Educație și siguranță în școli: acțiuni integrate pentru prevenirea riscurilor și promovarea responsabilității (IMAGINI)

0

În luna martie 2024, polițiștii Biroului Siguranța Școlară și cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat 83 de activități preventive de care au beneficiat un număr de 1447 elevi și cadre didactice în 19 unități de învățământ din localitățile Piatra Neamț, Roman, Dumbrava Roșie, Oniceni, Bozieni, Tămășeni, Borca, Icușești, Pângărați, Gâdinți, Dragomirești, Valea Ursului și Ștefan cel Mare.

Activitățile au avut ca obiectiv prevenirea faptelor cu violență și a bullying-ului, prevenirea consumului de substanțe interzise în rândul elevilor, prevenirea traficului de persoane, prevenirea portului sau folosirii fără drept de obiecte periculoase și informarea privind răspunderea penală a minorilor.

În paralel, polițiștii Biroului Siguranța Școlară și cei din Poliția orașului Roznov au întreprins acțiuni specifice în cadrul planului lor de prevenire a absenteismului și verificare a respectării legislației de către agenții comerciali din apropierea unităților școlare din orașul Roznov. Aceste acțiuni au condus la identificarea a 17 elevi surprinși în afara școlii în timpul orelor de curs și la instruirea a 17 unități comerciale și săli de jocuri de noroc, cu privire la obligațiile pe care le au conform Legii 349/2002R, Legii 61/1991R și O.U.G. 77/2009.

Aducem la cunoștință faptul că, potrivit ultimelor modificări, art. 2, pct. 232 din Legea 61/1991R prevede: ”comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unitățile autorizate să comercializeze băuturi energizante; băuturile energizante sunt băuturile care conțin combinații variate de carbohidrați vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanțe, precum: cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona și alți compuși cu efect de stimulare a sistemului nervos central”, această contravenție fiind sancționată cu amendă de până la 20.000 lei ( sau 30.000 lei în cazul în care fapta este săvârșită în incinta unei unități de învățământ, instituții de sănătate sau destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate), dispunându-se și măsura complementară a suspendării localului public între 10-30 zile.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate