Doi tineri de 19 ani, spărgători de case, au fost reținuți de polițiști (NEAMȚ)

0

La data de 17 februarie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras mai multe bunuri din locuința unei femei din localitatea Dumbrava Roșie.

În baza activităților investigative realizate în cauză, s-a reușit identificarea și depistarea persoanelor bănuite de comiterea faptei, doi tineri, ambii în vârstă de 19 ani, din Piatra Neamț și Dumbrava Roșie, care în perioada 2 – 17 februarie a.c., , ar fi pătruns, în repetate rânduri, în locuința deținută de o femeie, de 61 de ani, de unde ar fi sustras obiecte de uz casnic, aparate electronice și electrocasnice.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat partial de polițiști, fiind restituit persoanei vătămate.

În urma documentării activității infracționale, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

La data de 19 februarie a.c., față de unul dintre tineri, Parchetul de lângă Judecătoria Piatra Neamț a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, iar față de celelalt, instanța de judecată a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Pentru a preveni furturile din locuinţe, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vă recomandă:

•  Nu divulgați informații referitoare la vecinii dumneavoastră (programul de lucru, numărul de persoane din familia respectivă, numărul de telefon etc.), sfătuiţi-vă copiii să facă la fel;

•  Depozitaţi obiectele de valoare (banii, bijuterii, documente) într-un loc sigur;

•  Când plecaţi de acasă verificaţi dacă aţi acţionat toate încuietorile şi aţi pus siguranţa;

•  Fiţi atenţi în orice împrejurare să nu pierdeţi sau să nu vi se fure cheile!

•  Ferestrele locuinţelor trebuie să fie sigure faţă de o eventuală tentativă de escaladare din exterior.

•  Totodată, recomandăm cetăţenilor care locuiesc în mediul rural, dar şi celor care posedă locuinţe de vacanţă în aceste zone, să asigure o minimă protecţie a acestora şi a dependinţelor.

În situaţia în care părăsiţi locuinţa pentru o perioadă mai lungă de timp, vă sfătuim să luaţi legătura periodic cu vecinii sau rudele care locuiesc în apropierea casei dumneavoastră, pentru a verifica sistemul de securitate al locuinţei, pentru a observa eventualele nereguli şi pentru a sesiza în cel mai scurt timp Poliţia!

Astfel, autorii furturilor vor fi identificaţi mai repede, iar bunurile dumneavoastră vor fi recuperate mai uşor.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate