Descoperire tragică de 1 Decembrie: Trupul neînsuflețit al unei femei, găsit într-o fântână

0

La data de 1 decembrie, în jurul orei 10:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani, au fost sesizați, de către o femeie de 34 de ani, din Săbăoani, cu privire la faptul că, o femeie de 61 de ani, din localitatea Săbăoani, se află încuiată în imobil.

Echipajul de poliție s-au deplasat la fața locului, stabilind că, persoana în cauză nu se află în imobilul indicat. Polițiștii au extins căutările, corpul femeii fiind identificat într-o fântână, din interiorul curții imobilului.

În urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acesteia, nu au fost identificate urme vizibile de violență.

Corpul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

a transmis IPJ Neamț

Astazi, în jurul orei 11:00, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Săbăoani pentru scoaterea unei persoane dintr-o fântână.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri Roman și Piatra Neamț și SAJ Roman.
Pompierii, cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, au scos din fântâna adâncă de 27 m o femeie în vârstă de 61 de ani, fără semne vitale.

a transmis ISU Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate