De ce a ars secția de ATI de la spitalul din Piatra-Neamț?

1

Încă nu știe nimeni de ce a ars secția ATI de la spitalul din Piatra-Neamț. Dacă ar fi fost PSD la guvernare și nu exista până la ora actuala un rezultat al anchetei, cu siguranță PSD și Dragnea împreună cu Arsene ar fi fost acuzați că mușamalizează, subjugă justiția, nu dau voie procurorilor să facă lumină, etc.

Acum că justiția este liberă și sloganul ”m**e PSD” nu se potrivește cu situația nu vă mai instigă nimeni contra nimănui. Nimeni nu a mai acaparat justiția. Nimeni nu mai pune bețe în roțile anchetelor. Nimeni nu mai cere demisia guvernului ca la Colectiv. Nimeni nu cere nici măcar desigilarea secției unde a fost incendiul ca să se poată reface și reda circuitului medical.

Interesant, nu? Cum s-a așternut așa o liniște peste cea mai mare tragedie din sistemul medical din România.

Parcă vedem că sistemul medical nu are nicio vină și totul merge ceas, ministerul care a ordonat extinderea capacitații ATI oricum nu are nici el nicio vină, modul în care este manegeriată pandemia nu are nicio treabă și vinovașii vor fi de genul: un electrician care a pus un prelungitor, o asistentă care a aprins o candelă, un funcționar care nu a semnat o aprobare, etc.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Stefan spune

    Se stie de ce a ars sectia, cred ca este evident pentru toata lumea.Suprasaturarea cu oxigen a incaperii si neventilarea ei creaza conditiile unei bombe cu ceas!Ca scanteia a venit de la o priza, sau de la un aparat, nu este relevant!Astfel de incidente se pota intampla si la instalatii nou-noute, problema e sa nu existe factori favorizanti pentru o tragedie…Aspectele legate de circuite, usi, hidranti, sisteme de alarma sunt secundare, din puctul meu de vedere, pentru cazul de fata!Incendiul s-a consumat in mai putin de cateva minute, deci hidrantii nu ar fi folosit la nimic, iar pentru evacuare nu ar fi fost timp..Solutia pentru ca astfel de evenimente sa nu se mai repete este stabilirea si implementarea unor norme clare si usor de pus in practica de amenajare a spatiilor unde se foloseste oxigen!Din pacate , cum s-a vazut in reportajul PRO TV, inca se fac improvizatii, ceea ce este de neacceptat!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate