DIN ISTORICUL MUZICII COMUNALE LA PIATRA-NEAMȚ

În ultimele decenii din veacul al XIX-lea Primăria și diriguitorii acesteia ”a căutat să contribuie și ea la a face mai plăcută și variată viața cetățenilor noștri”, așa după cum amintea Dimitrie Hogea.

Conform informațiilor acestuia se arată că ”după ce în anul 1876 a cumpărat de la boierul Iordachi Stan casele unde și acum este localul său, împreună cu grădina din dos de pe malul Șipotelor (pe Cozla n.n.), a înființat grădina publică, la care s-au adăugat mai multe trupuri de teren”, după care ” a înființat (Primăria n.n.) muzica comunală, zisă a Pompierilor, care cânta regulat atât în grădina publică, cât și într-un pavilion construit pe malul Bistriței, alături de Cafeneaua Turcească”.

Mai târziu, după ce în 1882 s-au descoperit și captat izvoarele de ape minerale de la Cozla, muzica mai cânta și într-un pavilion ridicat pe platoul de sus (Cercul Gospodinelor n.n.), în cursul dimineții, când se făcea cura cu aceste ape.

Documentele și publicistica timpului consemnează faptul că muzica comunală de la Piatra era una din cele mai bune din țară. Muzicanții se recrutau din cadrele corpului de pompieri, însă ”gagiștii” (gagist = dirijor n.n.) erau mai toți străini: cehi aduși din Boemia. Este amintit capel-maistru Anton Zika, ceh și dânsul, care era și un apreciat compozitor. Tot în formația muzicală amintită sunt consemnați și alți ”gagiști” cum ar fi vestiții muzicanți din Botoșani, frații Zamfirache și Vasile Filip, ajunși mai târziu profesori secundari de muzică, odinioară colegi cu Gh. Oancea de la gimnaziul și liceul de aici (Petru Rareș n.n.).

Legat de muzică nu trebuie uitată așa numita ”breaslă a lăutarilor”. Se cunoaște totuși că mai înainte de a se înființa muzica comunală, iar mai târziu cea militară a bine cunoscutului Regiment 15 Dorobanți, existau în localitatea noastră mai multe tarafuri sau bande de lăutari, țigani. Cele mai de seamă dintre ele erau banda condusă de Sinică Picu, a doua a fraților Sandache, iar a treia a evreului Litman. Cu o precizare pentru cititori: banda era pe atunci denumirea de mai târziu a formației, tarafului sau orchestrei din zilele noastre.

Se pare că prima bandă, cea a lui Sinică, era cea mai căutată la nunțile, balurile și petrecerile boierești, celelalte două serveau în același scop claselor mai nevoiașe. Acest Picu este caracterizat ca un ”virtuos și neîntrecut viorist, cântând orice bucată, fără note, ci numai după ureche, fiind un câștigător de mulți bani, căci boierii de pe vremuri erau galanți și le plăcea mult muzica, fiecare cântec era răsplătit uneori cu un pahar de galbeni, strânși la o singură chetă”.

O întâmplare hazlie: la o petrecere dată de Dr. D. Cantemir (după unii, strănepotul domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir n.n.), fost director al Spitalului din Piatra-Neamț și un renumit balneolog (a condus și Băile Bălțătești n.n.), printre alți invitați ai doctorului roznovan ”era invitat și cunoscutul istoric-etnograf Theodor Burada, pe atunci consilier la Curtea de Apel din Iași, venit aici pentru a prezida Curtea de Jurați. La acea serată Dr. Cantemir angajase taraful lui Sinică, între care era și vestitul chitarist-gurist N. Anghel. La un moment dat, în toiul petrecerii, magistrul Burada – care era și un distins violonist – a cântat și el câteva bucăți mai grele de muzică. În sfârșit, spre surprinderea asistenței, Sinică a executat, repetând întocmai, una dintre bucățile lui Burada, furată din auz. A fost aplaudat și admirat, Burada cerându-i vioara în schimbul aceluiași instrument al etnografului, plus un adaos de 50 galbeni. Însă Sinică nu a primit schimbul, spunând că vioara lui, veche de peste o sută de ani, o are moștenire de la bunicul său și nu se va despărți niciodată de ea”.

Păstrându-se proporțiile, cunoscuta scenă amintită ne readuce în memorie o întâmplare asemănătoare, petrecută pe vremuri la Iași, între celebrul muzicant ungur Franz Liszt și vestitul Barbu Lăutaru, la o petrecere dată la o mare curte boierească din Iași, făcându-ne mai în glumă, mai în serios, să-l comparăm pe Sinică de la Piatra cu Barbu Lăutaru, a cărui figură a fost zugrăvită cu multă duioșie de bardul de la Mircești, Vasile Alecsandri.

Încheiem scurtul nostru periplu în lumea muzicală a târgului de pe malul stâng al Bistriței prin a mai aminti și de alți lăutari mult apreciați, precum. Ghiță Radu, Alecu Krantz, Ghiță Gologan, Avram Flautistu și alții. Aceștia, alături de contemporanii lor din Iași, ca bătrânul Chipan, cu vestita lui horă șuierată, Neculai Vacă, Mitriță …întregeau o plăcută, variată și originală viață muzicală din această parte de țară, cu un parfum de epocă mirific, care a făcut faimă așezării noastre moldave.

Prof. Gheorghe Radu

sursa foto: adevarul.ro