În decembrie, inspectorii de muncă au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 70.500 de lei

0

ITM Neamț

În perioada 01.12.2016 – 31.12.2016, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț a avut ca obiectiv principal realizarea acțiunilor din „Programul de acțiuni al Inspecției Muncii pe anul 2016”, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr.108/1999 republicată, a Legii nr.319/2006 modificată și completată și a Legii nr.53/2003 modificată si completată.

În această perioada, 16 inspectori de munca din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț, au efectuat 216 controale, ocazie cu care s-au constatat 240 deficiențe în domeniul relatților de muncă si al securitații și sănătații în muncă și s-au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate. În urma controalelor efectuate, s-au aplicat 91 sancțiuni contravenționale însumând 70.500 de lei .

ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ ÎN LUNA DECEMBRIE:

ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII ȘI SECURITĂȚII ÎN MUNCĂ

În luna decembrie, au fost realizate 114 vizite de control Și evaluare la unităti economice. Totodată, cu ocazia controalelor s-au aplicat un numar de 83 sancțiuni contravenționale. Valoarea totala a amenzilor aplicate a fost de 23.000 lei. Tot în luna decembrie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț au fost înregistrate 3 accidente de muncă soldate cu incapacitate temporară de muncă.

ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL RELAȚIILOR DE MUNCĂ

Control relații de muncă

În luna decembrie, au fost controlați 102 agenți economici. Cu prilejul controalelor au fost aplicate un numâr de 8 sanctiuni contravenționale din care 6 amenzi contravenționale, însumând 47.500 lei, respectiv 2 avertismente contravenționale, pentru încălcări ale Legii nr. 53/2003 modificată și completata si H.G. nr.500/2011. De asemenea, au fost depistați 3 angajatori la care lucrau 4 persoane fără forme legale de angajare. Cuantumul amenzilor aplicate pentru munca fără forme legale de angajare a fost de 40.000 de lei.

Au fost depistate, de asemenea, 20 de persoane pentru care angajatorii, au înregistrat contractele individuale de munca în registrul general de evidenta al salariaților în format electronic, cu încălcarea termenului prevăzut de HG nr.500/2011 (art.4,alin.1,lit.a – cel mai târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activităţii de către salariatul în cauză). În cauză au fost dispuse 39 de măsuri pentru remedierea neconformitătilor. Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale: o amenda și două avertismente contravenționale.

Totodată, ITM Neamț informează că în perioada 26.01.2017-28.01.2017, conducerea instituției a participat la întâlnirea de lucru organizata de Inspectia Muncii , pentru evaluarea activității în anul 2016. Activitatea institutiei a fost apreciată ca fiind foarte bună, realizându-se toate obiectivele,  primind calificativul ,, foarte bine’’, cu note maxime.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate