Traditii de sarbatori. Un obicei interesant: Reversul colindatului – Descolindatul

Odata cu inceperea sarbatorilor de iarna, colindele isi fac simtita prezenta. La romani exista un repetoriu foarte bogat in obiceiuri si credinte prin care colindele sunt foarte bine conturate. Cele mai cunoscute dintre colinde sunt Sorcova, Plugusorul, jocurile cu masti, cantecele de stea etc. In spatiul traditional, copiii si flacaii colinda in cete care sunt constituite dupa anumite reguli. Darul oferit de gazde colindătorilor (în forma traditională a obiceiului) este colacul, el insusi semn de belsug si roade bogate.

In ajun de Craciun, cel mai cunoscut obicei este Steaua, obicei care face parte din sfera urărilor augurale. De obicei, cei care merg cu steaua sunt copii în vârstă de 7 – 14 ani. Acest obicei are conotatii religioase referitoare la nasterea Domnului: “Steaua sus răsare/Ca o taină mare,/Steaua luminează/Si adeverează,/Steaua străluceste/ Si lumii vesteste/Că astăzi curata,/Preanevinovata/Fecioara Maria,/Naste pe Mesia.”

Transferul asupra elementelor crestine nu este inca esential; mai multi etnografi si folcloristi au observat puternicul substrat pagan din scenariile colindelor crestine; acestea contin relicte destul de amanuntite din stereotipia sarbatorilor romane similare (Saturnalii).

Dupa cum au stabilit in special studiile de folclor ale lui Petru Caraman, originea datinii colindatului la toate popoarele europene care o practica este romana si rezida in Calendele lui ianuarie.

Observand caracterul general al colindei de azi, P. Caraman recunoaste ca baza originara a acestei datini este agrara. Evolutia colindatului antic porneste de la urarea cu scop magic si adesea se interfereaza pe parcurs cu descantecele: “Colindele nu numai au suferit influenta descantecelor, dar si-au luat din ele material de-a gata, adaptandu-si-l conform spiritului specific”.

 Studiul lui Petre Caraman, un remarcabil etnolog iesean, Colindatul la români, slavi şi alte popoare, 1983, prezinta, intr-un mod savant, evolutia datinilor româneşti si a originii lor romane: „Nu poate fi nici o îndoială  că înainte de a se începe viul contact al românilor cu slavii, cei dintâi aveau datina colindatului în floare şi anume în forme romane, aşa cum o primiseră direct de la izvor, prin elementul latin venit să romanizeze provinciile tracice, dintre care unele sunt leagănul poporului nostru.” Petru Caraman susţine că slavii au împrumutat, pe teritoriul Daciei, datina şi termenul care o denumeşte de la „acea populaţie traco-romanică, vorbitoare de limbă latină, răspândită pe spaţii foarte întinse, pe care au întâlnit-o la năvălirea lor spre sudul Europei”.

Un alt studiu interesant al lui Caraman prezinta o problema foarte vag intalnita in literatura de specialitate, Descolindatul în orientul şi sud-estul Europei, 1997. Valoarea stiintifica si noutatea lucrarii constau in descoperirea unui obicei necercetat până atunci: descolindatul, un gest ritualic al cetelor de colindatori, contrat colindatului. Materialul este structurat în patru părţi: Formulele de descolindare, Riturile de descolindare, Reflexul riturilor negative în formulele-ameninţări la români, ca şi la alte popoare şi Substratul mistic al descolindatului. În esenţă, descolindatul se îndrepta împotriva gazdelor avare, „care au încălcat o tradiţie, pe care colectivitatea rustică o respecta cu sfinţenie: buna primire a colindătorilor„.

Etnologul ieşean Petru Caraman a introdus acest termen în circuitul ştiinţific, descolindatul, explicându-l prin „a întoarce în rău urările de bun augur ale colindei sau ale colindelor cântate anterior”.

Descolindatul implică gesturi ri­tualice violente precum smulsul porţii, mânjitul uşilor cu păcură, stricatul acoperişului, alungarea vitelor şi păsărilor din curte şi este însoţit de formule incantatorii aducătoare de rele, un contraritual păgubos, revers malefic al colindatului. „Câte cuie sunt pe casă/ Atâţia păduchi în casă/ Şi-atâţia şoareci pe masă!”, alteori chiar licenţioase: „Colindă, colindă/ Bagă iapa-n tindă/ O leagă de grindă/ Îi dă fân să roadă/ Şi-o pupă sub coadă!”. O altă formă de descolindat poate fi considerată şi restituirea darurilor gazdei zgârcite, situaţie extrem de ru­şinoasă, în care colindătorii ne­mulţumiţi  aruncă darurile, spunând: „Să vă fie pomana dracului„, apoi întăresc greutatea celor zise cu un „Amin!” rostit tot în cor.

Emilian Zaharia