Criza din Moldova: Dezmeticire stimulată spectaculos de Petrișor Peiu și Titus Corlățean

Carevasăzică, fugarul basarabean Renato Usatîi, titular de mandat internațional de arestare din 2016, s-a plimbat liniștit prin România. Sâmbătă după-amiază, anunțând întoarcerea acasă pe Facebook (peste 200.000 de vizualizări!), dădea liniștit întâlnire susținătorilor la punctul vamal Sculeni, pe partea stângă a Prutului, duminică, la ora 13. Mesajul , unul zdrobitor dominat de exprimarea în limba rusă, conținea suficiente amănunte în română. Parcă i se făcuse cărare cumnatului unui prieten fundamental al prezidentului Iohannis, nu alta. Natural, te întrebi pe unde și când a intrat nestânjenit în țara noastră, dar degeaba. N-ar mira pe nimeni să aflăm într-o zi că Elveția de refugiu a noului fugar de anvergură, Vladimir Plahotniuc, e numele conspirativ al vreunei moșii bine securizate din România.

În paralel, pe undeva, dintr-o scrumieră de podea cu capete de țigări de foi, a început să degaje „arome” de descompunere o declarație cam ignorată a Meleșcanului de la Externe. Mărturisea că l-ar fi avertizat pe Liviu Dragnea din timp în legătură cu riscul de a pierde, la vot în Adunarea Generală a ONU, în favoarea Estoniei, postul de membru nepermanent al Consiliului de Securitate din cauza declarațiilor iresponsabile privind mutarea ambsadei noastre din Israel de la Tel-Aviv la Ierusalim. Ba afirma că MAE nu a adoptat în niciun moment decizia de mutare, subliniind în declarația preluată de Euractiv.ro că a transmis în mai multe rânduri, în principal țărilor arabe, care e poziția oficială: „România se pronunță pentru soluționarea conflictului din Orientul Mijlociu prin crearea a două state care să trăiască în pace și securitate: Israel și Palestina”, iar statutul Ierusalimului trebuie negociat direct între cele două părți. De parcă nu era de ajuns, a admis încă una ca de îngropăciune. România a avut promisiuni de vot scrise din partea a 125 de state. E dovada trudei eroice pentru interesul și prestigiul țării din partea unora „nevăzuți, necunoscuți publicului, profesioniști de o excepțională valoare, în special din noua și matura generație de diplomați de carieră”, invocați generic într-un comentariu recent . Degeaba, n-a funcționat. Eforturile au fost năruite din țară.  

Emoționant (cu accente de uluire) este că regimul de la București a aflat totuși de ultimele schimbări de la Chișinău. Partidul Democrat și-a retras guvernul pe 14 iunie. O zi mai târziu, cu puțin înainte de anunțul lui Usatîi, „judecătorii Curții Constituționale au decis, din oficiu, să-și revizuiască actele pronunțate în perioada 7-9 iunie 2019”. Formula de încheiere a aplaudatei hotărâri e la fel cu a actelor desființate și conține minunata expresie „definitivă, nu poate supusă niciunei căi de atac”. De unde se vede încă o dată că suntem de-un neam. Sau ne ținem de neamuri, vorba fostului prezident Mircea Snegur. Așa că Zinaida Greceanîi conduce parlamentul, premierul Maia Sandu se bucură constituțional de atenția Vioricăi Dăncilă, Igor Dodon e înapoi la locul lui. Între timp, oligarhul-cel-tiran a fugit. Pe vorbe, discuțiile despre alegeri generale anticipate nu par de actualitate, ca și cele despre federalizare. Dacă ai timp să crezi.

Aparenta calmare a crizei de peste Prut maschează în realitate începutul adevăratei crize. Pe zi ce trece, temerea că Moscova a câștigat partida rămâne în urmă. Temerea capătă chip de certitudine hâdă fardată pro-european. Prin acordul în trei Moscova – Bruxelles – Washington, dacă o fi existând, căci tare aduce a încuviințare din partea a două puteri devenite garante prin prisma altor afaceri și obligații, Moscova e de fapt puterea care și-a rezolvat o problemă. Cum se comportă ai noștri, în calitate de străini de masa discuțiilor politice importante? Ca unul mic, bleguț, cu părul creț, prins cu Plahotniuc în gură și Usatîi în buzunar. Astfel, nu surprinde că veștile și acțiunile cu origini identificate în trei palate (Cotroceni, Victoria, Parlament) și o centrală (MAE), de dorit a fi sincronizate și coerente în slujba țării, continuă să fie de toată jalea.

Pentru a face parcă în ciudă telediplomației, soră bună cu infama telejustiție dâmbovițeană, o mână de ajutor pe altarul dezmeticirii a venit dintr-o dezbatere TV. Ediția de duminică seară a emisiunii Realitatea Românească de la Realitatea TV, găzduită de Octavian Hoandră, are argumente sănătoase să intre în istorie. Doi invitați, Petrișor Peiu și Titus Corlățean, au luat-o pe cont propriu și au umblat adânc în tolba cu fapte, restituiri de evenimente și cronologii uitate.

Analistul și expertul Petrișor Peiu, printre altele consilier a doi prim-miniștri, Radu Vasile și Adrian Năstase, deține un palmares bine umbrit de niște afaceri și combinații strategice de odinioară. Însă expertiza pe subiecte majore nu i-o ia nimeni. A dezvoltat analiza Republica Moldova, 2019: Cea mai mare catastrofă diplomatică a statului român de la 1940 încoace , publicată de platforma Ziare.com, cu accent pe capitolul 2009-2019, un deceniu de erori și complicități vinovate, de a priceput tot omul de bun simț.

În susținere și completare a venit Titus Corlățean, senator PSD, într-o evoluție de diplomat de carieră la marea artă, cum se spune. Îți tăia respirația. Are și el un pachet personal de probleme cunoscute, dar duminică seară sclipea și nu a cruțat nimic. Întâmplarea face ca, anul trecut în martie, să fi pus interviului acordat pentru Mesagerul de Neamț un titlu – Integrarea cu Republica Moldova e mai simplă ca reunificarea, dar tot pe la Moscova trece – care l-a supărat în context, deși era era susținut de text. Azi se potrivește. La fel și două intertitluri: Cum a cântat Iohannis în struna Moscovei și Nu poți fi rudimentar în relația cu Rusia.

După densitatea de informații și judecăți de valoare în coordonate istorice și diplomatice puse la bătaie de cei doi, după ce protagoniștii politicii din Republica Moldova și asociații români au fost dezbrăcați la fundul gol de rolurile general cunoscute, e posibil să îți aduci aminte de o cunoscută învățătură preventivă, popularizată și multiplicată de filmul Un pas în urma serafimilor. Se spunea acolo: „Dacă știi ceva, să nu spui. Dacă spui, să nu scrii. Dacă scrii, să nu semnezi. Iar dacă semnezi, să nu te miri”. O actualizare n-ar fi tocmai rea, în ideea că trebuie găsit loc pentru ăia care chiar nu pățesc nimic. Încă.

Viorel COSMA