CONSTANTIN MATASĂ – DESPRE VIAŢA DE ALTĂDATĂ ÎN ŢINUTUL NEAMŢULUI(1)

 Caracterele esenţiale ale vieţii locuitorilor din ţinutul Neamţului sunt – mai ales în partea de la munte – cele ale strămoşilor Geto-Daci. Sumanul, vechiul cumanac al ciobanilor, încingătoarea lată, de piele şi împodobită cu ţinte înflorite, opinca, chipul de a-şi construi casele şi gardul primprejur, vin de la aceşti strămoşi(2).
Casele se fac astăzi din bârne de lemn, iar către câmp se construiesc adesea şi din gard de nuiele lipit cu pământ. Acoperişul se face din şindrilă, în satele de la câmp se mai acoperă casele şi cu stufiş, dar din ce în ce mai rar.
Faţă de un trecut nu prea îndepărtat, locuinţa săteanului a făcut un mare progres. Nu mai departe decât cu 70-80 de ani mai în urmă, casele dinspre câmp erau în majoritatea lor un fel de bordeie (hâje, slavoneşte) aşezate direct pe pământ sau chiar îngropate unele şi cu ferestre mici de tot, făcute din băşică de vită (bărdăzan sau bărdăhan). Acoperişul caselor la munte se făcea ca şi astăzi, din draniţă, dar nu bătută în cuie de fier, care erau foarte rare, ci din cuie de lemn de tisă sau din cep de brad. Rar se mai vede şi astăzi câte o casă veche, acoperită în chipul acesta, prin unele sate mai izolate din munte. Gardurile din răzlogi – un fel de scânduri făcute cu toporul, mai mult despicături – sunt făcute în zigzag, cu pari, întocmai cum se văd cele de pe columna lui Traian, reprezentând gospodăriile Dacilor.
Temeiul portului era pe vremuri: căciula înaltă de miel, neagră la tineret şi albă la gospodari, adeseori şi un fel de căciulă (cumanac) cusută din suman negru; mai în urmă, pălăria, cu marginile late. Pentru femei, ştergarul de in sau de bumbac, frumos ales, astăzi broboade cumpărate. Pentru corp: suman lung, cojoc – lung în vechime, bondă frumos înflorită, cu deosebire la munte. Aceeaşi îmbrăcăminte o avea şi femeia, care purta – ca şi astăzi – cămeşi înflorate cu frumoase cusături şi împodobite cu fluturi, după moda străveche, Geto-Dacică(3).
Mijlocul încins – la şes – cu brâu şi pe deasupra curea lată, iar la munte numai curea de 15-20 cm. lată şi bătută în multe şiruri de ţinte înflorite, de alamă sau de cositor, turnate adesea de ciobani după modele păstrate din moşi-strămoşi. Femeile, ca şi în trecut, se încing cu brâu şi cu bârneţe.
Bărbaţii poartă vara iţari subţiri, iar în timpul iernii bernevici albi de lână. În picioare şi bărbaţii şi femeile purtau şi cei mai mulţi poartă şi astăzi, opinci legate cu aţe de păr sau cu fâşii de curea. Aproape toţi bărbaţii purtau la încingătoare, la curea, un cuţit lung, vârât în teacă şi mulţi aveau la şold o trăistuţă pentru purtat obiecte mărunte, trebuitoare omului – peste zi – la muncă. Trăistuţa era împodobită cu împletituri de curea şi cu nasturi de metal lucitor, înflorind la mijloc un frumos prâsnel de alamă.
Pe vremea mai aspră, bărbaţii – adesea şi femeile – purtau în spate gluga, ce se mai vede astăzi doar la ciobani, făcută din suman alb, aşa fel că pe ploaie şi omăt se puteau acoperi capul şi umerii bine, iar pe vreme uscată se putea pune în ea lucruri de trebuinţă ca într-o traistă.
Beţele de mână ca şi obiectele casnice şi mobilierul, erau împodobite cu iscusite desene liniare – câteodată şi spirale – gen ornamental specific Geto-Dacic, spre deosebire de popoarele orientale (Sciţii), care întrebuinţau figuri de animale în ornamentaţia casnică.
Ţăranii mai de mult, se hrăneau mai bine ca cei de astăzi, care pun mai mult preţ pe lux – când pot – decât pe un trai sănătos. Cu 60-70 de ani în urmă, nu era ţăran în satele de la munte care să nu aibă vite multe şi mai ales oi, care desigur se puteau ţine mai cu înlesnire atunci, ca acum, fiind lume puţină şi locurile largi.
Brânza, laptele şi carnea erau – împreună cu mămăliga – hrana principală a săteanului. Acesta mânca atunci mai multă carne ca astăzi, fiindcă ştia să o şi conserve, făcând aşa numita tocană românească4, care ca şi brânza, era un aliment foarte hrănitor şi uşor de transportat sau de ascuns în timpul deselor bejănii şi prădăciuni din ţară.
(sursa fotografiilor: colecţia Adolph Chevallier)

Dorin NICOLA

(1) Fragment preluat din C. Matasă, Călăuza judeţului Neamţ, Piatra Neamţ, 1929, cap. II, Viaţa de altădată şi viaţa de astăzi.
(2)Amănunte de cel mai mare interes pentru această chestiune se pot găsi în V. Pârvan, Getica, p. 294, 316, 366-478 şi 690. Asemenea se pot consulta cu folos şi lucrările: dr. Gh. Crăiniceanu, Igiena ţăranului român, şi G. Oprescu, Arta ţărănească la Români.
(3) Aplicele (nasturii înfloriţi sau ţintele) pe încingători, cuţitul cu teacă, la brâu, fluturii ca podoabe la cămeşi şi preponderenţa desenului geometric (zigzag, cruci etc.) şi a spiralei în arta ţărănească veche, sunt caracteristice artei Geto-Dace, V. Pârvan, op. cit.