CONSTANTIN BRÂNCOVEANU VOIEVOD-REPREZENTĂRI NUMISMATICE

Profesorul Dumitru Varodin(vezi foto nr. 1– tablou de Răzvan Ciacâru, foto nr. 2), din Piatra Neamț este unul dintre marii colecționari pe care îi are România. O parte a colecțiilor sale este dedicată numismaticii. Printre piesele de mare interes se află și câteva rarități emise sub tragica domnie a principelui Constantin Brâncoveanu(născut la 15august, stil nou/26 august, pe stil vechi, 1654-decedat la 15/26 august 1714). S-a aflat pe scaunul voievodal din 1688 până în anul 1714. A construit numeroase edificii ecclesiale dar și civile, a înzestrat multe mânăstiri și biserici de mir cu un bogat inventar din aur și argint, cu valoroase tipărituri îngrijite de mitropolitul Antim Ivireanul, fiind considerat unul dintre generoșii donatori români. Sfârșitul său cumplit, prin decapitare(vezi foto nr. 3) l-a plasat în rândul martirilor creștini ai neamului nostru. Pe bună dreptate, mai ales Biserica Creștin-Ortodoxă din România i-a dedicat și anul acesta impresionante dovezi de recunoștință: expoziții, conferințe, lucrări academice, somptuoase servicii religioase. Rafinat și prudent diplomat, foarte bogat și aprig chivernisitor de averi, Constantin Brâncoveanu(vezi foto nr. 4-gravură inedită, inscripționată în elină)a fost poreclit de mai marii Porții Otomane destul de sugestiv: ”Altân-bey”( أمير الذهب), sau ”Prințul aurului”. Pe vremea sa circula o vorbă, bine asimilată de mentalul colectiv: ”Învață să tunzi oaia până la piele, fără să țipe”! Când zapcii făceau exces de zel, vodă îi mustra: ”Am zis s-o tunzi, nu să o razi”.

   MEDALIILE CARE I-AU GRĂBIT SFÂRȘITUL

   Ultimii ani de domnie ai Brâncoveanului au coincis cu sultanatul lui Ahmed al III-lea(1703-1730). Acesta l-a numit mare-vizir, în aprilie 1713, pe ginerele său, Silahdar Ali Pașa(poreclit și ”Damat”, adică ”ginerele sultanului”). Duritatea și cruzimea acestui înalt demnitar otoman erau proverbiale, iar lăcomia sa o depășea cu mult pe aceea a socrului său. El este cel care a contabilizat toate ”turnătoriile” făcute de boierii Cantacuzini, Bălăceni, Știrbești și ”punerile la cale” speculate de Mavrocordați. Înainte de toate, vizată era averea colosală a principelui încă din 1703, după închinăciunea de la Adrianopol care l-a costat pe Brâncoveanu foarte multe pungi cu aur. ”Defecțiunea” produsă de domnitorul Dimitrie Cantemir, aliat cu țarul Rusiei la Stănilești(lângă Prut), în 1711, i-a determinat pe turci să-i termine atât pe Brâncoveni cât și pe Cantacuzini, dar au mai îngăduit câțiva ani pentru ca aceștia să strângă mai multe averi. Între timp, ”dosarul Brâncoveanu” ajunsese să tragă greu la cântar. Motivarea unei sentințe de mult hotărâtă a fost servită chiar de boierii țării, prin nouă capete de acuzare. Constantin Brâncoveanu(vezi foto nr. 6-efigie postumă, romanțată, realizată de gravorul Auguste-Alexandre Hirsch, la Paris, în 1860) ar fi emis în 1713, cu ocazia aniversării unui sfert de veac de la urcarea pe tron, medalii din aur în valoare de 2 până la 10 ducați. Baterea acestor monede ar fi fost unul dintre capetele de acuzare aduse principelui de către dușmanii săi, la Sublima Poartă. În prezent sunt cunoscute doar piesele bătute în argint, echivalând cu 5 și 6 ducați. Domnul Munteniei avea un secretar personal, florentinul Antonmaria del Chiaro, care a lăsat posterității mărturii impresionante: ”ISTORIA DELLE MODERNE RIVOLUZIONI DELLA VALACHIA”, apărută la Veneția în 1718(vezi foto nr. 5). De la acest cronicar aflăm că, în 1714, marele vizir primea din partea lui Brâncoveanu o scrisoare însoțită de un super-cadou de 4000 de galbeni și o blană de samur. Rostul depeșei era pregătirea căsătoriei dintre Radu, al treilea fiu al său și Maria, fiica lui Antioh Cantemir, fost domnitor al Moldovei, refugiat la Stambul. Răspunsul marelui vizir părea încurajator, în fapt fiind doar o capcană pentru adormirea vigilenței lui Constantin Brâncoveanu și atragerea acestuia în capitala imperiului: ”Să trimeată cu cea mai mare pompă, cum se cuvine unui prinț de rangul său a se lua soția, care să fie condusă din Constantinopol până în Valachia cu un cortegiu măreț, să celebreze nunta cu fastul și veselia cuvenită, căci prin grația Domnului, Poarta fiind în pace cu toată lumea, se poate bucura și el de aceeași liniște în țara sa, fără a se teme de război”. Antonmaria del Chiaro a oferit o interpretare, o decriptare a ”sistemului politicii turcești”: ”Maxima lor politică e prefăcătoria, de care au uzat și la întronarea lui Brâncoveanu, ales fără acordul inițial al Porții. Faptul că n-a fost depus(mazilit) la chemarea sa în Adrianopol la 1703 pare a fi motivat că turcii așteptară de la el o acumulare mai mare de averi în vederea spolierii totale”. Gheorghe Șincai(1754-1816), nobil român din Transilvania și reprezentant marcant al Școlii Ardelene și-a finalizat, în 1811, una dintre lucrările sale de căpătâi, ”Hronicul românilor și altor neamuri”. A rezervat mai multe pagini domnitorului Constantin Brâncoveanu, acordând atenție și medaliilor care au trezit suspiciunile Sublimei Porți: ”…pârile ce s-au trimes la Poarta turcească asupra prințului Brâncovan sunt acestea(…): că a făcut să i se bată monete de aur în Ardeal, una de câte doi și mai mulți galbini, până și de 10 galbini dintre care una se trimete sultanului, pentru mai mare încredințare, iară celelalte monete se vor afla în visteria lui cea privată, cu multe pietri scumpe.(…) Pentru ce a lăsat Brâncovan să se facă monetele acestea, mulți multe pricini aduc, dară în comun zic că în ziua de Sântă Măria Mare din anul 1714, când ar fi intrat în anul 60 al vârstei sale și în al 26 al oblăduirei, vrea să dea un ospăț foarte minunat la toată boierimea și la sfârșitul ospățului să împartă monetele acelea la fieștecare boier, după rangul sau treapta în care era; ci vai și mișel! Tocmai într-acea zi s-a tăiat și patru feciori ai lui și el.(…) Despre monetele cele de aur ale lui Constantin Brâncovan, așa scrie Samoil Cheleșeri: ”Pentru pomenirea familiei se bătuse dăunăzi de prințul Valahiei galbini de zece și de cinci, carii de o parte avea chipul lui, după obiceiul românilor, împodobit cu mitră scumpă pe cap și cu minteie spânzurate de pre umeri, prin pregiur cu inscripția aceasta: ”Constantinus Basaraba de Brancovan”, de altă parte avea stema sau țimirul Valahiei cu care trăiesc prinții în lucrurile cele politicești, că în cele bisericești se folosesc cu pecetlar, în care sunt întâiați Sfinții Suverani Constantin și Elena, ținând crucea în mâini. Supt mitra cea prințească, în povăză era un corb cu aripile întinse, ținând cu clonțul o cruce de rând și stând pre un ciungărit ram de arbure și deasupra de o parte soarele, de alta luna, cu inscripția prin pregiur: ”D. G. Vaivoda et Princeps Valachiae Transalpinae”. Nenorocită monetă aceasta a dus la pieire pe familia Brâncovenească, după ce a căzut prințul cu ai săi în mâinile turcilor”. Savantul ardelean, Gheorghe Șincai, a folosit informații din mai multe surse, cele mai importante fiind lucrările secretarului brâncovenesc Antonmaria del Chiaro și cartea savantului maghiar Samuel Köleséri de Keres-éer(1663-1732), ”Auraria Romano-Dacica, una cum Valachiae Cis-Alutanae Subterraneae descriptione Michaelis Schendo”, apărută în 1717, la Sibiu și reeditată în 1780(pe scurt, ”Auraria Romano-Dacica”). Pentru concetățenii noștri, oferim imaginea medaliilor, bătute în argint, emise de domnitorul muntean, prin amabilitatea d-lui prof. Dumitru Varodin, spre comemorarea pioasă a principelui-martir Constantin Brâncoveanu(vezi foto nr. 7 și foto nr. 8). Sub efigia domnitorului se disting două inițiale, C și H, indicând numele artistului Carol Josif Hoffmann(ipoteza Huszàr), care a lucrat medalii la Alba Iulia între anii 1713-1738. Cunoscutul numismat român, Corneliu Secășeanu, fost secretar al Societății Numismatice Române afirma într-o broșură apărută în anul 1942 că interpretează literele C și H ca fiind inițialele lui Carol Johann Hedlinger, din Alba Iulia. Alături de stanțele de Alba Iulia, experți autorizați consideră că au fost utilizate și stanțe olandeze. Medalia de dimensiuni ceva mai reduse(vezi foto nr. 9 și foto nr. 10) pare a fi doar o replică a valorii de 5 taleri, fapt confirmat de inițiala ”R”, poziționată spre partea de jos a bustului voievodal. Principat aflat sub suzeranitate turcească, Țara Românească nu avea dreptul de a bate monedă de circulație. Prezența chipului voievodal pe un astfel de instrument cu aspect financiar și a coroanei princiare pe revers, sunt indicii ale deplinei independențe și suveranități, mai ales că monedele otomane nu au reprodus vreodata imaginea sultanilor, datorită interdicțiilor coranice. ”Amănuntul” respectiv a decis soarta și sfârșitul Brâncovenilor de parte bărbătească. Printre orfevrierii cei mai de seamă solicitați de Constantin-vodă Brâncoveanu amintim mai ales numele starostelui breslei argintarilor brașoveni, Georg May al II-lea, pierit la o vârstă tânără, de 29 de ani, probabil asasinat prin otrăvire. Motivele au fost, probabil, concurența dintre anumiți meșteșugari și artizani. Pentru domnitorul muntean au mai executat ferecături, obiecte din aur și argint, următorii: Georg Heltner, Peter Hiemmesch, Sebastian Hann, Thomas Klosch, Thomas Lang, Johannes Henning, Samuel May(din aceeași familie cu Georg May al II-lea), Georg Olescher, monogramistul ”E. V”. /Fotografia cu nr. 3, furnizată de: www.vladherman&basilica.ro; fotografia cu nr. 4, furnizată de: www.ziarullumina.ro ; fotografia cu nr. 5, furnizată de: www.tiparituriromanesti.wordpress.com; fotografia cu nr. 6, furnizată de: www.jurnalspiritual.eu . Le mulțumesc în mod deosebit celor de la care am utilizat aceste imagini și în mod special d-lui prof. Dumitru Varodin pentru colaborare. Text și foto nr: 1, 2, 7, 8, 9 și 10: MIHAIL-SORIN GAIDAU