Drama unui copil dispărut: De la înghețată, la morgă. Adolescentă găsită moartă în pădure

0

De foarte multe ori, pe site-ul oficial IPJ Neamț apar comunicate despre copii dispăruți, comunicate în care polițiștii solicită adesea sprijinul cetățenilor în vederea localizării acestora, publică fotografii, semnalmente, informații despre ultimele locuri în care au fost văzuți. Din nefericire, în majoritatea cazurilor feedback-urile și comentariile au un singur numitor comun: ironia. Cei care citesc, unii părinți, alții nu, își exprima indignarea, ca și cum nimic rău nu s-ar putea întâmpla iar toți adolescenții care dispar o fac dintr-un act de teribilism și nimic mai mult. Realitatea este că în cele mai multe cazuri au dreptate, însă sunt și situații în care acești copii sunt găsiți fără suflare. Trist, dar iată că se întâmplă.

De la înghețată, în ștreang

Un exemplu recent este cazul Georgianei, o adolescentă în vârstă de 15 ani dispărută acum o săptămână din localitatea vâlceană Oteșani. A fost găsită fără suflare, spânzurată într-o pădure din localitate.

Ancheta a scos la iveală detalii absolut terifiante din viața fetei care avea rezultate extrem de bune la școală, terminând 8 clase cu media 9.60.

O viață în promiscuitate

Acasă, în mijlocul familiei, alături de cei care i-au dat viață și ar fi trebuit să o protejeze, Georgiana trăia un adevărat coșmar. Vecinii povesteau că era bătută crunt, că toată lumea știa, iar părinții justificau acest tratament spunând că e o „cauză pierdută”.

O relație cu un bărbat de 40 ani, despre care părinții știau

Când a fost raportată dispariția Georgianei, s-a precizat faptul că nu era la prima abatere, și că avea o relație cu un bărbat în vârstă de 40 ani, amic de pahar cu propriul tată, lucru cunoscut de către părinți, prin urmare, nu s-au alarmat. I-a cerut voie mamei să își cumpere o înghețată, însă a plecat de fapt la o întâlnire cu o vecină, unde se afla în vizită și prietenul acesteia. De aici, lucrurile au degenerat. Respectivul individ a convins un alt prieten, tată a 3 copii(!) să meargă la o mică distracție, cu promisiunea că „îi va găsi și lui o fată”. Era vorba de Georgiana. Ce s-a întâmplat mai departe, nu se știe cu certitudine. A fost găsită spânzurată la mai bine de 3 km de casa în care locuia.

Violată de propriul tată. Mama știa (?!)

Anchetatorii au verificat telefonul unui apropiat al Georgianei și au descoperit mesaje în care fata povestea că era violată de tată, iar mama știa acest lucru. Nu puțini au fost cei care au confirmat calvarul prin care trecea adolescenta, dar…târziu, mult prea târziu. Georgiana nu mai e…

Sursa foto: Adevărul

Sursa: adevarul.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate