Dreptul la replică al educatoarei de la grupa mică – Grădinița nr. 12, susținut de declarațiile unor părinți

21

La începutul acestei săptămâni, la Grădinița cu program prelungit nr. 12 din Piatra-Neamț s-au încins spiritele după ce o serie de înregistrări audio realizate la sfârșitul săptămânii trecute au ajuns în posesia părinților celor 27 de copii de la grupa mică.

Părinții reclamă faptul că una dintre cele două educatoare care au în grijă cei 27 de copii din grupa mică a țipat la micuții cu vârste de 3-4 ani, a creat diferențiere între copii, îi amenință cu diverse lucruri pentru a le crea teamă, unii dintre acești părinți suspicionând că micuții ar fi fost și loviți.  Educatoarea și-a cerut scuze pentru faptul că a țipat la micuți, considerând că nu există justificare pentru acest lucru, și-a asumat vina în această privință, însă neagă vehement acuzațiile de lovire. La ședința cu părinții a asistat și Inspectorul Școlar General Mihai Obreja. Educatoarea adusă în discuție a intrat în concediu medical și ulterior va intra în concediul de creștere a copilului, iar locul acesteia va fi ocupat temporar de o altă educatoare, urmând a se găsi un înlocuitor permanent. În urma acuzațiilor, s-au făcut demersuri pentru o comisie de disciplină.

Mai multe detalii puteți citi în articolul prezentat luni aici (click).

Văzând reacțiile din mediul online, educatoarea și o serie de părinți au considerat ca fiind nejustificate acuzațiile aduse, motiv pentru care ne-au solicitat să le prezentăm dreptul la replică, după cum urmează:

Declarație educatoare: Am să încep ca și d-l inspector general printr-un citat biblic. În capitolul către Romani 12:21 spune “Nu lăsaţi răul să ajungă stăpân pe situaţie, ci învingeţi răul prin bine.” Nu știu cum să-mi strig nedreptatea, dar și așa puțini vor crede și vor înțelege. Acest grup de părinți au reușit ce și-au dorit prin acele acuzații false. Eu cu ce am greșit, am mărturisit și mi-am cerut scuze, dar dacă ar fi fost adevărat ceea ce susțin, credeți că ar fi făcut doar atât? Timp de trei săptămâni copiii au frecventat grădinița într-un număr mare, se poate verifica în catalogul de prezență, toată lumea a zâmbit și nimeni nu a adus nici măcar o observație la adresa noastră, a cadrelor didactice. Apoi a venit acest val de viroza și gripă și în ultima săptămână au fost mai puțini. Am susținut o inspecție la clasă, am felicitat personal toți copilașii și părinții pentru frumoasa activitate. Se pot vedea pe holul din fața clasei pe un perete tapetat numai cu poze din timpul diferitelor activități (dans, activități distractive, activități din cadrul domeniilor experențiale etc.), toți copiii sunt surprinși spontan, veseli, implicați. Nu le pot spune tuturor să stea cum aș vrea eu. Se pot observa cât de natural se comportă. Am îmbrăcat și dezbrăcat zilnic fiecare copil în parte, am mers cu ei la baie, de asemenea nici din observațiile zilnice ale personalului medical nu s-a observat nici o vânătaie sau alte semne suspecte pe corpul copiilor. Nici măcar un părinte nu a anunțat sau reclamat cum că ar fi luat vreun copil cu vreo vânătaie sau alte lovituri în tot acest timp. Nu pot spune nimic mai mult, fiecare judecă și face după cum crede. Mulțumesc din suflet tuturor părinților de la grupa mea care mi-au transmis susținerea și gândurile lor bune, mulțumesc și părinților care au avut copilași în grupa mea și care de asemenea mi-au trimis vorbe de încurajare și m-au susținut în aceste momente grele și tuturor colegilor care cred în nevinovăția mea. Mult curaj colegilor mei și multă răbdare le doresc și să creadă întotdeauna în adevăr. ”

Mama unui copil de la grupa mică a declarat: „Orice mamă care are cel puțin 2 copii și i-a crescut mai mult singură, nu prin creșe, la bunici sau cu bona, știe că la un moment dat își pierzi cumpătul, ridici vocea și dai chiar și o pălmuță la funduleț. Din înregistrări, d-na a ridicat vocea în puține rânduri, dar în mai multe rânduri a fost blândă și iubitoare. Doar o minte paranoică pune microfoane, selectează momentele de tensiune și apoi cheamă poliția și televiziunea. Este creat un grup de mame paranoice care vorbesc vulgar („îi scot plodul pe ochi” etc.), stau toată ziua la mesaje, fac programul de lucru al d-nei educatoare… ce să facă… ce să nu facă d-na… ba vor într-un fel, ba se răzgândesc în alt fel, mereu au ceva de cumpărat pentru clasă, ia să ceară ele niște bani de la părinți. Ele cum își permit asemenea comportament? Să dea la poliție și conversația între ele! Totul la vedere, nu așa se vrea?”

Declarația tatălui unui alt copil de la grupa mică: „Mă numesc T. V. și sunt tatăl unei fetițe. În urma tensiunilor acumulate pe tema presupusei agresivități a doamnei educatoare B., am crezut de bună cuviință să vă împărtășesc și dumneavoastră experiența noastră cu dumneaei! Când am auzit faptele de care este acuzată , am rămas perplex, deoarece atât A. cât și noi, părinții ei , am fost foarte mulțumiți de munca depusă de aceasta! În fiecare zi, de-a lungul celor doi ani, doamna B. ne întâmpina cu un zâmbet plăcut, întotdeauna politicoasă și foarte bine dispusă! Simțeam din plin foarte multă energie pozitivă și plăcere pentru munca pe care o presta! Noi, toți părinții, ar trebui ca în cazul acestor mici derapaje, să înțelegem că nu este deloc ușor să stăpânești un colectiv foarte activ de peste 25 de copilași! Cu speranța că toată această situație neplăcută va lua cât mai curând sfârșit, vă salutăm și vă asigurăm de colaborarea noastră, în caz că aveți nevoie! Cu respect, vă felicităm și pentru munca depusă pe plan local, fam. T. ”

Declarația mamei unui alt copil: „E foarte trist ce se întâmplă, inclusiv pentru cei din jur care nu sunt direct implicați. Sunt părinte a doi copii, unul din ei a fost în grupă la doamna educatoare acum câțiva ani și am fost foarte mulțumită atât eu, cât și copilul meu. Privesc lucrurile din exterior și sincer nu mi-aș dori acum să fiu în piele doamnei B. Aș vrea totuși să pun câteva întrebări care ar putea schimba puțin mentalitatea unor părinți: Câți din acești părinți s-au uitat în oglindă dimineața și s-au gândit cum pot îmbunătăți viața lor sau a celor din jur? Câți dintre cei care „aruncă cu piatra” acum sunt perfecți, nu țipă la copiii lor, îi lasă să se tăvălească pe jos, să strice lucruri, iar ei reacționează ca la carte? Câți dintre ei au mers la doamna educatoare să discute despre evoluția copilului lor la grădi și s-au implicat mai activ? Și mai grav, câți dintre părinți discută cu copiii acasă mai mult de 30 de minute măcar pe zi? Părerea mea sinceră (și mă bucur mult că pot să o exprim) ese că s-a creat o tragedie dintr-un lucru care se întâmplă frecvent și în grădinițe, și acasă. Atât părinții, cât și cadrele didactice sunt nevoiți să ridice tonul uneori pentru a se face auziți, altfel copiii îi ignoră și se creează haosul. Am ascultat puțin din filmări și eu nu am realizat când/cum sunt loviți copiii. Deci nu se pot face acuzații fără probe clare. Al meu copil de exemplu e vânăt mereu pe corp, de multe ori se lovește de față cu mine. Oare chiar toți copiii sunt loviți de doamnele educatoare? Din păcate acești părinți care acuză stau în parcul din fața grădiniței și discută doar despre alții, vorbesc urât, jignesc, fumează. Deci nu sunt chiar un exemplu și îmi pare rău că trebuie să o spun. Sunt 3 sau 4 părinți care instigă, iar restul sunt precum o turmă, îi urmează fără să aibă o părere personală. E ușor să acuzi, să jignești, să ameninți. E foarte greu să știi să gestionezi o situație prin comunicare, prin respect. E foarte greu, dar mereu am rezolvat problemele fără scandal și chiar lucrurile au evoluat frumos. Se discută despre faptul că era să moară un copil din cauza unei bomboane dată cu bună intenție. Se poate îneca și cu apă. Sunt lucruri normale care se întâmplă în viață fără voia noastră, depinde și de noi ca părinți cum ne poziționăm. Putem vedea jumătatea plină sau goală a paharului. Ideea e că avem mult de muncă cu copiii noștri, eu am renunțat la serviciu tocmai pentru că am considerat că trebuie să investesc mai mult în ei, nu să dau vina pe alții pentru nemulțumirile mele legate de copii. Nu sunt de acord cu violența asupra copiilor. Dar nici nu reiese din filmări acest lucru, deci această revoluție este doar că să tragă în jos și mai mult sistemul și așa destul de defect. Sunt de acord să fie mai puțini copii în clase. Astfel s-ar putea îmbunătăți mult calitatea timpului petrecut la grădi.”

Declarația mamei unui copil din grupa mică:Nu mi se pare etic să înregistrezi o persoană – fără știrea ei – la locul de muncă; mie nu mi-ar plăcea să mi se întâmple asa ceva, drept dovadă, am refuzat să ascult înregistrările. Cu toate acestea, au ajuns câteva fragmente din ele în atenția mea, fiind vorba despre băiețelul nostru care în momentul respectiv este făcut atent de către doamna educatoare într-un mod serios, ceea ce nu mi s-a părut ieșit din comun. Ceea ce pot spune din experiența proprie de mamă a cinci copilași este că dacă „lași garda jos o secundă copiii ți se urcă în cap”. Știu ce înseamnă și experienta la clasă, deci nu mă simt în măsură să judec atitudinea doamnei educatoare. Sigur că ne dorim cu toții BINELE, dar nu întotdeauna lucrurile ies așa cum vrem. Psihologii recomandă un exercițiu pentru părinți: să se înregistreze atunci când sunt în conflict cu copii, ca pe urmă să vizioneze acea filmare, să-și dea seama real de dimensiunea schimbărilor în comportament a adulților din timpul neînțelegerii, schimbare care nu poate fi percepută decât dacă este vizualizată/ auzită.‎ Eu am făcut acest experiment și îl recomand cu căldură tuturor părinților – pot spune că n-am putut să mă aud mai mult de două minute, ca să nu mai zic că la tantrum-urile copiilor nici n-am mai fost atentă, eu acaparasem toată „scena” cu toate că nu mi se părea că m-aș fi purtat așa grav. Deci, una avem impresia că facem și altceva iese. Băiețelul nostru o îndrăgește pe doamna educatoare și întrebându-l dacă dumneaei a lovit copiii mi-a răspuns negativ în repetate rânduri; mi-a spus că îi ceartă când sunt obraznici și când aleargă prin clasă. Cred că e nevoie de disciplină și oricine știe că una din nevoile de bază ale copilului este să se simtă în siguranță, ceea ce nu se poate oferi în haos. Atunci când am ajuns acasă de la ședința cu părinții și aflând copii – care o cunosc doar de anul acesta școlar pe doamna educatoare – că va trebui să plece, au fost afectați și mi-au zis „Dar unde să plece, să o luăm la noi, să vină acasă la noi”. Nu cred că o persoană cu adevărat malițioasă ar putea trezi astfel de sentimente în suflete de copii. Și, sunt sigură că nu sunt ai mei singurii care o iubesc și o apreciază. Îmi pare rău pentru situația creata, doar vreau să luăm aminte… cu certitudine că nici unuia dintre noi, părinții, nu ne-ar fi ușor să ne vedem copilul – ca viitor adult – „pus la zid” așa cum am făcut noi cu doamna educatoare. Nu contest faptul că a greșit, cu toții suntem oameni și suntem supuși greșelii, dar cred că s-a exagerat, s-a ajuns prea departe în acuzații.

Considerăm că este corect ca ambele părți să își poată exprima punctul de vedere. Cu siguranță toate aceste aspecte trebuie avute în vedere de comisia de disciplină și, dincolo de toate, adevărul trebuie să fie stabilit în mod corect, obiectiv prin probe, mărturii și luate măsurile în consecință.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
21 Comentarii
  1. Ioana spune

    Sa stea o mama, dintre cele acuzatoare , cu 10, nu cu 27 de copii și sa i țină cel puțin 3 minute in liniste si pe urmă nu va mai spune că ,,a zbierat educatoare la copii,,. Dacă e gălăgie e musai să ridici tonul, nu pentru ca vrei, dar altfel nu esti auzită.

  2. Albastru Demetil spune

    Un drept la replică este un drept… la replică. Doar că el vine cam târziu, după ce toată lumea și-a pus la punct versiunile convenabile. Lăudabilă inițiativa, dar se vede că toate comentariile părinților susținători ai doamnei învățătoare sunt „citite” de pe hârtie! Mămicile care au fost luate de pe stradă când au adus copiii la grădi au reacționat natural, la cald cum se apune, vădit „atinse” de efectul scandalului, cu microfonul sub nas, nu de acasă cu textul invățat dinainte! Numai cine a ascultat și a trăit efectiv momentele de pe înregistrări, poate înțelege despre ce e vorba! O dați cu citate biblice de parcă sunteți sfinții de pe icoană! Numai cine nu este afectat direct poate să comenteze la rece după o săptămână de patimi! Dureros este pentru părinții care și-au recunoscut plânsul propriilor copii pe casetă, mămici care au fost gata să leșine auzind ce cuvinte scoate învățătoarea la adresa lor! Lăsați comentariile și sfaturile dacă nu ați fost implicați direct în incident! Părintele Cleopa Ilie a spus ca o dogmă: „niciodată să nu dai sfat nimănui, până când nu l-ai trăit tu! Cel ce dă sfat, dar el nu l-a trăit, este ca izvorul de apă pictat pe perete”… Nu-ți va potoli setea, nu-ți va fi de folos… cum nu este de folos nici acest drept la replică!

    1. G. M spune

      Albastru Demetil
      Te pricepi f mult in a da replici, ba chiar dai de înțeles că știi totul, dar chiar și așa cine esti tu să interzici dreptul la replică?
      În primul rând pe înregistrări se aude una iar acel grup de părinți vocali acuză altceva, nici ei nu știu cu ce să iasă ca nu au dovezi.
      Oare toată lumea e oarbă de acolo, iar dacă e așa de ce nu au fost cu copilul atunci să reproșeze că are urme, așteptați ce?
      Toată lumea are dreptul sa-si expună punctul de vedere și alege cum, numai că unii vor să fie vedete, alții se rezumă la declarații în scris.

  3. Monica spune

    27 de copii la grupa mică? Dumneavoastră știti ce înseamnă asta? Nu, cu siguranță nu știti si nu puteti întelege din moment ce nu puteti creste corespunzator si stapâni unul sau doi copii.Doamna educatoare are marea „vină” de a fi acceptat un efectiv de 27 , „încălcând”legea care prevede , minim 10 COPII , MAXIM 20.

    1. Albastru Demetil spune

      Finanțarea școlilor și grădinițelor sunt făcute per cap de elev/preșcolar. Știe cineva că sunt școli în care este „interzis” să exmatriculezi? Mai mulți elevi în școli sau copii în grădinițe înseamnă bani alocați pentru administrativ! Cum să faci grupe de 10-20 copii sau clase de max 25 elevi, cân poți să faci de 30 și să primești bani de la Primărie pt nr total de beneficiari ai programului educațional? Primaria ar trebui sa calculeze pentru suta de copii, câte grupe sunt constituite și atunci ar realiza că nu se respectă legislația, dar toată lumea merge mână in mână. Cum să refuze un profesor sau educator o grupa/clasa de 30 de copii, când așa vine directiva de „sus”. Ultima verigă din lanț nu are nicio putere de opoziție, nicio obiecțiune de făcut când are salariul asigurat și pentru 10, dar și pentru 30 de copii. Câte controale a făcut Primăria P. Neamț în creșe, grădinițe și școli de la începutul anului didactic și câte nereguli a descoperit cu privire la nunărul necorespunzător de elemente per grupă/clasă? Dacă s-ar respecta legea și nu ar mai încăpea copii în grădinițe/școli pt că s-a atins capacitatea maximă prevăzută de lege, mai mulți ar face scandal decât dacă nu s-ar respecta legea! Câți copii din mediul rural se află azi în școlile și grădinițele și creșele din municipiu, deși alocarea copiilor se face după adresa de domiciliu din arondisment??

    2. G. M spune

      Monica
      Toți sunt cunoscătorii mai ales în a face comentarii nefondate.
      Un părinte care stie cu adevărat ce înseamnă 1, 2 sau 3 copii, se gândește înainte de a vorbi. Probabil cei care invinuiesc și fără probe și mai sunt și ,,vedete”, nu-si pot ei stăpâni copiii acasă dar au mari pretenții.
      Din cate stiu eu la grădiniță se dezvolta anumite deprinderi, buna creștere o au din familie.

  4. Tina spune

    Ok. Daca e vinovata, sa fie pedepsita! Dar daca nu e vinovata? Vor pati ceva parintii care acuza nejustificat? Sau distrugi viata si cariera unui om si treci mai departe fluierand… ca doamna ministru?!

    1. Albastru Demetil spune

      Nu iese fum fără foc!! Niciodată nu cred că atâția părinți la un loc nu au reacționat la fel. Or fi nebuni 2, 3, poate 5, dar nu 15-20 in același timp! La Creșa din Precista a fost un singur părinte! Acolo s-a putut trece peste imoralitatea inregistrărilor fără acordul personalului, doar pentru că educatoarea a pledat vinovată și și-a dat demisia! O fi imoral să inregistrezi pe ascuns, dar când e singura dovadă prinncare poți afla că ți-au abuzat copilul o faci cu ochii inchiși! Să spună altcineva, altceva! Să spună orice părinte că este imoral să folosești o metodă prin care afli că un dascăl face ceva ilegal! Și camerele video de pe mașina Poliției filmează pe ascuns când nu dăm prioritate sau depăsim viteza, dar nu e imoral, ci e NECESAR ȘI LEGAL pentru a corecta o încălcare a legii! Q.E.D.!!!

      1. Di spune

        Nu e vorba doar de moralitate, este vorba legea educatiei. Prin astfel de acte se incalca legea, desi nimeni nu mai baga in seama. La fel cum nimeni nu are voie, conform legii, sa intre la ora fara acordul cadrului didactic, nici chiar ministrul educatiei, dar legea e facuta pentru a fi încălcată, nu? Nu am ascultat înregistrările, dar sa spui ca e vorba de abuz cand un cadru didactic ridica tonul mi se pare ridicol.

  5. Nicu.D spune

    Bună seara la toată lumea! Și eu am copilul la aceasta doamna educatoare si am auzit înregistrările cu care părintele copilului l-ea pus la dispoziție celor ce se ocupa de acest caz.sincer nu reiese nimic ca doamna ar fi lovit copiii.dacă în zilele de astăzi copiii sunt super alintați și vin acasă se alinta și spun ca sunt certați Hop părinți cu ajutorul tehnologiei fac minuni!sa fim serioși sa nu mai judecam aceasta femei ca incurand va fi și ea mama.a țipa la copii la nodul sa se liniștească nu e caz de anchete disciplinare.o iei razna cu atâtea minunății de copii când încep sa țipe. Succes doamna educatoare.

  6. Anda spune

    Numai prosti. Veniți voi părinți și stai măcar o zi cu ei la grupa să vedeți ce vă fac plozi. Educativă copii acasă. Îmi pare tare rău de doamna educatoare ce i s-a întâmplat. Sunt ieșiți din comun părinți ăstea. Rușine sa le fie la toți care vrea răul. Nu vă gândiți ca există Dumnezeu. După ce sunt niște alintați. Se izbesc prin magazine, tipă ca demenți.. Își bat părinți cu palmele pe holurile grădiniței. Părinți stau și se uită la ei. Și atât cei mai pupă. Educativa copii,si nu mai dați vina pe educator

    1. E.M. spune

      „Veniți să vedeți?” Înseamnă că faceți parte din sistem și dvs… „plozi” ? Frumoase vb despre niste copilasi! Felicitări!

    2. Lucia spune

      Am avut băiețelul la aceasta doamna educatoare. Nu au fost probleme, era iubita de copil, nu s_a plâns niciodată de doamna educatoare. Și discutam mereu despre ceea ce făcea la grupa, la activități…

  7. Alin spune

    Cu siguranță sunteți una din persoanele care vor să denigreze activitatea profesională a doamnei,dar dacă s-a întâmplat ceia ce scrieți cu adevărat, mă faceți să cred că fiul/fiică dumneavoastră nu s-a putut integra într-un colectiv educațional . Acest fenomen de obicei se întâmplă atunci când copiii sunt neglijați de tutori și ei sunt obișnuiți să facă ce vor , când vor si cum vor… De ce nu ați luat atitudine acum doi ani și acum luați acum? Susțineți un grup răuvoitor sau sunteți susținută de acest grup??? Oricum sunteți rău intenționați din moment ce acuzați și nu va puteți susține acuzațiile!

    1. Albastru Demetil spune

      Alt comentator de … carieră! În cazul de acum doi ani a fost cuvântul părintelui (în baza la ce a declarat copilul) impotriva cuvântului dascălului, fără alte probe, fără declarațiile altor părinți. Bineînțeles că fiind un caz izolat, nu s-au putut proba acuzațiile și s-a mers „pe burtă”. Câți bani ți s-au promis să comentezi așa ceva aici?!

  8. Marian spune

    Vina este și a presei pentru ca promovează scandalul și batjocura. Părinții din ziua de azi sunt puși numai pe scandal și răutăți. Nu exista școala unde sa nu existe și părinții scandalagii care ameninta profesorii și directorii școlilor. Presa de ce le da apa la moara?

    1. Albastru Demetil spune

      Presa, deși are un rol tot mai controversat, râmâne a patra putere în stat! De multe ori ajunge la fața locului inaintea organelor abilitate, de multe ori scoate declarații pe care nimeni nu le-a r fi aflat, se respectă și oferă chiar și dreptul la replică! De ce este presa vinovată că aduce la cunoștința tuturor evenimentele din jurul nostru! Dacă nu citeai presa, dragă comentatorule, nu ajungeai să-ți dai cu părerea despre acest subiect! Rămâi mai bine la ediția scrisă a presei, respectiv ziarul, și comentează cu voce tare în fața paginilor colorate, pe o bancă în parc! Vei avea mai mult aplomb și audiență!

  9. Varga Sandor Andrasz spune

    Țin minte când eram în situația de a avea copii minori la grădiniță .
    Erau câteva catze cu figuri și toane de parvenite cu bani care la fel terorizau cadrele didactice .
    Mereu inventau adunări de fonduri pentru toate prostiile și pe care grădinița de fapt nici nu le cerea, nici nu le erau necesare neapărat .
    Educatoarele erau mereu in priza cu madamele astea, care nu pierdeau ocazia să mai facă cate un apropo la funcția sotului, a unchiului, a vreunei rubedenii suspuse .
    Nu m-ar mira deloc că doamna sa fi intrat în colimatorul unor personagii de genul .

  10. Madalina spune

    Am avut copilul acum 2 ani la grupa ei am retras copilul de la grupa din cauza unui conflict cu această educatoare copilul dupa ce aceasta problema nu a mai vrut la grădiniță cand o vedea plângea foarte tare si spunea ca ii este frica . Nu cred ca acei părinți te acuză degeaba si ma bucur ca macar cineva merge inainte .
    Doamna nu este la primul conflict si stie foarte bine ..

    1. Albastru Demetil spune

      Nicu.D ești de apreciat că încerci să dai noblețe acestui articol, prin comentariul tău, doar că fie nu te lasă tehnologia sau telefonul, fie ai „sărit” peste unele clase gimnaziale! Va trebui totuși să te strădiuești din nou și să insiști mai mult, că nu ți-a ieșit din prima! Inregistrările audio însumează ore intregi si este la fel de clar că nu ai ascultat integral! Ai dat pe repede-înainte precum ai trcut și prin școală, probabil! Sunt mămici și tătici care au ascultat a doua sau a treia oară ca să înteleagă ce se petrece acolo, tocmai ca să nu acuze pe nedrept, ca sa fie pe deplin edificați asupra fenomenului. Probabil trebuia să se întâmple vreo tragedie, să se sufoce un copil cu o bomboană și să vină Ambulanța să-l ducă la spital intubat, pentru ca doamna să fie mai clar vinovată. Sau trebuia să apară vreo semn mai evident al abuzurilor, nu doar țipete sau răcnete! Dacă s-a descoperit totul acum, în fază oarecum incipientă nu e bine, trebuia lasată doamna să „însemneze” mai rău copiii, astfel ca părinții lor să nu mai vorbească fără temei, cum fac acum (după părerea altora)! Doamna în cauză este deja mamă, iar probabil sarcina ce poate i-a afectat capacitatea de a-și face meseria îi va fi și scăpare din acest scandal, pentru că în următorii doi – trei ani nu are nimeni ce să-i mai facă.
      Rămân doar suferințele copiilor, sperieturile de intuneric, de lupi, de urși, udatul cearșafului sau a pijamalelor după ce au fost invățati fără pamperși, tresăritul prin somn, coșmarele, dereglările de comportament… Dar acestea lucruri sunt ceva normal in lumea mămicilor care cresc mai mult de doi copii!

      1. Justițiarul spune

        Albastru Demetil da deștept(ă) mai ești tu!!! Nu mai acuza lumea dacă a făcut sau nu școală,fiecare vorbește cum vrea! Śi apropo de școală; tu când ai fost copil si ai trecut prin grădinițe,școli nu a țipat nimeni la tine sau la copii în general??? Doamnele de atunci nu țipau nu??? Sau erau copii mai cuminți cu ani în urmă! Daaa! Cred că aici e răspunsul;copii erau mai civilizați si cu cei 7 ani de acasa,nu era haosul asta care e acuma prin școli!!!!
        Democrația să trăiască! Mă uit, citesc si mă minunez ce vb uni si cum acuză aiurea !!! Săracele mămici si tătici au leșinat când au auzit înregistrările!!!
        Te întreb că ai scris mai sus că a scăpat doamna si nu mai are ce sa-i facă, da oare după capul tău ce vroiai sa-i facă,s-o răstigniți sau ce????? Hai să lăsam vrăjeala si comportați-vă civilizat si lasați magalagismele!!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate