Cursul de schimb utilizat la calculul accizelor in 2014

1

Prin  OUG 102/2013 a fost stabilit cursul de schimb care va fi utilizat la calculul accizelor in anul 2014. tinand cont de normele stabilite la nivelul Uniunii Europene.

Astfel, valoarea in lei a accizelor şi a impozitului la titeiul din productia interna, datorate bugetului de stat, stabilite potrivit prezentului titlu in echivalent euro pe unitatea de masura, se determina prin transformarea sumelor exprimate in echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar stabilit in prima zi lucratoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prin exceptie de la prevederile de mai sus, in situatia in care cursul de schimb valutar stabilit in prima zi lucratoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, este mai mic decât cursul de schimb valutar stabilit in prima zi lucratoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, valoarea in lei a accizelor şi a impozitului la titeiul din productia interna, datorate bugetului de stat, stabilite potrivit prezentului titlu in echivalent euro pe unitatea de masura, se determina prin transformarea sumelor exprimate in echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar stabilit in prima zi lucratoare a lunii octombrie din anul anterior anului precedent, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, valoare care se actualizeaza cu media anuala a indicelui preturilor de consum calculata in luna septembrie din anul precedent, comunicata oficial de Institutul National de Statistica, pâna la data de 15 octombrie.

Pentru anul 2014, media anuala a indicelui preturilor de consum calculata in luna septembrie a anului 2013 este de 104,77%. Astfel, cursul de schimb valutar utilizat pentru calculul valorii in lei a accizelor stabilite in echivalent euro pe unitatea de masura, valabil in anul 2014, este 1 euro = 4,7380 lei.

Textul integral al ordonantei il puteti citi aici: OUG 102/2013.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. x spune

    Cresterea indicelui preturilor de consum este de fapt inflatia pe care o vedem aici si am auzit-o si de la ministrul bugetului a fi 4,77%.Cind sa calculat procentul de indexare a pensiilor ni sa spus ca inflatia este 1,98% si cu 50% din cresterea medie a salariilor(care o fi cu adevarat si aceasta?) a iesit 3,75%.Cind Mariana Cimpeanu si-a luat in primire postul de ministru ne spunea ca de fapt sintem sub 4,1 mil pensionari din care murind o parte au mai ramas 5,3 mil acum.Cind Boc si-a asumat codul muncii,numara saptaminal la tv cresterea numarului de contracte de munca si ajunsese sa treaca de 6,3 mil,acum fara a fi masive disponibilizari sau angajari au mai ramas 4,3 mil. Care o fi adevarul?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate