Domnul președinte al C.J.N. Constantin Iacoban este preocupat de TT ?

2

Un mesaj plin de preocupare a apărut pe contul de facebook al domnului președinte al C.J.N. Constantin Iacoban:

Nu pot lăsa Teatrul închis și caut soluţii pentru redeschiderea lui! Iar pentru acest lucru, mâine la ora 8, voi avea o întâlnire cu Liviu Timuş – directorul Teatrului Tineretului, cu lt. col. Mihai Mitrea – adjunct al inspectorului şef al ISU Neamţ şi şef al Serviciului Prevenire, cu un director din Consiliul Judeţean .
Nu se poate să rămână situaţia aşa, pentru că motivele care au dus la luarea deciziei de vineri, 13 noiembrie, nu sunt grave. Va veni şi arhitecta care s-a ocupat de restaurarea instituţiei, prin intermediul proiectului mult-discutat, să vedem şi ea ce are de spus, şi sper că într-o săptămână situaţia va reveni la normal. Nu putem închide o asemenea instituţie pentru că a fost pusă o uşă metalică în locul uneia care trebuie să fie de lemn ori pentru că nu corespund legislaţiei nişte sisteme de închidere! Le facem aşa cum cere legea şi redeschidem Teatrul Tineretului pentru public! Sunt prea simple lucrurile ca să nu le putem soluţiona! Decizia închiderii a fost luată pentru a se evita o amendă de la ISU. Situaţia nu e plăcută, dar vom găsi soluţii să o depăşim!

Nu avem nimic cu domnul Iacoban, chiar considerăm că este unul dintre președinții echilibrați pe care i-a avut  C.J.N., dar îl rugăm frumos să nu ne mai provoace amintiri căci în lupta dusă de noi și de alți pietreni contra nenorocirilor care s-au făcut la T.T. domnia sa, alături de colegii săi din Consiliul Județean, au fost de partea ”ursului din pădure” nu de partea Teatrului din Piatra Neamț.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. AntiProști spune

    Iacoban, nu vrei să pleci acasă? Ne plictisești. Ce mai face Gheorghiță Mararu?

  2. FLORIN spune

    Ca sa vezi cu ce se ocupa Iacoban….

    Aloo,dl.Iacoban,nu ar fi mai bine sa ne spuneti de ce judetul Neamt a ajuns ultimul din Moldova?

    Nu vreti mai bine sa faceti niste liste cu firmele care au primit contracte cu dedicatie de la CJ si care sub paravanul aceluiasi CJ si-au batut joc de acest judet aducindu-l la stadiu de paragina?

    Asteptam raspunsul dumneavoastra pe Facebook…cind aveti timp…bineinteles, dupa ce rezolvati problema cu usa de la TT..care a fost renovat recent pe milioane de euro…..hahahahahahahahahahahaaaaaa…

    Dl.Iacoban,nu a-ti vrea sa platiti din salariu dumneavoastra problemele de la teatru?

    Noi,contribuabilii am platit odata pentru acest teatru…din cite ne amintim..

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate