Cosașul bicăjean, planta din Neamț care nu crește nicăieri altundeva în lume
Există plante rare, plante amenințate cu dispariția și plante care pot fi întâlnite doar într-o anumită regiune a lumii. În munții Neamțului există însă o specie cu o poveste cu totul aparte: cosașul bicăjean, Astragalus pseudopurpureus, o plantă endemică al cărei habitat cunoscut este extrem de restrâns.
Într-o informare publicată pe 12 august 2026, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva o prezintă drept „planta care trăiește într-un singur loc din lume”.
„În zona Cheile Bicazului – Cheile Șugăului, natura păstrează o specie cu adevărat rară: cosașul bicăjean (Astragalus pseudopurpureus), o plantă endemică, adică o specie care nu mai trăiește nicăieri altundeva în lume”, precizează Romsilva.
Datele publicate de Regia Națională a Pădurilor arată că habitatul actual al plantei are o suprafață de numai aproximativ 50 de metri pătrați, pe care trăiesc în jur de 300 de exemplare.
Cu alte cuvinte, întreaga populație cunoscută a uneia dintre cele mai aparte plante ale României este concentrată pe o suprafață comparabilă cu cea a unui apartament.
Descrisă pentru știință în urmă cu aproape un secol
Cosașul bicăjean a fost descris oficial ca specie nouă pentru știință în anul 1932, de botanistul Mihail Gușuleac.
Informația apare atât în comunicarea Romsilva, cât și în bazele taxonomice internaționale.
International Plant Names Index consemnează denumirea Astragalus pseudopurpureus Gușul.
La rândul său, baza de date Plants of the World Online, administrată de Royal Botanic Gardens, Kew, recunoaște Astragalus pseudopurpureus drept specie acceptată și indică drept areal nativ România.
Un studiu publicat în 2016 în Journal of Plant Development, arată că specia a fost descrisă de Mihail Gușuleac pe baza plantelor din Cheile Bicazului și Cheile Șugăului și o prezintă drept o specie foarte rară, endemică pentru Carpații Orientali.
La peste nouă decenii de la intrarea sa în literatura științifică, planta continuă să supraviețuiască în aceeași regiune extrem de restrânsă.
O plantă mică, ascunsă printre stânci și grohotișuri
Cosașul bicăjean nu este neapărat genul de floare pe care un turist o observă imediat pe traseu. Este o plantă perenă de mici dimensiuni, adaptată unor condiții ecologice foarte precise.
Romsilva o descrie drept o plantă cu flori albastru-violet, care crește în zone stâncoase, cu grohotiș.
Studiul publicat în Journal of Plant Development oferă o imagine și mai detaliată asupra mediului în care trăiește. Specia este asociată vegetației dezvoltate pe grohotișuri calcaroase, iar comunitățile vegetale în care apare contribuie inclusiv la stabilizarea acestor suprafețe de calcar.
Această specializare ecologică ajută și la înțelegerea vulnerabilității sale. O plantă adaptată unui anumit tip de substrat, unei anumite expuneri și unui habitat atât de restrâns nu poate ocupa cu ușurință alte teritorii dacă locul în care trăiește se modifică.
Aproximativ 300 de exemplare pe numai 50 de metri pătrați
Cele mai recente date făcute publice de Romsilva în august 2026 indică dimensiunea extraordinar de redusă a habitatului.
„Această plantă de mici dimensiuni, cu flori albastru-violet, are un habitat extrem de restrâns, de aproximativ 50 de metri pătrați. Pe această suprafață trăiesc aproximativ 300 de exemplare, monitorizate anual de specialiștii de la Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș”, arată Regia Națională a Pădurilor.
Nu vorbim despre o specie răspândită pe sute de hectare și nici măcar despre una prezentă în numeroase văi sau masive montane. Vorbim despre o populație concentrată într-un spațiu extrem de mic, în zona Cheile Bicazului – Cheile Șugăului. În același timp, cercetările botanice confirmă caracterul excepțional al speciei.
Principala amenințare: schimbarea habitatului
În cazul unei plante cu un areal atât de mic, orice schimbare produsă în mediul în care trăiește poate deveni importantă.
Potrivit Romsilva, principala amenințare pentru cosașul bicăjean este modificarea habitatului.
„Cosașul bicăjean crește în zone stâncoase, cu grohotiș, iar principala amenințare pentru specie este modificarea habitatului. Tocmai de aceea, specialiștii urmăresc cu atenție evoluția zonei, pentru ca această plantă rară să fie protejată în continuare”, se arată în informarea Regiei Naționale a Pădurilor.
Monitorizarea anuală este cu atât mai importantă cu cât dispariția unei populații atât de localizate ar avea consecințe imposibil de compensat prin existența unor populații mari în alte regiuni.
Aceste populații, pur și simplu, nu există.
De ce poate fi confundat cu alte plante din același gen
La prima vedere, cosașul bicăjean poate fi ușor confundat cu alte specii din genul Astragalus, un gen foarte bogat în specii, răspândite inclusiv în zone montane. Multe au frunze compuse din numeroase foliole mici și flori de nuanțe roz, liliachii sau violacee, grupate în inflorescențe asemănătoare. În plus, prin grădini și gospodării pot apărea plante ornamentale ori alte leguminoase cu un aspect apropiat. Culoarea florilor sau forma generală a plantei nu sunt, singure, suficiente pentru identificarea cosașului bicăjean.
Ceea ce face Astragalus pseudopurpureus cu adevărat aparte este combinația dintre caracterele botanice și locul în care crește. Specia este adaptată habitatelor stâncoase și grohotișurilor calcaroase din zona Cheile Bicazului–Cheile Șugăului, iar identificarea sigură presupune examinarea unor detalii morfologice de specialitate. De aceea, o plantă asemănătoare întâlnită într-o altă zonă montană sau într-o gospodărie nu trebuie considerată automat cosaș bicăjean. În cazul acestei specii, distribuția extrem de restrânsă este unul dintre cele mai importante indicii.
O plantă unică a patrimoniului natural al României
Pentru județul Neamț, cosașul bicăjean este mai mult decât o curiozitate botanică.
Este una dintre acele specii care dau unei zone o valoare naturală imposibil de replicat în altă parte.
Romsilva rezumă importanța sa astfel: „Cosașul bicăjean este o parte unică a patrimoniului natural al României. Iar protejarea lui înseamnă grijă, cunoaștere și responsabilitate.”
În 1932, planta intra oficial în literatura botanică prin descrierea lui Mihail Gușuleac. În 2026, la 94 de ani distanță, Astragalus pseudopurpureus continuă să reziste în zona Cheile Bicazului – Cheile Șugăului.
Aproximativ 300 de plante. Circa 50 de metri pătrați.
Și, potrivit Romsilva, niciun alt loc din lume în care această specie să trăiască în mod natural.
