Durerea unei mame: Fiul găsit decedat în Italia nu poate fi repatriat acasă, în Neamț, din cauza lipsei fondurilor necesare (APEL UMANITAR)

0

UPDATE: Tânărul din Neamț, decedat în Italia, va fi repatriat. S-au strâns fondurile necesare datorită solidarității oamenilor

Pe 20 februarie anunțam că Daniel-Vasile Jireghie, un tânăr de doar 34 de ani din Neamț, a fost găsit decedat pe o stradă din Bologna, Italia. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost găsit pe 30 decembrie 2022, dar familia a fost informată recent despre deces. Nu se cunosc cauzele care au provocat moartea prematură, raportul autopsiei fiind în curs de eliberare. Are o mamă care nu-și dorește nimic altceva decât să poată aprinde o lumânare la căpătâiul fiului său și o soră fără posibilități materiale.

Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț a făcut un apel public la cei care pot ajuta pentru a strânge suma de 2150 de euro necesari pentru repatrierea din Italia în România, județul Neamț. Din păcate, puțin peste 200 de euro s-au strâns, iar disperarea mamei acestuia continuă până când își va vedea fiul adus acasă.

„Iarna va există întotdeauna în sufletul acestei mame care își dorește să-i auzim strigătul de disperare, jale și neputință. Neputința de a-și aduce fiul acasă, mort pe o stradă din Bologna, Italia. Poate singură dată când va mai fi primăvară în sufletul său va fi ziua când va putea aprinde o lumânare la căpătâiul copilului său, știind că îl poate înmormânta în pământul străbun.

Trăim vremuri incerte, pline de teamă, de lupte interioare și exterioare. Nu-i este ușor nimănui în aceste zile pe care le trăim, însă știu că noi, uniți în credință, vom reuși să mutăm și munții dacă este nevoie. Și pentru o mama care își vede fiul înghețat în clipa eternității cred că am putea să nu rămânem indiferenți. Haideți să ștergem măcar câteva lacrimi ale acestei mame care nu mai are liniște de când a primit vestea că fiul său de 34 de ani a plecat la cer. Ne imploră să îi auzim durerea și să îi dăm o mâna de ajutor.

Luni va ieși raportul de la medicină legală, apoi imediat încep procedurile de repatriere, însă nu avem banii. Doar 1100 lei am strâns până acum din necesarul de 2150 de euro. Vine 8 Martie, Ziua Mamei. Haideți să-i dăm șansa acestei mamei să-și poată lua rămas bun de la fiul său.”, ne-a declarat Carmen Suciu de la Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț.

Cei care pot oferi ajutor o pot contacta pentru detalii suplimentare pe Carmen Suciu la telefon 0770 405 849 sau pe Facebook aici.

Pentru donații cu mențiunea „repatriere Jireghie Daniel”

  • RON: RO58BTRLRONCRT0345309301
  • EUR: RO08BTRLEURCRT0345309301
  • Beneficiar: Asociația Născută Înger Piatra Neamț
  • CUI 36063530
  • Codul SWIFT/BIC: BTRLRO22

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate