Consiliul Județean susține realizarea Spitalului Mobil COVID-19

0
  • în această unitate vor fi tratați pacienții în circa trei săptămâni

          Consilierii județeni nemțeni au fost convocați astăzi, 3 aprilie 2020, o ședință extraordinară a Consiliului Județean Neamț, pentru a vota alocarea fondurilor aferente Consiliului Județean Neamț, necesare construirii la Iași a Spitalului Mobil COVID-19. Unitatea va deservi populația din Neamț, Iași și Bacău.

Spitalul va avea o capacitate de 250 de paturi și va avea o structură modulară. Conform proiectului, va fi instalat în circa trei săptămâni, astfel încât la momentul atingerii vârfului pandemiei în România, unitatea să fie operațională.

„Am inițiat proiectul de hotărâre pentru participarea Consiliului Județean Neamț la realizarea acestui spital mobil pentru că vreau să fim cât mai pregătiți în ceea ce înseamnă tratarea pacienților! Județele din Regiunea Nord-Est vor asigura personalul medical și toate costurile și logistica necesare operaționalizării spitalului.

Această unitate vine ca o soluție pentru a crește capacitatea de absorbție și de reacție a sistemului medical dar și de a ține sub control strict aria de răspândire a virusului“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Valoarea totală a acestui proiect este de 17,6 milioane de euro și se realizează în cadrul Asociației Intercomunitare Euronest.

La acest proiect vor asigura finanțare și Consiliile Județene Iași și Bacău.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate