Cunoscutul istoric, Zoe Petre, a murit la 77 de ani

1

 

Zoe Petre, fost consilier prezidențial, a murit. Anunțul a fost făcut de Departamentul de Istorie antică, Arheologie, Istoria Artei.

„În această dimineață a plecat dintre noi doamna Zoe Petre, Profesorul nostru admirat și iubit. Despre ceea ce a însemnat pentru noi, despre darurile spirituale pe care le-am primit de la ea ca studenți și colegi vom depune mărturie, cu recunoștință și emoție, întotdeauna. Sit Tibi Terra Levis”, a transmis Departamentul de Istorie antică, Arheologie, Istoria Artei.

Zoe Petre era internată de mai multă vreme la Spitalul Elias. Miercuri a apărut informația în presă că era internată pe secția de Terapie Intensivă.

La 1 decembrie 1996, Zoe Petre a fost numită în funcția de consilier prezidențial pe probleme de politică internă și externă al Președintelui României, Emil Constantinescu și coordonator al Departamentului de Politici Publice al Președinției României. A îndeplinit aceasta funcție până la data de 21 decembrie 2000, când a fost eliberată din funcție după ce Emil Constantinescu a părăsit postul de președinte al României

Sursa

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Amalia spune

    O personalitate, pe care o ascultai cu placere indiferent de problema abordata. Dumnezeu s-o odihneasca in pace.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate