Credeați că dacă vine PNL la guvernare se schimbă ceva? Stați să vedeți cum pun prefecții

2

Prefecții sunt în teorie funcții apolitice ocupate prin concurs, dar în practică prefecții sunt numiți politic. Deoarece legea prevede că nu poți lua un om de pe stradă și să îl faci prefect, ci el trebuie să fie deja funcționar public, partidele angajează repede pe undeva cu un concurs mai mult sau mai puțin simulat pe cel pe care vor să îl pună prefect și apoi vine din acel post în cel de prefect.

Deși ne așteptam cu toții ca liberalii să nu facă exact aceleași șmecherii ca social democrații sau portocaliii, iată că odată ajunși la guvernare, în loc să schimbe legea sau să pună prefecți pe bune, fac exact ce se face de ani de zile, ofensând inteligența românilor. Și-au băgat deja zilele acestea pe viitorul prefect într-o primărie din Neamț ca de acolo să îl pună la Prefectură. Ce concursuri pe bune? Ce noi suntem altfel decât ”ciuma roșie”? Ce democrație? Ce interes al cetățeanului? Totul este fix ca înainte ba chiar mai rău, deoarece prefectul actual venit pe linia PSD cel puțin chiar a fost funcționar public pe bune timp de mulți ani.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Duicu Mariana spune

    Aceeasi Marie cu o alta palarie….

  2. Dana spune

    Ipocrizie fara margini. Tipau ca-i schimba in 48 de ore si mai spuneau ca vor verifica toate concursurile desfasurate in ultimele saptamani in toate institutiile fiind suspectate ca sunt aranjate. Iar ei tocmai asta fac, aranjeaza clientela de partid in functii din administratie. Imi spunea cineva ca adjunctul din prefectura va fi unul care a mai fost doar cateva zile acolo si apoi a fost schimbat deoarece institutiile statului au stabilit ca nu poate ocupa o asemenea functie din motive de integritate. Pe mine una nu ma mai mira nimic. Aveti dreptate, naravul ramane acelasi. „Liberalul” Burduja a fost numit deja in CA-ul Transelectrica, functie pe bani adevarati. Dar pe zi ce trece sunt tot mai convinsa ca vom regreta ciuma rosie la cate mizerii vor face actualii guvernanti. Dancila, Arsene si toata gasca au fost schimbati tocmai pentru aroganta si pentru incompetenta pe care au promovat-o la varful institutiilor si oricati bani au bagat in infrastructura nu a contat. Sa nu creada Orban, Cozmanciuc si altii ca voturile primite sunt meritul lor exclusiv, ci asa au fost pedepsiti psd-istii. In ritmul acesta pnl-istii nu vor rezista nici macar un an.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate