A crescut numărul solicitărilor la serviciul de permise și înmatriculări

0

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV), începând cu data de 1 februarie a.c.., a avut o creştere semnificativă a activităţilor desfăşurate de salariaţii serviciului, în urma modificărilor legislative prevăzute în Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife.

Astfel, în primele cinci zile lucrătoare ale lunii februarie au fost primite şi soluţionate cereri pentru:

  • înmatriculări autovehicule – 1510
  • atribuire numere provizorii – 296
  • eliberare permise de conducere – 742, din care: 496 reînnoire, 28 preschimbare permis conducere străin, 180 examen, 25 modificări de date, 4 preschimbare permis conducere model vechi.

După cum estimasem anterior, a avut loc o creștere semnificativă a numărului de solicitări, după data de 1 februarie, îndeosebi la înmatriculări de autovehicule. Astfel, faţă de o zi normală de lucru înainte de apariţia legii, când se primeau şi soluţionau cereri pentru înmatricularea a aproximativ  50 de autovehicule, în prima săptămână din luna februarie,  solicitările zilnice au crescut de 6 ori. Şi la celelalte servicii a avut loc o creştere a solicitărilor, dar mai mică, de circa  20%”, a declarat prefectul Niculina Dobrilă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate