Dan Price, dă lecții tuturor antreprenorilor și „băieților de bani gata”

0

Fondatorul companiei Gravity Payments, Dan Price, în vârstă de 30 de ani, și-a redus salariul cu 90% pentru a le mări veniturile angajaţilor săi.

Înainte de a-şi reduce salariul până la minimul acceptat de firmă, directorul și fondatorul companiei Gravity Payments avea un venit anual de 1 milion de dolari. Salariul minim național în SUA este de aproximativ 7 dolari o oră, ceea ce echivalează cu 17.000 dolari în venitul anual brut.

Pentru toți cei 120 de angajați ai companiei, vestea salariului minim de 70.000 de dolari pe an a tuturor angajaților, indiferent de postul pe care îl ocupă, a venit ca un șoc. „Ne-a luat o clipă pentru a înțelege ce spune„, a declarat domnul Akhavan, care și-a sunat soția, care însă nu l-a crezut, pentru a-i împărtăși vestea.

Dan Price, a cărui companie a avut în cursul anului trecut tranzații de 6.5 miliarde de dolari a decis să mărească salariile angajaților după ce a citit un studiu efectuat pe tema fericirii la locul de muncă. Din cercetarea realizată de economistul, laureat al Premiului Nobel, Angus Deaton și psihologul Daniel Kahneman, reise faptul că bunăstarea emotională crește odată cu veniturile, dar numai până la un anumit punct. Și acest punct se dovedește a fi suma de 75.000 dolari pe an.

Salariile directorilor sunt ridicol de mari, sunt absurde. Eu nu aveam nevoie de un milion de dolari ca să trăiesc bine, dar atât ar costa înlocuirea mea în companie. Îmi doresc o companie sustenabilă chiar şi în cazul în care s-ar întâmpla ceva cu mine”, a declarat Dan Price, adăugând că el nu crede că ar fi fost corect ca el să câștige până la 100 de ori mai mult decât cea mai mare parte a personalului său.

Dan Price, care a pus bazele companiei Gravity Payments în 2004, la vârsta de doar 19 ani a fost ales antreprenorul anului în 2014. În ciuda succesului obținut, a rămas un om modest pentru posibilitățile unui milionar. Deține o casă cu trei dormitoare și conduce un Audi vechi de 12 ani, conform declarațiilor prietenilor lui sunt super-bogați, care-l invită frecvent în avioanele lor private și iahturile lor scumpe.

Va urma vreodată vreun antreprepor român sau vreunul dintre „băieții de bani gata”, care au moștenit afaceri profitabile, mașini și vile de lux (de care suntem plini, de altfel…) exemplul oferit de fondatorul companiei Gravity Payments? Sincer, mie, personal, imi e foarte greu să cred… dar, specific românesc, speranța moare ultima…

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate