De acum Poliția Locală poate ridica mașinile parcate neregulamentar

0

Camera Deputaților a adoptat ieri un proiect de lege care permite ca Politia Locala sa dispună ridicarea vehiculului parcat pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, in afara spatiilor marcate in acest scop.

Legea prevede că institutiile, persoanele fizice sau juridice au obligatia sa nu ocupe domeniul public cu vehicule in afara spatiilor marcate expres de administratorul domeniului public. In caz contrar, daca un vehicul stationeaza pe domeniul public, in alte locuri decat drumul public, Politia locala poate dispune masura tehnico-administrativa a ridicarii vehiculului.

Legea mai prevede ca ridicarea vehiculului să nu se pună in executare in cazul in care in vehicul este vizibila prezenta unor persoane. Ridicarea vehiculului se dispune, in scris, prin dispozitie de ridicare, care trebuie sa cuprinda cel putin informatiile privind data, ora si locul ridicarii vehiculului, gradul profesional, numele si prenumele politistului local care poate dispune masura, precum si unitatea din care acesta face parte, indicarea expresa a temeiului juridic referitor la norma incalcata, mentiuni privind inregistrarea foto sau video a stationarii vehiculului, mentiuni privind avarii vizibile pe vehicul, date privind numarul de inmatriculare/inregistrare si marca vehiculului.
Operatiunile executate pentru ridicarea vehiculului constau in ridicarea, transportul si depozitarea vehiculului, fiind exclus deplasarea pe propriile roti a vehiculului ridicat.
Transportul la locul de depozitare nu se mai executa daca, pana la initierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezinta la locul ridicarii si este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate, respectiv contravaloarea operatiunii de ridicare.
Depozitarea se face numai in spatii corespunzatoare, special amenajate de catre administratorul drumului public sau de administratia publica locala, sub paza administratiei publice locale.
Vehiculul ridicat se restituie dupa ce se face dovada achitarii tarifului aferent operatiunilor efectuate, in baza documentelor care atesta proprietatea ori detinerea legala a acestuia.
Programul de restituire a vehiculelor depozitate in spatiile special amenajate se asigura prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore, mai prevede proiectul.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate