E-BOOK, NOUL AVATAR AL CĂRȚII? DILEME…

Internetul este corespondentul virtual al Turnului Babel, un edificiu al globalizării care își depășește zilnic dimensiunile, iar e-book-ul reprezintă doar una dintre ”cărămizi” . Programele calculatorului permit reproducerea unor minuni pe care, în străvechime, doar sfinții și demonii le puteau împlini. La nunta din Cana Galileii, Mântuitorul Iisus a înmulțit pâinea și a transformat apa în vin. Astăzi, un celebru guru indian, Sai Baba, materializează din nimic, bijuteri de aur pur oferindu-le săracilor și tinerilor căsătoriți, iar dacă rezervorul automobilului său rămâne fără benzină în plin deșert, transformă apa într-o benzină cu cifră octanică superioară și își vede mai departe de drum. De la ”înmulțirea pâinilor” până la multiplicarea unei cărți în mai multe exemplare, pe calculator, au trecut vreo două mii de ani. Reproducerea unor documente compromițătoare și expedierea lor prin e-mail către mai multe adrese simultan se poate face în câteva secunde. Frontierele timpului și spațiului aproape au dispărut: se lucrează cu viteza gândului, iar informațiile transferă scandalul, dintr-o țară în alta, fără pașaport. Efectul poate fi devastator! Cazul Wikileaks a probat eficiența Internetului și a unui mod de operare la scară planetară, reliefând un profil eroic: Julien Assange. Președinții Tunisiei, Libiei și Egiptului au fost debarcați și cu ”sprijinul” Internetului. Afaceri, matrimoniale, rețele de socializare, sinucideri în direct, dezbateri publice asupra economiei și politicii mondiale, Sodoma și Gomora mileniului trei, cu proxenetism, pornoșaguri, pedofilie, arhive publice și private, biblioteci întregi care-și oferă gratis comorile(incunabule, înluminuri, portulane, reproducerea unor manuscrise rare, artă, sculptură, grafică etc), vizitarea, din propria-ți locuință modestă, a marilor muzee(Louvre, British Museum, Ermitaj etc),”survolarea” colecțiilor aparținând unor mari magnați sunt la dispoziția lumii întregi(Muzeul Paul Getty). Traficanții de armament supersofisticat, cei de ”carne vie” și de droguri se întâlnesc în lumea virtuală stabilind raporturi negustorești, cu profit convenabil. Toate cultele planetei şi-au găsit loc în spaţiul virtual. Vrei să afli cum arată un OZN autentic şi ce construcţii uimitoare găseşti pe Lună? Cu un simplu “click” ai rezolvat problema. Un apel umanitar este răspândit în toată lumea cât ai clipi. Publicațiile printate dispar dramatic, iar ziarele on-line își măresc audiența. Contorizarea instantanee permite un control eficient al ratingului și eliminarea subiectelor cu ”audiență” redusă. În 1999 am găsit pe net câteva tratate și manuale de fabricat bombe artizanale(redactate în limba engleză) doar din materiale ieftine pe care le găsești la orice colț de stradă. În 2009, aceste lucrări se mențineau, nederanjate, tot acolo, indiciu clar că atentatele de la 9 septembrie 2001 și multe altele, care au urmat, n-au impresionat pe nimeni în mod special. Norvegianul Anders Behring Breivik, ”un creștin fundamentalist”, prin atentatele comise cu sânge rece(iulie, 2011) în patria sa, îi concurează pe fundamentaliștii islamiști. Este cu câțiva ani mai tânăr decât Adrian Manu, ”românul salvator de la Londra”(august, 2011)! Televiziunile rămân în urma Internetului chiar și în China. Moștenirea ideologului vizionar Deng Xiao Ping, ”o țară, două sisteme”, nu se poate dispensa de serviciile cenzurii, chiar și în cazul Internetului. Asta nu înseamnă că serviciile secrete din România te lasă în pace dacă ai vizitat recent Republica Populară Chineză. Dimpotrivă! Ești chestionat și determinat să răspunzi unui chestionar incitant. Și toate astea în vreme ce România caută surse de finanțare chiar și în China. Până la urmă, ce secrete românești ar putea interesa o superputere militară a lumii, care a devenit cel mai mare și agreabil finanțator-investitor de pe glob? Astăzi nimeni și nimic nu ne mai poate împiedica să ne înțelegem, cât de cât, clar și civilizat cu un chinez, japonez, german, sirian, pachistanez ori un nigerian chiar dacă nu le cunoaștem limba, țara și obiceiurile. Internetul îți pune la dispoziție câteva programe de traducere simultană a mesajelor tale către interlocutori străini, de pe alte meleaguri. Bariera lingvistică, apărută cândva în incinta Turnului Babel, a dispărut! Dacă dispui de cunoștințe temeinice de limba engleză, franceză, italiană și germană îți poți testa și corecta mesajul în limba chineză, trimis unui amic din Shanghai, prin comparații succesive… Altfel poți avea surprize cu limba chineză, și nu numai… Rezultatele unui studiu recent(”Noile generații au mai puțină imaginație”, articol semnat de Dan Zaveleanu pentru ziarul ”Cotidianul”, din 13 august 2011) sunt consemnate lapidar: ”Un studiu efectuat pe 300.000 de copii arată că aceştia sunt mai puţin creativi. Copiii au fost supuşi unor teste de creativitate în 2010. Din 1990, copii au devenit mai puţin capabili să producă idei noi şi unice. Ei au mai puţină imaginaţie, umor şi elaborează mai greu idei, a spus Kyung Hee Kim, cercetător la College of William and Mary. Putem spune că a stins societatea modernă scânteia creativităţii la tinerii de astăzi? Experţii spun că e înnăscută, deci nu poate fi pierdută, dar trebuie cultivată. „Focalizarea pe testele din şcoală şi ideea că e doar un singur răspuns corect la o întrebare, ar fi putut afecta creativitatea copiilor. Nu există loc pentru neaşteptat sau gânduri divergente”, a spus Ron Beghetto, psiholog la University of Oregon. „Situaţia nu e fără speranţă”, a spus Beghetto. De fapt există dovezi care arată că tinerii din toată lumea pot fi foarte creativi mai ales când au la îndemână mijloacele de comunicare digitală”. Dar dacă au la îndemână aceste mijloace, de ce creativitatea sărăcește? De ce “au mai puţină imaginaţie, umor şi elaborează mai greu idei”? Aceste mijloace digitale nu pot transforma apa în vin și nici bolovanii în pâine rumenă, cu susan! Nu-l pot învia pe Lazăr din mormânt!
1.
Calculatoarele, programele pentru calculatoare și în mod special Internetul sunt construcții ingenioase, dar o pană de curent, o criză mondială și epuizarea resurselor energetice care ”însuflețesc” acest instrumentar fragil ne pot expedia, urgent, în peșteri! Exact acolo de unde ne-au scos scrisul şi cititul, operaţiuni ale minţii care ne-au ținut la distanță de văgăuni mai multe mii de ani. O epuizare sistematică a resurselor energetice este previzibilă într-un viitor nu prea îndepărtat. Prin 1998-99, o viziune cinematografică, „MATRIX”, avansa o soluţie dramatică: ultima frontieră plauzibilă, omul-sursă de energie, omul-baterie, va alimenta planeta, inclusiv nevoile clasei conducătoare. Frăţia dintre om şi natură, alterată agresiv de la un veac la altul, se stinge, luând locul unor necesităţi artificiale, inclusiv foamea de resurse financiare: „Auri sacra fames”(Publius Vergilius Maro). Schimnicii primelor veacuri creştine, care-şi chinuiau trupul în pustiurile Thebaidei sintetizau printr-un nume propriu, mentorul şi inspiratorul goanei umanităţii spre autodistrugere: Mamona. Nu trebuie să trăieşti doar cu textele biblicului Ioan al Apocalipsei pentru evaluări contabile… Dilemele lui Ienăchiță Văcărescu rămân: „Într-o grădină, lâng-o tulpină/ Zării o floare ca o lumină/ S-o tai, se strică, s-o las mi-e frică/ Că vine altul şi mi-o ridică”.
E-book-ul și tableta au devenit realități, sunt funcționale. Ce va fi în viitor, rămîne de văzut. Astăzi, foarte multe biblioteci de renume şi-au digitalizat patrimoniul. Dar n-am auzit nicăieri să se renunţe la inventarul bibliotecilor tradiţionale din cauza lipsei spaţiului şi a degradării hîrtiei tipărite. Bibliotecile digitale propun o arhivare economică, un model de gestiune și înmagazinarea unui volum imens de informații într-un spațiu foarte restrâns. Anumite disfuncții ale calculatorului, ale rețelei la care ești racordat sau o pană de curent electric îți dau treaba peste cap, paralizând un întreg proces creator, ceea ce nu se întâmplă când bibliografia se află într-o bibliotecă tradițională. O carte clasică se studiază la fel de ușor ca una digitală. Dispun de suficiente lucrări în format electronic, dar continui să achiziționez cărţi realizate în tipografii clasice. E-book-ul se poate expedia prin poșta electronică într-o secundă, oriunde. O ediție printată ajunge la destinație în două-trei zile, poate chiar mai mult. Taxele postale și timpul dezavantajează edițiile clasice. O ediție digitală poate fi difuzată și popularizată pe mai multe piețe simultan. E-book-ul poate fi căutat și solicitat rapid prin intermediul Internetului, fiind în acelaşi timp o alternativă suplă, uşor accesibilă, dinamică la produsul printat. O realitate constatată cu peste o sută de ani în urmă: se produce mai mult decât se consumă! În anul 1904, un librar-editor francez, Henri Baillière, fost judecător la Tribunalul Comercial din Paris publica o carte realistă, cu un titlu negustoresc, de bun simţ: „La Crise du Livre”(Criza cărţii). Constata că exportul cărţii franceze a scăzut de la un an la altul, că sunt prea mulţi editori, prea multe titluri, că pirateria se practică agresiv şi masiv, că gustul cititorilor este deturnat, de către unii editori, de la temele serioase, academice, către frivolităţi şi pornografie, că vitrinele librăriilor din ţările vecine sunt sărace în titluri de carte franţuzească iar piaţa a fost axfisiată de escroci şi amatori lipsiţi de discernământ care publică orice, doar pentru rotunjirea veniturilor. Concurenţa neloială, reclama mincinoasă şi găinăriile unor editori erau, câteodată, penalizate: doi librari au fost amendaţi cu câte 500 de franci pentru că ofereau bonus-uri pentru fiecare carte achiziţionată. O astfel de „primă” consta într-o sticluţă plină cu un lichid colorat, un soi de panaceu bun la toate, conform prospectului, dar mai ales la vindecarea…surdităţii! Presa pariziană de la începutul secolului 20 părea uimită de „lovitura” unei venerabile doamne, septuagenară: a achiziţionat două romane siropoase, atrasă de reclama făcută bonificaţiilor ce însoţeau fiecare carte în parte şi a fost surprinsă când a găsit două bilete de intrare(gratis!) la…”Moulin Rouge”! Cu maliţiozitate, jurnaliştii de pe malul Senei se mirau că distinsa doamnă a refuzat să-şi trimită nepoţii la spectacolele decoltate, de cabaret, pentru a-şi rezerva, doar pentru sine, delicii picante refuzate în tinereţe, din cauza… rigidelor prejudecăţi.
2.
O carte clasică presupune un număr de meseriaşi implicaţi. De la Gutenberg încoace, în această „galaxie” care solicită cunoaştere şi dăruire, au apărut şi dispărut specializări, tehnologiile au evoluat, pieţele şi editorii au fixat anumite cadenţe, plafoane, ritmuri şi gusturi. Buchinişti, bibliomani, bibliofili, colecţionari încrâncenaţi de valori inestimabile şi-au redus simţitor numărul, dar piaţa cărţilor rare nu a dispărut ci s-a regrupat pe Internet. Acolo nu se discută despre ediţii digitale nici astăzi. Totul se concentrează asupra lucrului tipărit, a vechimii sale, a calităţii şi provenienţei hârtiei, a rarităţii sale, ce proprietari celebri a avut, la ce tipograf a fost scoasă cartea, dacă este legată în „cordobă” nobilă, sau în piele obişnuită fără imprimeuri pretenţioase, dacă ediţia a fost ilustrată cu gravuri semnate de Durer, Holbein cel Tânăr, Erhart Ratdolt, Hans Sebald Beham(Beheim), Hendrik Goltzius, Jost Amman, etc… O ediţie din 1506, semnată de Sebastian Brant, „Narrenschiff”, cu xilogravuri de Albrecht Durer se vinde convenabil pe net: între 5 şi 6000 de euro. Ceva mai mult se plăteşte pentru o ediţie scoasă la Aldus Manutius, în 1499, la Venetia: „Hypnerotomachia Poliphili”, cu gravuri de Francesco Colonna. Ce bucurii poate oferi cartea electronică unui bibliofil, unui connaisseur? Niciuna! Chiar dacă e-book-ul este foarte ieftin, cititorii nu sunt foarte numeroși. Un sondaj prin bibliotecile patriei poate oferi cifra statistică, pentru edificare. China(inclusiv Taiwan-Formosa) Japonia, Coreea de Sud şi Franţa nu renunţă la celebrele lor concursuri naţionale de…caligrafie! Şcolile serioase, de tradiţie, conservatoare, cu uniforme şi regim aproape cazon nu au abandonat această elegantă disciplină, caligrafia. Motivația este simplă: dezvoltă mintea! Şi asta în condiţiile unei oferte generoase a lumii digitale: zeci de mii de fonturi, tastaturi care-ţi economisesc la maximum energia fizică, timpul şi…priceperea, programe de tehnoredactare, imprimante sofisticate… Totul sub zodia imediatului! Vremea caligrafilor miniaturişti a apus, dar nu a dispărut. În câteva mânăstiri romano-catolice, din Occident, există caligrafi destoinici şi ingenioşi. În lumea laică, graficieni şi gravori rafinaţi elaborează noi caractere de literă, vignete, letrine, frontoane, panouri, chenare înflorate, bandeaux-uri oferind alfabetului şi paginii tipărite un chip asemănător frumoasei Beatrice, pentru care Dante Alighieri a înfruntat trei „lumi”, Infernul, Purgatoriul şi Paradisul. Dar într-o eră a facilităţilor, spiritul omenesc şi trupul sunt ispitite să lenevească. Iar o anticameră a degenerării este comoditatea. A încercat cineva să afle câţi elevi au recurs la oferta generoasă şi gratuită de cărţi electronice, disponibilă pe net? Nu prea cred. Câte e-book-uri au studiat absolvenţii de liceu pentru a susţine un bacalaureat onorabil în ultimii doi ani? O sumedenie de referate pot fi descărcate de pe net, elevului fiindu-i lăsată doar opţiunea alegerii celui mai convenabil text. Unii, mai conştiincioşi, se prezintă cu o compilaţie, smulsă dintr-un referat, sau altul, printr-o procedură simplă: copy-paste. Cel puțin 7-8 doctorate, cu autori celebri, s-au dovedit în cursul trecutului an 2012 realizate prin…copy-paste! Cu profesori dispreţuiţi şi prost plătiţi, exigenţa didactică se atrofiază în acelaşi ritm cu simţul etic al şcolarului care aude şi vede că numărul plagiatorilor, sporeşte. „Cînd acceptăm să fim „funcţii”, nu mai putem avea comportament omenesc, ci doar moduri de funcţionare. Cu alte cuvinte, sîntem întrebuinţaţi ca nişte dispozitive bine reglate: întrebuinţaţi de ambianţă, de conjuncturi, de propriile noastre instincte şi umori”(Andrei Pleşu – “Estetica raporturilor dintre oameni”).
“Personne ne peut dire ce qui demain sera mort ou vivant en littérature,
en philosophie, en esthétique. Nul ne sait encore quelles idées et quels modes
d’expression seront inscrits sur la liste des pertes, quelles nouveautés seront
proclamées” (Paul Valéry – “La crise de l’esprit”- 1923)
„O tradiţie orală pe care am înregistrat-o la Geneva în ultimii ani ai primului război mondial povesteşte că Miguel Servet le-a spus judecătorilor care-l osândiseră la ardere pe rug: Voi arde, dar aceasta nu este altceva decât un simplu fapt. Vom continua să discutăm în eternitate” (Jorge Luis Borges – “Arta de a insulta”-1936).

 3.
Nu am prea multe obiecţiuni în privinţa comercializării lucrărilor mele sub forma unor cărţi electronice, dar iubesc foarte mult cartea în formatul său tradiţional, clasic. O ai la îndemână în orice condiţiuni. E-book-ul este dependent de capriciile calculatorului, de programele şi actualizările sale, de sursa de energie care alimentează calculatorul… Formatul electronic este fragil şi dependent de câţiva factori decisivi. Dacă apare o disfuncţie în sistem, eşti împiedicat să citeşti, să studiezi o lucrare de această factură. Deocamdată, e-book-ul nu probează toate generozităţile unei ediţii clasice, deşi oferta facilităţilor poate mulţumi suficiente persoane aflate în imposibilitatea achiziţionării unei lucrări printate. Din nefericire, printre cei studioşi se află şi concetăţeni orbi din naştere, ori afectaţi grav de cecitate în urma unui accident, sau a unei grave maladii. Ce servicii poate aduce e-book-ul unui orb? Nici unul! Cei lipsiţi de văz reuşesc să reducă din neplăcerile acestui handicap prin intermediul alfabetului Braille, adaptat hârtiei şi cartonului. În cazul unor inconveniente de ordin energetic, cei lipsiţi de vedere nu au cum să valorifice nici înregistrările audio! Prin urmare, un viitor Homer, un Milton şi chiar un Borges nu mai au acces la informaţie! Ei sunt condamnaţi la o recluziune absolută în lumea întunericului. Astfel, Braille se poate dovedi, câteodată, mult mai eficient decât o carte electronică.
TEXT ȘI FOTO: MIHAIL-SORIN GAIDAU