Despre modul în care autoritățile împiedică salvarea unor suflete

0

Misiunea doamnei Carmen Suciu nu este deloc ușoară. Într-o țară în care autoritățile sunt oarbe sau pur și simplu sunt într-o fază de hibernare, asociațiile și voluntarii veghează, mângâie, apără și îngrijesc oamenii „invizibili”, oamenii lăsați de izbeliște de către stat.

Robert Iosub, Ziar Piatra Neamț: Dacă se vrea, se poate. Acum, recent, am văzut că s-a schimbat conducerea la Direcția de Protecție a Copilului Neamț dar înainte, noi la publicația noastră poate avem o problemă, nu am reușit să colaborăm deloc cu acești oameni care ar trebui să fie profesioniști. Cum vă înțelegeți dumneavoastră cu ei, pentru că vreți – nu vreți, vă izbiți de ei?

Carmen Suciu: „Nici eu nu prea m-am înțeles înainte cu dumnealor, pentru că chiar am avut un caz în care mai aveam puțin și mă acuzau de un trafic de copii sau trafic de persoane sau cum se încadrează această infracțiune. Am avut o mamă, în miezul nopții m-au sunat oamenii din tren, venea de la București, o mamă cu un copil de doi ani și m-a durut foarte tare atunci pentru că noi am încercat să îi îndrumăm pe oamenii din tren către Poliție, dacă va veni Poliția și o va aștepta în gară ea va fugi și copilul tot va rămâne de izbeliște sau nu știu ce o să se întâmple. Ne-am deplasat noi, am așteptat trenul venit de la bucurești, eu nu eram atunci în Piatra Neamț, eram pe la alte cazuri prin Vaslui, au așteptat atunci voluntarii mei și au preluat copilul cu tot cu mamă, am adus un jurist, un avocat ca să vedem ce se poate face, pentru că doamna respectivă era hotărâtă să își abandoneze copilul în gara din Piatra Neamț, ea fiind provenită din sistem de la noi din Piatra Neamț, din casa de copii, și soțul, concubinul sau iubitul cu care făcuse copilul, era tot din Piatra Neamț, dar se afla într-un penitenciar, și atunci noi ce am făcut, am așeptat-o, am luat-o și am cazat-o la pensiune, pentru că aveam atunci o pensiune în care aveam și un voluntar, Bianca, i-am oferit toate condițiile încercând și pe mamă să o convingem să rămână alături de copilul ei pentru că noi o să îi oferim o garsonieră, un serviciu, o să facem tot posibilul să o ajutăm, ceea ce nu s-a întâmplat pentru că ea voia să plece urgent la Călărași înapoi, ne-am adresat Direcției a doua zi dimineața, la prima oră, ne-au spus să trimitem copilul la Călărași pentru că mama avea domiciliul acolo, îi făcuse iubitul. Am spus că nu putem să riscăm să trimitem copilul cu doamna respectivă la Călărași pentru că ea îl va abandona pe la Bacău sau pe unde găsește ea. Răspunsul lor pe mine m-a șocat: „Va răspunde penal în caz că va păți ceva copilul”, deci prevenția unde este? Ce preveneam noi atunci?

Cred că e vorba și de o dezumanizare a unora care se ocupă de asistența socială, cred că nu au vreo atracție spre partea asta și de asta apar tot felul de chestii foarte urâte.

În cazul respectiv s-a și văzut până la urmă. Până la urmă l-au luat cei de la noi și l-au dat la un asistent maternal, cu toate că noi îi găsisem o familie și chiar aveau atestat oamenii pentru înfierea acestui copil dar, mă rog, cică „legea nu e așa”, în fine, a trecut dar m-a durut foarte mult pentru că eu am văzut, am monitorizat zi de zi aproape, mergeam la familia respectivă unde era copilul și vedeam cât de bine este îngrijit, chiar și când l-a luat asistentul maternal din brațele doamnei respective copilul striga „mami, mami”, a fost foarte greu.

În schimb am o relație foarte bună cu Protecția Copilului din cadrul DAS-ului, chiar se implică oamenii aceștia, pentru că nu știu dacă știți, acum de curând, să fie o lună de zile, de când a murit fetița, ați fost cu mine pe teren acolo, copiii din pădure. La fel, m-a duru foarte tare și pentru copilul ăsta. Se spune că n-ar fi din vina lor, eu mă îndoiesc de lucrul ăsta, nu vreau să fac acuzații dar copilul ăla ar fi avut o șansă să trăiască dacă ar fi fost luat în sistem la timp.”

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate