Dacă aveți această plantă în casă, prețuiți-o! Proprietățile ei sunt uimitoare

„Panta nemuririi”, așa cum a fost denumită de egipteni, apreciată de foarte multe civilizații, Aloe Vera are unele proprietăți uimitoare. Timp de câteva mii de ani a fost folosită pentru a trata zeci de afecțiuni: de la obezitate, arsuri și probleme dermatologice, până la lepră.

Planta conține peste 200 de compuși precum enzime, vitamine, minerale sau aminoacizi, dar și fier, calciu, zinc , magneziu, cupru și potasiu acționând ca puternic antiinflamator și antimicrobian.

O scurta incursiune în trecut

Dovezile arheologice atestă faptul că Aloe Vera era folosită des de egiptenii antici care considerau că în ea se ascund secretele frumuseții și ale sănătății – de aici și denumirea de „planta nemuririi”. Planta era de cele mai multe ori oferită în semn de ofrandă faraonilor decedați, în timpul ritualurilor funerare.

„Papirusul lui Eber”descoperit la Theba (oraș în Grecia Antică) în anul 1550 î.e.n atestă proprietățile calmante ale pantei. De altfel, egiptenii o foloseau atât la confecționarea papirusului cât și la tratarea tuberculozei iar mesopotamienii la alungarea spiritelor rele din trupul celui bolnav (n.red: se credea că bolile sunt cauzate de prezența spiritelor malefice).
Și cultura chineză i-a oferit un loc de cinste, încă de pe vremea expedițiilor lui Marco Polo. Gelul de Aloe era deshidratat iar produsul rezultat purta denumirea de „Lu-hui” – adică depunere neagră.

În Japonia era denumită „planta regală”, sucul său fiind consumat ca elixir sau aplicat pe rănile samurailor pentru o vindecare rapidă. Planta și-a câștigat respectul cuvenit și în triburile de băștinași, gelul fiind aplicat direct pe piele sau pe scoarța de copac pentru a ține insectele la distanță.
De notat este faptul că se folosea și pentru îmbălsămarea trupurilor celor decedați, folosindu-se un procedeu similar celui aplicat în Egiptul Antic.