Curiozitate medicală la căminul din Roznov. Focar de pozitivi asimptomatici: directorul cere retestare

0
ARHIVA

Potrivit directorului căminului pentru persoane vârstnice din Roznov, dr. psih. Romeo Panaintescu, se confirmă un focar COVID-19 cu 30 de persoane pozitive asimptomatice în urma testării efectuate de DSP.

Cu toate acestea, directorul căminului declară că va solicita o retestare a persoanelor depistate pozitiv la un cabinet privat, fiind oarecum surprins de faptul că toți cei declarați infectați sunt asimptomatici. Acesta a precizat că este exclusă plecarea sa în orice fel de concediu până când situația din centru nu va fi sub control.

Directorul căminului ne-a declarat că în luna iunie a fost trimis la DSP un asistent medical pentru a face instructajul privind modul de recoltare și transmitere a probelor COVID, dar acestuia i s-a spus că vor fi chemate toate asistentele pentru a face respectivul instructaj.

„Ulterior, pe data de 26 iunie 2020 am solicitat, în scris, testarea tuturor rezidenților și a personalului, solicitare la care DSP Neamț nu a dat curs, totul rezumându-se doar la discuții telefonice cu d-na dr. Pipirigeanu.”, a precizat Romeo Panaintescu.

Potrivit conducerii, în căminul pentru persoane vârstnice Roznov, toți rezidenții și angajații au fost termometrizați, consultați și le-a fost măsurată cel puțin de două ori pe zi saturația de oxigen, nefiind depistate probleme care să conducă la suspiciune de infectare cu coronavirus.

„Există înca de la începutul pandemiei aceste registre de evidență. Procedurile au fost făcute doar de asistenți medicali și supervizați în permanență de medic. Și în momentul de față toate aceste persoane sunt asimptomatice.

De menționat că procedura de admitere în Căminul pentru persoane vârstnice Roznov impune o testare COVID, testare ce a fost făcută și prezentată. Există copie în fiecare dosar medical.

De asemenea, întreg personalul a fost testat, inclusiv în perioada stării de urgență și, chiar dacă rezultatele au fost comunicate cu 10 zile întarziere în acea perioadă de DSP cu scuza că s-a uitat transmiterea lor, toate testele au fost negative.

Având în vedere faptul că rezidenții și personalul testat sunt cu toții asimptomatici, având în vedere acuratețea rezultatelor și modul în care s-a făcut testarea, vom solicita în următoarele zile o nouă testare la un laborator privat.”, a mai precizat directorului căminului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate