Drumul care face legătura între Neamț și Harghita e tot mai aproape de finalizare

1
Foto – Captură video

Lucrările desfășurate pe drumul de legătură dintre județele Neamț și Harghita sunt tot mai aproape de final. Se lucrează intens în localitatea Dămuc pentru a duce la capăt acest proiect de o importanță majoră pentru nemțeni și nu numai. Președintele Consiliului Județean, Ionel Arsene a mers pe șantier într-o vizită de lucru.

O porțiune de 4 km este deja finalizată iar în prezent se lucrează pe al doilea sector, tot de 4 km.

Click aici pentru materialul video.

Șantierele pentru modernizarea infrastructurii rutiere nemțene avansează!

Am vizitat șantierul de pe drumul județean DJ 127A, în comuna Dămuc, unde am verificat calitatea lucrărilor și modul în care se respectă graficul de execuție a proiectului. Într-o primă etapă au fost asfaltați 4 km, acum se lucrează pe alți 4 kilometri. Era un drum de pământ, care nu a mai fost asfaltat vreodată și care crea foarte multe neplăceri participanților la traficul din zonă și locuitorilor de pe Valea Muntelui.

În prezent se toarnă stratul de uzură. Se lucrează din plin și, în scurt timp, legătura dintre județul Neamț și județul Harghita va fi una foarte bună.

Știu că această lucrare a fost așteptată de către mulți oameni și m-am preocupat de realizarea ei de câțiva ani. Doar că durează foarte mult pregătirea documentațiilor și toate etapele care preced lucrarea efectivă din teren.

Îi asigur pe toți cei care vor circula pe ruta Dămuc – Harghita, fie ei oameni ai locului sau turiști, că vor conduce pe un drum foarte bun, așa cum vreau să fie toate drumurile din județul Neamț.”, a transmis Ionel Arsene.

telegram ziar piatra neamt
Citește și
1 Comentariu
  1. Cineva undeva spune

    După ce terminați acolo poate faceți și varianta orașului sau măcar zona de la Carrefour – Lukoil 1km

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate