, pentru înaltă trădare, de Tribunalul Militar București, la opt ani ani de temință grea, patru ani degradare civică și confiscarea averii. A executat doar șase ani la penitenciarele Miercurea Ciuc și Mislea. Penitenciarul de la Mislea era atunci cel mai mare penitenciar de femei din țară, „fiind singura închisoare manufactură din țară”, unde femeile țeseau covoare și plase de pescuit, ale căror noduri erau „deseori udate cu sângele deținutelor”.
Datorită faptului că a lucrat în fabrică la Mislea, în anul 1957 este eliberată din penitenciar. I se fixează domiciliul forțat la Lățești, în Bărăgan, unde va sta încă cinci ani, până în anul 1962.

Tot aici îl va cunoaște pe Guy Bossie cu care se va căsători. Începe să-și caute de muncă, cu greu reușind să se angajeze într-o fabrică de ambalaj de la Buftea.

În toată perioada de după eliberare, Nadia Russo Bossie este filată de securitate așa cum demonstrează imaginile din dosarul de urmărire de la C.N.S.A.S.
               Condițiile de viață la Lățești erau destul de grele: trăia într-o casă acoperită cu paie, cu lut pe jos, cu mobilier improvizat, având o mică grădină de legume de care se ocupa. În sat nu era nici o biserică, așa că a improvizat una într-o baracă părăsită.
               „Pe peretele dinspre răsărit L-a pictat, mare, pe Hristos răstignit…”. Va avea parte de o viață modestă, dar liniștită, după ce i se va permite să plece din domiciliu forțat de la Lățești. A trecut pe la Țăndărei și Călărași, în căutarea unei slujbe, în cele din urmă stabilindu-se la Buftea, unde soțul ei primise o mică garsonieră.
               O vizita des colega ei de manșă, Mariana Drăgescu. Câteodată, împreună cu Mariana Drăgescu, mergea să-l viziteze pe generalul Gheorghe Negrescu, „pilot vetreran al primului război mondial”, unul din primii aviatori brevetați din România.

În anul 1986, se stinge din viață, din cauza unui cancer pulmonar, soțul ei, Guy Bossie. Încet, încet Nadia își pierde memoria, fiind afectată de dispariția soțului ei.
               Era amnezică, nereușind să-i mai recunoască pe cei din jur, cu excepția Marianei Drăgescu, vechea ei camaradă și prietenă. Se mută la București, unde este îngrijită de două verișoare ale ei. Seară de seară petrecea ore în șir la mormântul soțului ei. A trecut în veșnicie la data de 19 ianuarie 1988, la Buftea, fiind înmormântată la cimitirul „Reînvierea” din București.
               Odată cu moartea ei, întreaga sa arhivă personală, formată din fotografii și documente, dispare, la fel cum era de negăsit șevaliera cu blazonul de aur al familiei, pe care o ținea mereu în mână. În anul 1944 carnetul de zbor a ars într-un incendiu izbucnit la Băneasa, iar manuscrisul cărții „În goana aripilor albe” a dispărut inexplicabil după arestarea ei în anul 1951.
               A rămas însă memoria „unei aviatoare talentate și a unui om de caracter”, așa cum o evocă Mariana Drăgescu, prietena ei de-o viață.

sursa: Complexul Muzeal Național Neamț

citiți și Escadrila Albă – Drama Eroinelor aviației românești