EDITORIAL: Ce se întâmplă în mintea unui om care primește un diagnostic de boală incurabilă?

Acesta este un subiect extrem de dificil de abordat, deoarece explicațiile de manual nu sunt întotdeauna cele mai fericite și lămuritoare, cum de altfel nu sunt întotdeauna foarte corecte, fiind de multe ori rezultatul cercetării prin metoda observației, iar în astfel de cazuri empatia nu funcționează chiar corect. Un om sănătos nu se poate pune niciodată în postura unui om care primește vestea unui diagnostic de boală incurabilă. Complexul de trăiri, de reacții chimice și energetice din organism, influența caracterului, a educației, toate acestea se combină cu reacțiile psihologice descrise în manuale și rezultatul este extrem de variat.

Totuși, vom încerca să explicăm în mare principalele tipuri de reacții pe care le poate avea un om care primește un diagnostic de boală incurabilă, ce duce la o speranță de viață redusă.

Ca reacție instinctuală, primirea unui diagnostic de boală incurabilă este un moment care transformă radical viața unei persoane, marcând un punct de cotitură profund emoțional și psihologic. În acele clipe, mintea se cufundă într-un vârtej de sentimente și gânduri, un tumult care poate părea copleșitor sau pentru multe persoane este copleșitor fiind însoțit de stări de vomă, leșin sau rău general.

Initial, șocul este predominant. Vestea că suferă de o boală incurabilă lovește ca un trăsnet, creând o stare de neîncredere și negare. „Asta nu se poate întâmpla mie”, este un gând comun, reflectând dificultatea minții de a accepta realitatea. Această negare este, în parte, un mecanism de apărare, o încercare disperată a psihicului de a se proteja de durerea și frica profundă.

Pe măsură ce realitatea începe să se infiltreze, emoțiile se intensifică. Frica este una dintre cele mai puternice sentimente: frica de necunoscut, de suferință, de pierdere. Aceasta poate fi însoțită de un sentiment de nedreptate și furie – „De ce eu?”, se întreabă adesea persoana afectată, căutând un răspuns, o explicație, ceva care să dea sens acestei nedreptăți aparente.

Depresia este un alt companion frecvent în acest periplu emoțional. Viitorul, odată plin de speranțe și planuri, acum pare întunecat și incert. Persoana poate simți o profundă tristețe și o pierdere a interesului pentru activitățile care o făceau fericită. Gândurile despre moarte și despre limita timpului pot deveni obsedante, aducând cu ele o durere sufletească adâncă.

În paralel cu aceste emoții, există și un proces cognitiv intens. Mintea încearcă să proceseze informația, să înțeleagă ce înseamnă boala pentru viitor, pentru identitatea și viața personală. Acesta este un moment în care se reevaluează prioritățile, valorile și sensul vieții. Întrebări fundamentale își fac apariția: „Ce este cu adevărat important pentru mine acum?” sau „Cum vreau să îmi petrec timpul pe care îl am?”

În ciuda tuturor acestor lupte interioare, nu este neobișnuit ca persoanele în această situație să dezvolte o nouă perspectivă asupra vieții. Mulți găsesc o apreciere mai profundă pentru momentele mici, relațiile autentice și frumusețea existenței cotidiene. Este un proces de redescoperire și reinventare, o călătorie prin umbra și lumina propriei existențe.

În cele din urmă, fiecare persoană experimentează această călătorie în mod unic, influențată de personalitatea, experiențele de viață, sistemul de sprijin și resursele interioare. Este un drum care poate fi la fel de mult despre găsirea păcii și acceptării, pe cât este despre confruntarea cu sfârșitul.

După cum v-am spus la începutul acestui editorial, modul în care oamenii răspund la un diagnostic de boală incurabilă poate varia semnificativ, reflectând o gamă largă de atitudini și comportamente. Totuși am putea menționa că principalele câteva atitudini generale pe care le pot adopta oamenii în astfel de situații sunt:

Lupta și disperarea în căutarea de soluții:

Unii oameni devin foarte activi în căutarea de tratamente și soluții, explorând opțiuni medicale convenționale și alternative. Ei pot căuta „leacuri miraculoase” și pot fi dispuși să încerce aproape orice pentru a găsi un remediu.

Atunci când o persoană primește un diagnostic de boală incurabilă, există cazuri în care reacția inițială este de a se agăța de orice speranță și de a lupta cu orice preț pentru vindecare. Această luptă adesea disperată pentru supraviețuire poate duce la căutarea de tratamente alternative, unele dintre acestea neavând fundament științific și fiind potențial escrocherii. Această abordare reflectă o profundă frică de moarte și o incapacitate de a accepta realitatea bolii incurabile.

Din perspectiva psihologică, această căutare neobosită a unui leac miraculos poate fi înțeleasă ca o formă de negare, unul dintre mecanismele de apărare descrise de Elisabeth Kübler-Ross în etapele doliului. Negarea poate oferi un refugiu temporar de la durerea și frica copleșitoare, permițând persoanei să mențină speranța chiar și în fața unor evidențe contrare.

În același timp, această speranță poate fi alimentată de un optimism neclintit sau de o credință puternică în posibilități neexplorate. În unele cazuri, indivizii sunt motivați de povești de succes medical sau de promisiuni ale unor tratamente revoluționare. Această căutare neîncetată poate oferi un sens de control asupra situației, o luptă activă împotriva destinului aparent inevitabil.

Cu toate acestea, această abordare poate avea și un revers. Pe lângă riscul de a cădea victima escrocheriilor, perseverența în căutarea unor soluții miraculoase poate conduce la neglijarea unor aspecte importante ale vieții, cum ar fi calitatea timpului petrecut cu cei dragi sau posibilitatea de a se pregăti emoțional și spiritual pentru finalul vieții. De asemenea, poate duce la epuizarea resurselor financiare, emoționale și fizice, atât pentru persoana bolnavă, cât și pentru familia acesteia.

Este important ca persoanele care reacționează în acest mod să beneficieze de un sistem de sprijin solid, inclusiv consiliere psihologică, care să le ajute să navigheze prin aceste ape tulburi.

Confruntarea cu demnitate și acceptare:

Alte persoane aflate în fața unui diagnostic de boală incurabilă cu reducerea speranței de viață, înfrunt diagnosticul cu demnitate și stoicism, acceptând situația și concentrându-se pe calitatea vieții rămase. Acești indivizi pot căuta să facă pace cu situația lor și să trăiască fiecare zi la maximum.

În această categorie se include o secțiune specială a oamenilor care au un caracter puternic și un profund respect de sine la care abordarea poate aduce aminte de calea unui samurai, marcând un parcurs de onoare, curaj și demnitate în fața morții. Această atitudine, mai rar întâlnită, reflectă o maturitate emoțională și o înțelegere profundă a realităților vieții, precum și o acceptare demnă a inevitabilului.

Acești indivizi, adesea caracterizați printr-o forță interioară remarcabilă, își canalizează energia și focalizarea către a-și pune ordine în viață. Ei abordează situația cu un calm remarcabil, o trăsătură care derivă dintr-o acceptare lucidă și pragmatică a situației. Asemenea unui samurai care își pregătește armura și sabia pentru bătălie, ei își organizează afacerile pământești cu o claritate și o precizie liniștitoare.

Crearea unui testament, împărțirea bunurilor și exprimarea dorințelor pentru sfârșitul vieții sunt acțiuni care demonstrează nu doar responsabilitate și grijă pentru cei dragi, ci și o acceptare conștientă a realității. Această abordare reflectă o înțelegere profundă a efemerității vieții și a importanței de a lăsa lucrurile într-un mod ordonat și pașnic.

Din perspectiva psihologică, această atitudine poate fi văzută ca un exemplu de coping adaptativ (utilizarea unor strategii eficiente de a face față stresului și suferinței). Prin acceptarea realității și concentrarea pe aspectele pe care le pot controla, aceste persoane găsesc un sens de pace și de putere în ceea ce altfel ar putea fi o experiență copleșitoare.

De asemenea, acest mod de abordare poate avea un efect pozitiv asupra celor din jur. Prin pregătirea lor meticuloasă și atitudinea calmă, ei pot reduce povara emoțională și logistică asupra familiei și prietenilor. Acest lucru demonstrează nu doar o grijă profundă pentru bunăstarea celor dragi, ci și o forță morală și o nobilime de caracter.

În cele din urmă, această cale, asemenea unui samurai în fața sfârșitului, este o ilustrare a forței umane și a demnității. Este o mărturie a capacității de a răspunde celor mai dificile momente ale vieții cu grație, curaj și o profundă onoare personală.

Furie și resentiment față de ceilalți:

Unii pot dezvolta sentimente de furie și resentiment, nu doar față de situația lor, ci și față de cei din jur, în special față de cei sănătoși. Aceasta poate include invidie, ciudă și comportament ostil sau retragere socială.

Când o persoană se confruntă cu o astfel de realitate dură, sentimentul de pierdere a controlului asupra propriei vieți poate fi copleșitor și peste puterea de gestionare psihică. Acest sentiment de neputință și frustrare poate declanșa o reacție de apărare, transformându-se în mânie și iritabilitate. Persoana respectivă, care până atunci a fost poate calmă și înțelegătoare, poate deveni acum agresivă și răutăcioasă în cuvinte și fapte. Acest lucru este adesea un strigăt de ajutor nedeclarat, o manifestare a durerii interioare și a fricii de necunoscut.

În psihologia comportamentală, acest tip de reacție poate fi înțeles prin prisma mecanismelor de apărare. În încercarea de a gestiona emoțiile copleșitoare, uneori, persoana afectată poate proiecta furia și frustrarea asupra celor din jur. Prin jignirea și respingerea apropiatilor, persoana își exprimă indirect propria suferință și nevoie de empatie și înțelegere.

Este important de menționat și impactul stresului psihologic extrem asupra cogniției și sănătății mentale. Stresul cronic poate afecta gândirea rațională și poate duce la episoade de iritabilitate și comportament impulsiv. De asemenea, poate exacerba condiții preexistente, cum ar fi depresia sau anxietatea, determinând comportamente atipice pentru persoana respectivă.

Pe lângă aceste aspecte, teama de a fi o povară pentru cei dragi poate fi un alt factor care contribuie la comportamentul ostil. Persoana poate încerca să îi îndepărteze intenționat pe cei din jur, ca un mod de a-i „proteja” de suferința de a-i îngriji.

Este, de asemenea, esențial să recunoaștem că fiecare persoană procesează și exprimă suferința în mod diferit. Unii pot găsi resurse interioare de reziliență și acceptare, în timp ce alții pot avea nevoie de mai mult timp și sprijin pentru a naviga prin aceste ape tulburi.

În astfel de abordări este foarte important ca cei din jur să înțeleagă ce se întâmplă de fapt, să ofere sprijin, compasiune și înțelegere, recunoscând că aceste schimbări de comportament sunt adesea manifestări ale durerii și luptei interioare. Empatia, răbdarea și comunicarea deschisă pot fi cheia în a ajuta atât persoana afectată, cât și pe cei din jurul său, să traverseze această perioadă dificilă.

Negare și evitare:

Unii oameni pot alege să nege sau să ignore realitatea situației lor. Aceasta poate include evitarea discuțiilor despre boală, refuzul de a urma tratamente sau de a lua măsuri legate de viitor.

Negarea, în acest context, este tot un mecanism de apărare. Este o încercare a minții de a se proteja de șocul și durerea aduse de un asemenea diagnostic. Aceasta poate fi văzută ca o pătură de protecție psihologică, menită să amortizeze impactul emoțional inițial. Din punct de vedere emoțional, negarea creează un spațiu în care persoana poate continua să funcționeze, cel puțin temporar, fără a fi copleșită de emoții.

Evitarea este un alt aspect al acestei reacții. Se manifestă prin refuzul de a discuta despre boală, de a căuta sau accepta tratament, sau de a se pregăti pentru viitor. Este o încercare de a menține controlul asupra unei situații percepute ca fiind complet necontrolabile. Prin evitare, persoana încearcă să păstreze un sentiment de normalitate și rutină, încercând să împiedice realitatea bolii să invadeze viața de zi cu zi.

Pe plan psihologic, această atitudine poate fi înțeleasă ca un răspuns la frica profundă și la anxietatea pe care le aduce un diagnostic de boală incurabilă. Frica de moarte, de suferință, de pierderea independenței și a identității poate fi atât de intensă încât negarea și evitarea devin singurele metode aparent viabile de a face față.

Totuși, acest tip de abordare poate avea consecințe negative. Evitarea și negarea pot duce la întârzierea sau refuzul tratamentelor care ar putea îmbunătăți calitatea vieții sau a îngrijirii paliative. De asemenea, poate afecta relațiile cu familia și prietenii, care pot simți frustrare și neputință în încercarea de a oferi sprijin.

Pe termen lung, negarea și evitarea pot împiedica individul să facă pace cu situația sa, să găsească un sens în experiența prin care trece și să trăiască momentele rămase într-un mod plin de semnificație și acceptare.

Depresie și retragere:

Sentimentele de tristețe profundă, pierderea interesului pentru activități plăcute și retragerea din viața socială sunt și ele reacții comune. Acest lucru poate include lupta cu sentimente de disperare, inutilitate și gânduri despre moarte.

Abordarea caracterizată prin depresie și retragere, în contextul primirii unui diagnostic de boală incurabilă, este de fapt o reflectare emoțională profundă și intensă a durerii interioare. Această reacție este adesea învelită în tristețe profundă și un sentiment de pierdere care depășește granițele durerii fizice, atingând nucleele profunde ale ființei umane.

Depresia, în această situație, nu este doar o tristețe trecătoare sau un răspuns la o zi proastă; este o tristețe care inundă întreaga existență a persoanei, întunecând fiecare aspect al vieții. Este însoțită de o pierdere de interes sau plăcere în activități care odinioară aduceau bucurie și satisfacție. Hobby-urile, interacțiunile sociale, chiar și sarcinile zilnice pot deveni copleșitoare sau lipsite de sens.

Retragerea socială este adesea un companion al depresiei. Aceasta nu este doar o alegere conștientă; poate fi și o consecință a epuizării emoționale și fizice, a sentimentului că prezența în lumea exterioară necesită un efort care pare imposibil. Relațiile cu familia și prietenii pot suferi, pe măsură ce persoana se închide în sine, luptându-se cu propria durere interioară.

Sentimentele de disperare și inutilitate sunt adesea în prim-plan. Această perspectivă poate fi amplificată de pierderea controlului asupra propriei sănătăți și viitor, ceea ce duce la întrebări existențiale despre sensul și valoarea propriei vieți. Gândurile despre moarte sau despre efemeritatea existenței pot deveni frecvente, aducând cu ele o greutate suplimentară.

Din punct de vedere psihologic, depresia în astfel de contexte este o reacție naturală la un stres extrem. Este o parte a procesului de doliu, în care individul plânge pierderea propriei sănătăți și a planurilor de viitor. Depresia, în aceste circumstanțe, necesită o abordare delicată și compasiune, inclusiv sprijin profesional atunci când este necesar.

Acest tip de abordare, deși comun, nu este mai puțin dureros sau provocator. Necesită timp, sprijin și, uneori, intervenție terapeutică pentru a ajuta individul să găsească noi căi de a se reconecta cu viața, chiar și în mijlocul suferinței. Este un drum către redescoperirea speranței și sensului, chiar și în cele mai întunecate momente.

Reevaluarea vieții și redefinirea priorităților:

Pentru unii, acest moment devine unul de profundă introspecție și reevaluare a vieții. Aceasta poate include redescoperirea și redefinirea a ceea ce este cu adevărat important, concentrându-se pe relații, experiențe personale și realizarea unor dorințe nerealizate până acum.

Reevaluarea vieții este adesea însoțită de un sentiment profund de claritate. În fața unei realități nefavorabile, multe dintre lucrurile care păreau importante înainte pot începe să pară neînsemnate. Această claritate poate conduce la o redefinire a valorilor și priorităților. Indivizii pot descoperi că relațiile personale, experiențele autentice și momentele de bucurie simplă capătă o semnificație crescută.

În această călătorie interioară, oamenii pot redescoperi pasiuni uitate sau pot dezvolta noi interese. Aceasta poate include petrecerea mai mult timp cu familia și prietenii, călătorii, explorarea artei sau angajarea în activități caritabile. De asemenea, poate include realizarea unor dorințe sau obiective nerealizate până acum, fie acestea mici sau mari.

Psihologic, acest proces este un exemplu de creștere post-traumatică, unde indivizii găsesc noi semnificații și dezvoltă noi perspective în urma experiențelor dificile. Este o adaptare la o nouă realitate, în care persoana încearcă să găsească un echilibru între acceptarea situației și menținerea unui sentiment de scop și direcție.

Această reevaluare nu este întotdeauna un drum ușor. Poate fi însoțită de durere și regret pentru ceea ce nu a fost realizat sau pentru timpul pierdut. Cu toate acestea, adesea conduce la o apreciere mai profundă a vieții și la un angajament de a trăi fiecare moment la maximum.

Reevaluarea vieții și redefinirea priorităților, în fața unui diagnostic de boală incurabilă, reprezintă un act de curaj și reziliență. Este o călătorie spre redescoperirea sinelui și a ceea ce este cu adevărat esențial, o căutare a luminii chiar și în cele mai întunecate timpuri.

Căutarea de confort spiritual sau religios:

De multe ori, când oamenii se confruntă cu un diagnostic de boală incurabilă, căutarea de confort spiritual sau religios devine o ancoră emoțională și psihologică importantă pentru mulți. Această abordare reflectă o călătorie profundă și personală către o înțelegere mai profundă a vieții și a suferinței, oferind un spațiu de refugiu și speranță.

Credința spirituală sau religioasă oferă un cadru prin care individul poate încerca să găsească un sens în experiența sa. Participarea la servicii religioase, rugăciunea, meditația și alte practici spirituale pot oferi nu doar confort, ci și o senzație de conexiune cu ceva mai mare decât sinele. Aceste practici pot ajuta la atenuarea sentimentelor de izolare și abandon, aducând o senzație de apartenență și comunitate.

Din punct de vedere psihologic, această căutare spirituală poate juca un rol foarte important. Poate ajuta la reducerea anxietății și stresului, oferind o perspectivă mai calmă și mai centrată. Pentru mulți, credința spirituală sau religioasă oferă un cadru moral și etic care poate ghida deciziile și comportamentele într-un moment de nesiguranță profundă.

Rugăciunea și meditația, în particular, pot oferi momente de introspecție profundă și liniștire a minții. Aceste practici pot duce la o stare de calm și pace interioară, chiar în mijlocul furtunii emoționale provocate de boală. De asemenea, pot fi un mod de a elibera emoții reținute, cum ar fi frica și tristețea, într-un mediu care se simte sigur și susținător.

În plus, pentru unii, această căutare spirituală sau religioasă poate include și un element de reconciliere. Acest lucru poate implica lucrul prin sentimente de furie sau nedreptate legate de boală și căutarea păcii sau a iertării.

Este important de menționat că această căutare nu este întotdeauna despre găsirea unor răspunsuri concrete. De multe ori, este mai mult despre procesul de căutare în sine, despre a găsi confort în ritualuri și comunitate, și despre a explora întrebările mari ale vieții într-un spațiu care permite îndoiala, speranța și reflecția.

În concluzie, căutarea de confort spiritual sau religios în fața unui diagnostic de boală incurabilă este o manifestare a nevoii umane de a găsi sens, speranță și comuniune. Este o călătorie personală către adâncurile propriei ființe și o încercare de a se conecta cu universul în moduri care aduc pace și liniște interioară.

În concluzie….

Călătoria emoțională și psihologică pe care o traversează un om atunci când se confruntă cu realitatea unui diagnostic de boală incurabilă este una dintre cele mai profunde și tulburătoare experiențe umane și chiar dacă prin această concluzie depășim litera științei putem spune că o astfel de situație este una care implică sufletul. Fiecare reacție, fie că este vorba de negare și evitare, de depresie și retragere, de luptă disperată pentru vindecare, de căutare de confort spiritual, sau de reevaluare a vieții și a priorităților, reprezintă un efort uman de a înțelege și de a face față unei realități care schimbă totul. Este modul în care oamenii reușesc sau nu să gestioneze momentul în care, metaforic vorbind, cade cerul peste ei.

Pentru cei bolnavi, acest diagnostic nu este doar o sentință medicală; este un moment care redefinește întreaga existență, provocând o avalanșă de emoții, gânduri și întrebări despre viață, moarte și sensul existenței. Fiecare zâmbet neschițat, fiecare lacrimă reținută, fiecare noapte petrecută în insomnie sunt mărturii ale unei lupte interioare adânci și nevăzute. Fiecare durere a sufetului este câte o poveste nescrisă în nici un manual de psihologie.

Și totuși, în mijlocul acestui vârtej emoțional, există o lecție profundă pentru cei sănătoși. Această lecție este despre fragilitatea vieții, despre valoarea fiecărui moment pe care îl avem și despre importanța inestimabilă a compasiunii și a sprijinului. Ne amintește că fiecare zi este un dar și că prezența noastră, empatia și sprijinul nostru pot aduce lumina în zilele întunecate ale celor care suferă.

Dincolo de explicațiile științifice și traducerile lor în opinia autorului, acest editorial este și un apel la umanitatea noastră comună, la recunoașterea că, în fața suferinței și a bolii, nu suntem separați de ziduri invizibile de sănătate sau boală, ci ar trebui să fim uniți într-o călătorie comună a vieții. Este un apel la a fi alături, la a asculta, la a împărtăși o îmbrățișare, un zâmbet, o mână întinsă, și la a recunoaște că, în aceste gesturi simple, se află uneori cea mai profundă vindecare.

Astfel, atunci când vedem devastarea pe care o aduce un diagnostic de boală incurabilă unui om, fie că este vorba de un prieten, un membru al familiei sau chiar un străin, să ne amintim să oferim nu doar tratamente și sfaturi, ci și inimile noastre. Să ne amintim că, în aceste momente de neputință, ceea ce oferim din sufletul nostru poate fi cea mai valoroasă medicină. Să ne amintim să trăim, să iubim și să ne sprijinim unii pe alții, cu fiecare zi pe care o avem, cu toată puterea și căldura noastră umană.

Iosub Robert