Șapte șoferi depistați cu alcool în aerul expirat la controalele de noapte din Neamț

Șapte conducători auto au avut rezultate pozitive la testarea pentru consumul de alcool, în timpul unei acțiuni desfășurate de polițiștii Serviciului Rutier Neamț în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie. În patru dintre cazuri, valorile indicate de aparate au depășit 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit IPJ Neamț.
Controalele s-au desfășurat între orele 20:00 și 04:00 și au urmărit depistarea și scoaterea din trafic a șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Trei dintre conducătorii auto verificați au înregistrat valori cuprinse între 0,01 și 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ceilalți patru au avut rezultate peste acest interval.
„În cazul celor 4 conducători auto, au fost dispuse măsurile legale pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a existenței unei eventuale infracțiuni”, a transmis IPJ Neamț.
În urma testărilor pentru consumul de substanțe psihoactive nu au fost înregistrate rezultate pozitive.
Polițiștii rutieri anunță că vor continua astfel de acțiuni pentru prevenirea accidentelor și responsabilizarea participanților la trafic.
„Consumul de alcool și conducerea unui vehicul sunt incompatibile! Nu vă puneți în pericol viața și nu puneți în pericol viețile celorlalți participanți la trafic!”, este mesajul transmis de IPJ Neamț.