Deși au ars oameni de vii în spitalul din Piatra-Neamț, după 2 ani tot nu s-a înțeles nimic

2

ISU Neamț a făcut anul acesta o serie de controale tematice la unitățile sanitare cu paturi din județul Neamț.

Iată mai jos comunicatul oficial pe această temă:

În anul 2022, în conformitate cu prevederile legale în vigoare și conform planificărilor, cadrele cu atribuții de control din Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț au efectuat controale de fond pentru prevenirea situațiilor de urgență la spitalele de pe raza județului Neamț, și anume:

  • Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț;
  • Spitalul Municipal de Urgență Roman;
  • Spitalul Orășenesc „Sfântul Ierarh Nicolae” Bicaz;
  • Spitalul Orășenesc „Sfântul Dimitrie” Târgu Neamț;
  • Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani;
  • Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” Roman;

Aceste activități au inclus, pe lângă verificarea respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, și instruirea personalului de pe fiecare secție, privind modul de acțiune în cazul producerii unei situații de urgență, respectiv prima intervenție și evacuarea persoanelor de pe nivel.

În cadrul controalelor au fost constatate un număr de 65 de nereguli, 5 dintre acestea fiind soluționate pe timpul controlului, iar 50 fiind sancționate cu 46 avertismente și 4 amenzi care au vizat următoarele deficiențe:

  • o amendă în cuantum de 50.000 de lei pentru punerea parțială în funcțiune, fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, a secției Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț;
  • o amendă în cuantum de 5.000 de lei pentru utilizarea instalațiilor electrice interioare în mod necorespunzător la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț;
  • o amendă în cuantum de 5.000 de lei pentru nerealizarea verificărilor periodice asupra instalațiilor electrice interioare și utilizarea acestora în mod necorespunzător la Spitalul Orășenesc Târgu Neamț.
  • o amendă în cuantum de 2.500 de lei pentru utilizarea instalațiilor electrice interioare care prezintă extinderi necorespunzătoare și folosindu-se echipamente care prezintă uzură la Spitalul Municipal de Urgență Roman.

Principalele deficiențe identificate la unitățile sanitare menționate sunt următoarele:

  • funcționarea fără deținerea autorizației de securitate la incendiu a următoarelor obiective:
  • Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț – clădire secția pediatrie și secțiile ortopedie și radiologie: parter și etajul 3 din Spitalul nou;
  • Spitalul Municipal de Urgență Roman – corpul nou și secția paliative amplasată la parterul clădirii ambulatoriului de specialitate;
  • Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani – Corp D parțial.
  • o parte din căile de evacuare nu sunt echipate cu indicatoare standardizate și iluminat de securitate pentru evacuare astfel încât traseele de evacuare să fie recunoscute cu ușurință noaptea de către persoanele care le utilizează în caz de incendiu; (Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț);
  • instalațiile cu rol în securitatea la incendiu (hidranți interiori, detectare/semnalizare, evacuare fum și gaze fierbinți rezultate în urma procesului de ardere, iluminat de siguranță), nu sunt în stare de funcționare la parametri necesari/proiectați; (Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, Spitalul de Psihiatrie „Sfântul” Nicolae Roman, Spitalul Orășenesc „Sfântul Ierarh Nicolae” Bicaz, Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, Spitalul Orășenesc „Sfântul Dimitrie” Târgu Neamț);
  • nu a fost realizată echiparea cu instalații de detectare/semnalizare a incendiilor, la construcțiile de sănătate care adăpostesc peste 100 de persoane și având paturi de spitalizare staționare, având în vedere și evaluarea riscului de incendiu prin care a fost stabilită obligativitatea echipării cu aceste instalații pentru a se atinge pragul de acceptabilitate a nivelului riscului de incendiu; (Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, Spitalul Municipal de Urgență Roman);
  • încăperile în care se impune o supraveghere a persoanelor pe timpul nopții, nu sunt echipate cu iluminat de securitate pentru veghe; (Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț);
  • instalațiile electrice nu sunt verificate periodic de firme specializate, unele circuite electrice sunt suprasolicitate din cauza numărului mare de consumatori, iar o parte din tablourile electrice sunt uzate fizic și moral, siguranțele electrice utilizate fiind în mare parte nestandardizate, decalibrate sau supradimensionate; (Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, Spitalul Municipal de Urgență Roman, Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, Spitalul Orășenesc Târgu Neamț);
  • s-a redus gabaritul căilor de evacuare prin încuierea unor uși, blocarea/îngustarea cu mobilier, amenajarea unor spații – magazii/spații de depozitare, vestiare ori prin realizarea unor paravane din PVC cu uși (glisante) cu deschidere ce nu este pe balamale sau pivoți; (Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, Spitalul Municipal de Urgență Roman, Spitalul Orășenesc Târgu Neamț);
  • nu există sisteme de alarmare acustică eficiente, pentru evacuarea pacienților și a personalului spitalului, pentru fiecare construcție / secție / nivel; (Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț);
  • nu au fost constituite Servicii Private pentru Situații de Urgență, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 75/2019 pentru aprobarea Criteriilor de performanță privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență; (Spitalul Municipal de Urgență Roman, Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani);

Pe timpul acestor controale a fost desfășurat un exercițiu de evacuare la care au participat 100 de persoane.

Pe timpul desfășurării acestor controale s-au instruit 290 de persoane din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț cu privire la modul de acțiune în cazul producerii unor situații de urgență, respectiv prima intervenție și modul de evacuare a persoanelor. Tot cu această ocazie s-au desfășurat activități de informare preventivă la care au participat 655 persoane, prezentându-se astfel modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență în cadrul campaniilor:

  • F.O.C. – Flăcările Omoară Copii!
  • RISC – Renunță! Improvizațiile sunt Catastrofale!
  • RISC – Siguranța nu e un joc de noroc!
  • RISC – Mai bine previi decât să nu fii!
  • Ai grijă la cea mai mare grijă, siguranța copilului tău!
  • Fiipregatit.ro

Aspectele negative care au reieșit din aceste controale au fost analizate cu persoanele din conducerea unităților sanitare, urmând ca inițiativa acestora de a se conforma legislației privind apărarea împotriva incendiilor să se concretizeze în planuri de măsuri cu termene clare.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Murariu mihai spune

    Domnilor aici nu e vb de oameni ci de bani atat fiecare sa obișnuit cu sistemul care este nu sunt de vina ei ce statul ce face pentru noi adică nimicq

  2. Murariu mihai spune

    Ce victime arse eu am fost duminica sa ma coase la o mana și domnul doctor de tura a început sa tipe la mine cu un tupeu de borfaș de Dărmănești. Eu nu înțeleg ei sunt doctori sau interlopi

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate