Despre talent și voluntariat: Clasa a X-a Muzică de la Liceul de Arte „Victor Brauner” sau „Cum a luat naștere Friends Forever”

A fost odată ca niciodată… septembrie 2013.

O toamnă ca oricare alta, dar care pentru clasa a V-a Muzică reprezenta un nou început, o nouă etapă, un nou ciclu de învăţământ, o trecere de la doamna învăţătoare – care ştia pe fiecare în parte cu bune şi rele – spre gimnaziu şi mulţimea de cadre didactice – fiecare cu o tipologie proprie şi metode diferite de lucru ce derutau pe micii învăţăcei. Nu mai avea nimeni timp să le asculte păţaniile sau să le treacă cu vederea greşelile. Era timpul să înceapă procesul de maturizare, care pentru cei mai sensibili a fost destul de brusc şi de dur. Şi pe lângă profesori noi s-au alipit colegi noi veniţi din mai toate colţurile judeţului, cu grade de cultură şi comportamente din cele mai diverse. Ce mai, un colectiv cât se poate de eterogen!

Aşa mici cum erau, 10-11 ani, o parte dintre ei stăteau în gazdă, departe de confortul casei părinteşti. Unii s-au acomodat mai repede, dar pentru alţii a durat mai mult acest proces al schimbărilor majore. Dorului de casă i s-a alăturat şi suferinţa pricinuită de glumele răutăcioase ale colegilor mai norocoşi – orăşenii – care, la vremea aceea nu aveau discernământ suficient încât să perceapă adevărata dramă a copiilor veniţi din mediul rural şi lăsaţi singuri cu persoane străine de familie – gazdele.

Un nou început a fost şi pentru mine, de altfel, proaspăt revenită din concediul maternal, după o lipsă de doi ani. Şi…mare mi-a fost uimirea când am fost înştiinţată că voi fi diriginta acestei clase. Pe unii îi ştiam din clasa I, avându-i elevi la Teoria muzicii, dar marea majoritate erau noi şi atât de diferiţi după cum am mai spus. Ştiam că rolul meu era unul destul de dificil, dar am acceptat provocarea.

Au crescut sub ochii mei puţin câte puţin. Am reuşit împreună să depăşim neajunsurile, supărările, timiditatea, obrăzniciile şi dorul de casă. Ne-am adunat şi am realizat în decembrie primul Concert de colinde al clasei…

Poate prea mult spus Concert… Dar îmi amintesc cu emoţie cum, cu vădită stângăcie, unii au reuşit să ţină un aşa-zis acompaniament la unele instrumente care sunau uşor sub ton… Spectatori erau, cine alţii, decât părinţii…Pentru ei n-a sunat nimic fals, ci divin. Mititeii lor cântau pentru prima dată, în majoritatea cazurilor, în această formulă, încercând să-şi facă părinţii mândri de prestaţia lor.

Emoţii a avut şi doamna dirigintă… Şi cum să n-am emoţii? Oare vor ţine minte toate melodiile şi succesiunea lor? Se vor încurca la versuri? Vor avea emoţii atât de mari unii, încât să nu poată să-şi joace rolul?

Îmi amintesc că-i acompaniam la chitară şi-mi tremurau şi mie mâinile… Pe unii părinţi nu-i cunoşteam încă bine, pe alţii îi vedeam pentru prima oară…

În anii ce-au urmat, schimbările au continuat, în sensul că unii (puţini la număr) n-au făcut faţă presiunii şi programului încărcat şi au plecat, dar au venit alţii, iar şi iar, în fiecare semestru şi în fiecare nou an şcolar. I-am primit pe toţi cu braţele deschise adoptându-i şi integrându-i în marea noastră familie.

Am crescut, ne-am modelat, am învăţat să convieţuim. Încă mai învăţăm şi acum că nu suntem la fel, că suntem diferiţi şi trebuie să ne respectăm unii pe alţii, indiferent de caracterul fiecăruia. Uneori reuşim, alte ori nu, dar una peste alta ne-am consolidat şi am devenit o mare echipă, o mare familie.

A venit clasa a VIII-a cu tot ce înseamnă ea: materie multă de tocit pentru examene, zâmbete ghiduşe în colţul gurii când se prind că unii colegi se plac, ieşiri cu diriga prin parc, la film, la suc, la pizza…Şi toată lumea era a lor, a noastră, pentru că retrăiam şi eu alături de ei anii de început de adolescenţă, care acum parcă vin ceva mai repede, poate prea repede.

Clasa a VIII-a a debutat din punct de vedere artistic cu un superb Concert de Crăciun, unde toată suflarea a participat activ la realizarea lui, unii vocal, alţii instrumental. Eram deja specializaţi pe ceea ce făceam. Deja deveniseră tradiţie concertele noastre de Crăciun şi de final de an şcolar. Am participat cu repertoriul de colinde la Târgul de Crăciun la Neamţ , eveniment organizat de autoritățile locale și județene, unde, la cererea organizatorilor ne-a trebuit un nume de scenă… Şi pentru prima dată ne-am numit Colindătorii Neamţului. Fiind plăcuţi, copiii au fost invitaţi să colinde şi în alte locaţii.

Apoi, sfârşit de-a VIII-a. Curs festiv – Azi e despre noi. Emoţii, lacrimi şi păreri de rău pentru şi faţă de cei care urmau să continue pe alt drum și o excursie memorabilă care a pecetluit prietenia noastră.

Anul trecut, în decembrie 2017 am colindat copiii greu încercaţi de soartă din cadrul asociaţiei Născută Înger, unde am şi devenit voluntari – Voluntari ai îngerilor.

Aşa au început activităţile noastre de voluntariat, cu o serie de concerte pentru strângerea de fonduri în vederea într-ajutorării copiilor din medii defavorizate. Ce bucurie pe chipurile lor că pot oferi ajutor altor copii mai puţin norocoşi!

Şi pentru că aveam tot felul de activităţi diverse ca tematică, trebuia să ne găsim un nume de scenă potrivit în orice anotimp… An de an organizam aceste evenimente, muncind împreună, cot la cot, şi ajungând să ne legăm mai mult ca niciodată. Antipatiile au făcut loc unor frumoase prietenii.

Eram mândră de clasa mea! Aşa s-a născut FRIENDS FOREVER – prieteni pentru totdeauna…

Pentru că uniţi a fost şi va fi totul mai uşor. Mărşăluim, concertăm, ne distrăm…totul pentru o viaţă mai bună, a noastră, a tuturor. Avem şi o siglă a clasei izvorâtă din dragostea noastră comună pentru muzică: cele două chei muzicale sol şi fa întruchipând inima – simbolul dragostei, prieteniei şi bunătăţii.

Aşa a început totul. Acum zâmbesc cu lacrimi în ochi, întrebându-mă ce roluri ne mai pregăteşte Dumnezeu pe marea scenă a vieţii? Dar mi-aş dori ca ceea ce ne-a unit să nu ne despartă nici peste timp. Indiferent de căile pe care le va urma fiecare sper să rămânem FRIENDS FOREVER…

Profesor Ioana Vamisu Ciobanu, Liceul de Arte „Victor Brauner”, Piatra-Neamț