Deseuri periculoase abandonate în zona localităţii Lipova, Judeţul Arad

0

În data de 11.02.2014, în jurul orelor 15.30, reprezentantul de mediu din cadrul Primăriei Oraşului Lipova a informat GNM – CJ Arad despre abandonarea unor deşeuri periculoase pe domeniul public din extravilanul oraşului Lipova.
Imediat, s-a trecut la aplicarea Procedurii privind fluxul informaţional/decizional de avertizare/alarmare în caz de situaţii de urgenţă generate de riscuri specifice MMSC. Astfel, în jurul orei 16.00, GNM – CJ Arad a convocat la faţa locului reprezentanţii APM Arad, ISU Arad, IPJ Arad, respectiv ai Primariei Oraşului Lipova şi a informat Prefectura Arad despre această situaţie.
Cu ocazia controlului, la faţa locului s-a constatat prezenţa unor deşeuri împrăştiate pe o suprafaţă de cca. 10-15 mp, abandonate pe domeniul public, respectiv în extravilanul oraşului Lipova, la o distanţă de aproximativ 4 km de localitate, lângă DN 7.
Deşeurile constau în cca. 300 – 400 recipienţi din material plastic, metalici şi de sticlă, de capacitate mică (100 – 2000 ml), în care există substanţe chimice specifice de laborator, etichetate ca: sulfat de cupru, oxid de calciu, hidroxid de potasiu, dicromat de potasiu, carbonat de sodiu, tiosulfat de sodiu, fluorură de cobalt, oxid de siliciu, sulfat dublu de fier şi amoniu. Substanţele se găsesc în ambalajele originale şi sunt expirate cu mulţi ani în urmă, ceea ce indică faptul că au fost abandonate intenţionat.
În urma solicitării GNM – CJ Arad s-a luat măsura depozitării acestor deşeuri în containere metalice şi transportarea acestora într-un spaţiu de depozitare temporară agreat, care îndeplineşte condiţiile minime de depozitare şi care va fi sigilat de către reprezentanţii IPJ Arad.
Totodată, s-au luat măsuri de curăţare a terenului, astfel încât, la acest moment, nu există niciun risc de mediu sau la adresa sănătăţii populaţiei.
Urmare a celor constatate, GNM – CJ Arad a întocmit o sesizare penală adresată organelor în drept, în vederea identificării făptaşilor şi sancţionării acestora.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate