Corfu Marius Adrian, cercetat pentru trafic de influenta in obtinerea unor locuinte ANL Piatra-Neamt

1

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a inculpatului CORFU MARIUS ADRIAN, arestat în lipsă, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de influenţă în formă continuată(17 acte materiale);

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2007 – 2009, în mod repetat, inculpatul Corfu Marius Adrian a pretins şi primit de la 17 persoane vătămate/părţi civile diferite sume de bani cuprinse între 1.500 euro – 4.000 euro şi între 700 lei – 9.800 lei, în total 45.400 euro şi 65.460 lei.
În schimbul acestor sume de bani, inculpatul a asigurat persoanele respective că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei municipiului Piatra Neamţ, cu atribuţiuni pe linia întocmirii documentaţiei şi repartizării locuinţelor A.N.L. şi cu ajutorul cărora le poate facilita obţinerea unor locuinţe – apartamente – din fondul A.N.L.
Mai mult, pentru a le întări convingerea celor care s-au arătat interesaţi de obţinerea unor astfel de locuinţe, inculpatul Corfu Marius Adrian le-a solicitat documentaţia completă necesară întocmirii dosarelor în vederea repartizării locuinţelor ANL.
În cazul unora dintre aceste persoane vătămate de la care a pretins şi primit diferite sume de bani, inculpatul le-a indicat la faţa locului şi blocul ANL în care urmau să primească repartiţia apartamentului.
Din luna septembrie 2009 inculpatul a părăsit teritoriul României, stabilindu-se în Italia.
Acuzaţiile formulate împotriva sa, probatoriile invocate la emiterea mandatelor şi împrejurarea că autorităţile române solicită predarea sa în vederea efectuării urmăririi penale i-au fost aduse la cunoştinţă inculpatului, în mod nemijlocit, de către Curtea de Apel Genova. Cu toate acestea inculpatul s-a sustras şi măsurilor dispuse de instanţa italiană fugind de la reşedinţa din acest stat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

telegram ziar piatra neamt
Citește și
1 Comentariu
  1. popa gheorghe adrian spune

    CEVA NOU??? CEVA CE NU SE STIE??? 1000 EURO GARSONIERA, 2000 APARTAMENTUL…acum s-au trezit baietii???? pana acum au luat salariile degeaba?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate