„Dacă tu nu mă vrei, eu te vreau” – Dragoste cu „forța” în Neamț
Polițiștii au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat din Săvinești, bănuit că ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu.

La data de 10 martie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați de către o femeie de 48 de ani, cu privire la faptul că soțul său a încălcat ordinul de protecție provizoriu.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, bărbatul de 58 de ani, s-ar fi deplasat la locuința soției sale, încălcând în acest fel, ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști la data de 9 martie a.c., prin care s-a dispus evacuarea acestuia din locuință și păstrarea unei distanțe minime față de soția sa.
Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț.
Polițiștii atrag atenția cu privire la respectarea normelor de conviețuire socială, inclusiv în cadrul familiei și a legislației in vigoare!
Sursa: IPJ Neamț



