Din campanie în campanie. Până la democrație, ne mănâncă… covidul

1

Toate statele lumii au fost luate „prin surprindere” de pandemie. Majoritatea au avut la început, la fel ca și România, o abordare draconică la un număr destul de redus de cazuri. Impunerea stării de urgență în România pe un teren legislativ foarte fragil a clătinat din temelii democrația. La câteva sute de cazuri eram ținuți în casă, amendați, ni se spunea să nu cumva să purtăm mască, cenzura a fost la ordinea zilei și ne-am trezit într-un soi de dictatură demolată ulterior de Curtea Constituțională.

Statele lumii între timp s-au trezit și au investit masiv în testare și dotarea spitalelor, iar acolo unde s-a scăpat situația de sub control s-a revenit la unele restricții. România, în schimb, a intrat într-o relaxare și a rămas relaxată. Din partea guvernului PNL nu s-au făcut, prin compensare, investiții majore în sistemul sanitar, nu s-a mers pe testare și anchete epidemiologice extinse, iar vocile disperate ale medicilor care spun că vor ajunge în curând să decidă cine trăiește și cine moare la ATI au rămas neascultate. Situația a scăpat de sub control și cazurile de infectări și decese cresc zilnic.

În schimb, după o dictatură aberantă în starea de urgență, pe politicienii de la guvernare îi doare acum de democrație.

Nu contează că ne mor cei dragi bolnavi cronici că nu au unde să se trateze, nu contează că spitalele sunt pline, nu contează că elevii, profesorii și părinții trec prin cea mai gravă criză a educației.

Trebuie să apărăm democrația zic guvernanții. Închidem școli, HoReCa, afaceri, continuăm presiunea pe sistemul sanitar, dar avem alegeri. Două chiar, una după cealaltă. Președintele tuturor românilor însuși face politică de la tribună, spunând că trebuie să scăpăm de „pesede”. Cât mai repede și cu orice preț. Chiar cu prețul vieții românilor. De ce? O spune și Ludovic Orban. Ca să avem pace politică 4 ani de zile. Adică un monopol liberal peste tot, cu o opoziție legată de mâini și de picioare. Guvernul meu, parlamentul meu, consiliul meu, primăria mea…

Câte dintre aceste măsuri sunt cu adevărat pentru binele populației și câte sunt pentru a crea emoție, nemulțumire și o confuzie generală în rândul electoratului? Rămâne de văzut ce se va întâmpla la alegerile parlamentare. Dreptul de a vota este garantat prin Constituție. La fel sunt și dreptul de a învăța, de a fi sănătos, de a avea un nivel bun de trai, de a avea acces la cultură, de a fi liber.

De ce am sacrifica toate drepturile pentru unul singur și nu am sacrifica un singur drept pentru toate celelalte? Probabil că nu vom primi acest răspuns niciodată de la actualii politicieni care se îndreaptă încet și sigur spre o formă de dictatură mascată prin democrație. Cei mai în vârstă știu că istoria se repetă. Singurul risc e că pandemia s-ar putea să fie mai puternică decât „democrația”.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. VLAD spune

    Acest partid P(D)NL impreuna cu tatucul lor Iohannis , calca pe cadavre pentru as atinge telul sa aibe si Parlamentul lor . Romani trebuie sa ia atitudine din toate punctele de vedere .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate