Copil de 6 ani, grav ranit
În ziua de 4 octombrie, în jurul orei 13.55, pe str. Rodnei, din Piatra Neamţ, s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea gravă a unei persoane. În urma primelor cercetări efectuate, poliţistii au stabilit că în timp ce C. Vasile, de 52 de ani, din Piatra Neamţ, conducea un autoturism, pe str. Rodnei, a surprins si accidentat grav un minor, în vârstă de 6 ani, din Piatra Neamţ, care nu era supravegheat si care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis si fără să se asigure. Minorul a suferit o fractură ambele oase gamba stângă. Cercetările sunt continuate de Poliţia municipiului Piatra Neamţ.
I.P.



