Dacă pică azi guvernul

1
Sursa foto: www.irrd.ro

Azi în Parlament este mare zarvă. Opoziția a depus o moțiune de cenzură prin care speră să dea jos guvernul. Matematic, ar mai avea nevoie de 30 de voturi de la PSD sau ALDE ca să le iasă planul, dar cei care stabilesc acum strategiile politice la PSD și ALDE nu par să fi ajuns la nivelul la care să poată face un joc care să includă punerea guvernării în brațele opoziției.

Rămânerea la guvernare din partea PSD nu ar fi chiar un succes în condițiile în care au pierdut europarlamentarele și nu se prea întrezăresc șanse de rezultate bune la prezidențiale.

De cealaltă parte, și venirea liberalilor la guvernare ar însemna un dezastru pentru partidul lui Iohannis care nu e nici pe departe pregătit să satisfacă măcar sfert din așteptările pe care chiar ei le-au creat populației pe care a manipulat-o, inducând ideea că actuala guvernare nu face nimic.

Nici măcar cei de la USR nu ar avea de câștigat de pe urma preluării guvernării, deoarece ei sunt pe un trend ascendent din punct de vedere al simpatiei electorale, trend care va deveni descendent imediat cum ar pune mâna pe conducerea guvernului și nu vor reuși să facă mai mult decât pâna acum, adică gargară frumos ambalată.

Pentru că suntem o publicație de atitudine și opinie, ne permitem să concluzionăm că electoratul român ar trebui să primească ce a solicitat. O guvernare PNL-USR și cu cât se va întâmpla asta mai repede, cu atât mai bine. Poporul român trebuie să simtă pe pielea lui dacă a fost manipulat sau a ales bine.

Din punctul nostru de vedere, ce se întâmplă acum în România e o variantă mult mai elevată, calculată, modernă și fără violență extremă a manipulării din ’89, când am fost făcuți să credem că ne atacă teroriștii și ne-am împușcat între noi omorându-ne singuri copiii sau părinții. Dacă ”m**e PSD” e echivalentul lui ”teroriștii din ’89” nu vom afla cu certitudine decât atunci când PNL și USR vor guverna.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Gradinaru Neculai spune

    Am votat pentru Parlamentul European și nu pentru Parlamentul României !!! De ce să pice Guvernul ? Când votăm pentru Parlamentul României, trebuie să pice Parlamentul European ?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate