Drumuri comunale, preluate de Consiliul Județean, pentru modernizare

0

Plenul Consiliului Județean Neamț a aprobat preluarea a două sectorare de drumuri comunale pentru a le moderniza, astfel încât populația din zonă să beneficieze de condiții civilizate de transport. Cele două sectoare de drum preluate sunt pe raza comunelor Războieni și Țibucani.

„Am ținut cont de nevoile de deplasare a cetățenilor din Războieni, Țibucani și împrejurimile celor două comune, de condițiile dificile în care circulă salariații din aceste localități și de sugestia administrațiilor publice locale și am aprobat, în plenul legislativului nemțean, preluarea în patrimoniul județului a două segmente de drum de interes local din cele două unități administrativ-teritoriale, pe care să le modernizeze Consiliul Județean.

Interesul meu este ca oamenii din acea zonă să aibă de parcurs distanțe cât mai mici, pe drumuri asfaltate. În cel mai scurt timp posibil vom repara segmentele preluate – aproape 2 kilometri de la Țibucani (drumul comunal DC 23) și peste 2,5 kilometri de la Războieni (străzile Valea Albă, Făgani și Marginea), segmente care vor fi incluse în drumul județean DJ 155N, acesta urmând să aibă o lungime de 10,45 km“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

După aceste intervenții, oamenii din Războieni și Țibucani nu vor mai avea de parcurs distanțe lungi pentru a circula pe un drum mai bun, ca să ajungă dintr-o comună în alta.

Consiliul Județean Neamț derulează din Programul multianual de modernizare a infrastructurii de transport, utilități și servicii publice, reabilitare și înființare de centre sociale de învățământ special și sănătate, cu finanțare de la bugetul județului, bugetul statului sau din fonduri externe nerambursabile.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate