Descinderi în Piatra-Neamț la domiciliul unui bărbat

0
Foto caracter ilustrativ

În urma unei percheziții efectuate la domiciliul unei persoane din Piatra Neamț, bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, polițiștii au ridicat sume de bani, telefoane mobile și cartele telefonice.

În urma cercetărilor efectuate în două dosare penale ce vizează infracțiunile de tentativă de furt calificat și furt calificat, la data de 23 septembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, au pus în executare un mandat de percheziție la domiciliul unui bărbat de 42 de ani.

În urma descinderilor, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe bunuri, printre care aproximativ 20.000 de lei, telefoane mobile și cartele telefonice.

Din investigații a reieșit faptul că persoana bănuită ar fi comis mai multe furturi din locuințe, cu modul de operare „chei potrivite”.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

La data de 24 septembrie a.c., bărbatul a fost prezentat de polițiști Judecătoriei Piatra Neamț, față de acesta fiind dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Poțiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate