Debirocratizarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate

2

Principalele măsuri de debirocratizare a sistemului asigurărilor sociale de sănătate prezentate în ultima şedinţă de guvern vizează revizuirea reglementărilor legale referitoare la concediile medicale, simplificarea relaţiei furnizorilor de servicii medicale cu casa de asigurări de sănătate, precum şi o serie de măsuri referitoare la aplicaţiile informatice gestionate de CNAS.

În privinţa concediilor medicale, se intenţionează:

– creșterea limitei de vârstă de la 7 la 16 ani a copilului bolnav pentru care unul dintre părinți poate beneficia de concediu medical, pentru anumite afecțiuni grave. Lista acestor afecțiuni urmează a fi stabilită de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății în colaborare cu CNAS şi va cuprinde unele boli rare, afecțiuni oncologice, afecțiuni hemato-oncologice, unele afecțiuni neurologice, HIV/SIDA;

– pentru situațiile în care părintele însoțește copilul la tratament într-o altă ţară, cu autorizarea prealabilă a Ministerului Sănătății sau a CNAS, cadru legal va fi modificat astfel încât certificatul de concediu medical pentru părintele însoțitor să poată fi eliberat,  pe baza unor documente justificative, unei rude de gradul întâi sau unei persoane împuternicite în acest sens. Atât documentele pe baza cărora se va elibera certificatul medical, cât şi certificatul medical vor putea fi transmise în format electronic sau pe suport  hârtie;

– eliminarea avizului direcției sanitare publice pentru certificatele de concediu medical eliberate persoanelor care însoțesc copilul bolnav în străinătate, urmare a unei autorizări a Ministerului Sănătății de a efectua tratament medical;

– pentru persoanele care însoțesc copilul bolnav în străinătate, dacă durata de acordare a serviciilor medicale cuprinde perioade din două sau mai multe luni calendaristice, medicul curant va putea acorda certificatele de concediu medical, pe baza actelor doveditoare traduse şi autentificate, fie lunar, astfel încât asiguratul să poată primi cu regularitate indemnizația de concediu medical, fie la momentul întoarcerii acestuia în tară, astfel cum este reglementat în prezent, respectiv în maxim 15 zile de la întoarcere;

– certificatele de concedii medicale vor putea fi eliberate de către medici și transmise către angajator fie pe suport de hârtie, fie în format electronic, în această din urmă situație certificatele de concedii medicale vor fi eliberate de medic și transmise de acesta direct angajatorului în format electronic;

Termenul de implementare a modificărilor legislative privind concediile medicale este trimestrul IV al acestui an.

Alte măsuri propuse vizează simplificarea activității furnizorilor de servicii medicale în relația cu casa de asigurări de sănătate, prin utilizarea preponderent a metodelor electronice de transmitere a datelor.

Totodată au fost propuse şi o serie de măsuri referitoare la aplicaţiile informatice prin care se urmăreşte:

– îmbunătățirea procesului de eliberare a cardului european de asigurări sociale de sănătate și a certificatului provizoriu de înlocuire a acestuia, prin integrarea în modulul gestiune asigurați din aplicația informatică PIAS a modulului card european;

– dezvoltarea actualei aplicații informatice astfel încât asigurații / neasigurații să o poată accesa pentru a se informa cu privire la categoria de asigurat, data înscrierii la medicul de familie, starea cardului național de asigurări sociale de sănătate, precum și tipul de servicii medicale acordate în ultimele 12 luni și numărul acestora.

– standardizarea formularisticii, astfel încât aceasta să fie gestionată numai în format electronic (cu excepţia documentele medico-legale, care este necesar să rămână pe suport de hârtie).

Actualele măsuri propuse vin în continuarea altor proiecte de simplificarea a relaţiei persoanelor asigurate cu furnizorii de servicii medicale şi cu casele de asigurări de sănătate, precum introducerea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate şi a prescripţiei electronice.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Lucian Dumitrache spune

    Pe cand desfiintarea acestor case de sanatate !?? Aceste capuse a Ministerului rSanatatii ,care din cotizatiile noastre lunare platesc milioane de euro pt salarii , consumabile, chirii si utilitati ! Programele nationale de sanatate beneficiaza doar de un sfert din cotizatiile noastre lunare !!!

  2. Cetatean spune

    Poate se umbla si la deciziile de impunere venite in iulie pentru anul 2012. Cred ca nu sunt bani la buget, dar chiar asa, dupa 5 ani?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate