Cultul performanței: Ionel Dancă, omul momentului de la Petru Rareș

Sub genericul Cultul performanţei, explicit sau implicit, am promovat persoane, idei, proiecte, atitudini, inclusiv dispute inteligente care contează, indiferent de apartenenţa la o şcoală de gândire, religie, sex sau partid. Mersul vremurilor şi interesul publicului cititor scârbit de modele false îndeamnă la dezvoltarea acestei abordări. Pe scurt, revenim la apariții constante. Din spiritul Rareșului s-a născut serialul Cultul performanţei, de sărbătoarea Colegiului Național „Petru Rareș” mergem mai departe.

Începem cu Ionel Dancă (promoția 1994), șeful Cancelariei premierului Ludovic Orban. E o demnitate importantă la care nu a ajuns… pe puncte. În aceste zile este căutat insistent de încă trei colegi – din promoțiile 1980, 1981 și 1986 – care vor să contrasemneze împreună cu el și astfel să întărească o invitație adresată șefului său din partea Alumni „Petru Rareș” pentru acele zile speciale de sfârșit de noiembrie.

Prezentarea lui Ionel Dancă, făcută cu prilejul interviului acordat pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț, în aprilie 2018, rezistă perfect. „E Vărsător autentic, dacă vreţi născut în aceeaşi zi cu Oana Pellea. Anii diferă. Vine din Buruieneştii de Doljeşti, Neamţ, dintr-o familie de opt copii, el fiind al cincilea. Vorbește cu veneraţie despre mamă şi fratele cel mare, care i-au crescut cu sacrificii şi credinţă în Dumnezeu. Fratele e nimeni altul decât marele teolog şi filisof, profesor şi ierarh romano-catolic de patrimoniu, membru corespondent al Academiei Române – Wilhelm Dancă. De vremea când părintele Willy a slujit la Biserica Catolică (veche) de pe str. Chimiei se leagă ajungerea lui Ionel la şcoală în Piatra Neamţ, stând în gazdă la familia de medici Palade. Recunoştinţa se subînţelege.

Recuperează repede diferenţele de învăţătură şi intră, în 1990, la actualul Colegiu Naţional ”Petru Rareş”. Din liceu visa să facă politică. Urmărea cu interes dezbaterile, atâtea şi aşa cum încăpeau sub zodia fesenistă. Era fascinat de profilul, imaginea şi povestea personalităţilor profunde ale vremii. Chiar dacă urma profilul fizică-chimie, avea o înclinaţie personală spre filosofie, spre ştiinţele umaniste. Îl menţionează şi salută dintr-o suflare pe profesorul de filosofie Mihai Obreja, amintind cum s-au distrat filosofând la ore până a ajuns olimpic la filosofie.

Îşi aminteşte de o pauză extinsă, oferită de o oră chiulită sau care nu s-a ţinut, la liceu fiind în clasa a X-a sau început de a XI-a. Sigur era 1992, anul cu ruperea FSN şi mutarea alegerilor generale şi prezidenţiale în toamnă (de către Stolojan) pentru a da răgaz lui Iliescu şi FDSN să prindă putere. Se gândeşte cu căldură la acei profesori de la Rareş care exprimau (inclusiv la ore) convingerile contrare FSN şi FDSN. Ca o insulă de libertate, o insulă liberă de comunism inspirată din Piaţa Universităţii.

A coborât, aşadar, pe Republicii, până la sediul PNL. Şi-a zis să se înscrie, era o pornire adolescentină, uşor teribilistă, însă viaţa a închis bucla politică, la vârf, în 2017.

În 1994, după bacalaureat, e atras de o şcoală de ştiinţe politice cu predare în limba franceză, la Bucureşti. Cade la proba elimantorie de franceză, dar are succes la Filosofie, la Universitate, după un examen cu 7 pe un loc. ”Era un val de interes pentru treburile cetăţii, treburile politice”, mărturiseşte, înainte puncta că, în studenţie, a participat la mitinguri istorice fundamentale. De la început, i-a plăcut foarte mult Ion Raţiu.

După moartea lui Corneliu Coposu (11.11. 1995 – n.a.) a fost decepţionat de politică. Aşa că alege calea presei şi, cu gândul la Ion Raţiu, se duce la Cotidianul. Urmează alte publicaţii. În 1998 pleacă în Italia, la un masterat în ştiinţe sociale, în doctrina social-creştină, la o universitate pontificală. După întoarcere, joacă în grupa mare în presa scrisă, ajunge în televiziuni şi strânge vreo 20 de ani de notorietate în jurnalism. (…)”

La fel ca prezentarea, rezistă și interviul Regiunea care nu spune o poveste nu primeşte nimic!…

Meritul îi aparține de bună seamă lui Ionel Dancă.

Viorel COSMA