Consiliul Județean Neamț construiește un rezervor de apă potabilă pentru spitalul de urgență

0

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnico-economică (studiu de fezabilitate) pentru obiectivul de investiții de interes județean „Rezervor pentru rezerva de apă potabilă“ la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, cu o valoare estimată de 2,55 milioane de lei, inclusiv TVA.

Rezervorul va avea o capacitate de 1.000 de metri cubi și va fi montat suprateran. Conform datelor tehnice, va avea un diametru de circa 16,9 metri, cu o înălțime de 5,5 metri.

Prin regulamentul de organizare și funcționare a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, unitatea se obligă să îndeplinească condițiile de autorizare sanitară de funcționare și să depună diligențele necesare obținerii acesteia. Ca urmare, prin realizarea rezervorului pentru apă potabilă, se preconizează atingerea standardelor pentru calitatea serviciului medical și garantarea confortului pacienților internați în spital.

Având în vedere prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 914/2006 pentru aprobarea normativelor privind condițiile care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare, a Normativului privind proiectarea și verificarea construcțiilor spitalicești și a instalațiilor aferente acestora, precum și consumul mediul zilnic înregistrat în spital, a rezultat necesitatea instalării unui rezervor cu o capacitate de 1.000 de metri cubi, care asigură o rezervă de consum timp de 2 zile. Actualul rezervor, care are o capacitate de 500 metri cubi, va fi folosit doar pentru asigurarea rezervei intangibile pentru incendiu.

aplicatie android ziar neamt

telegram ziar piatra neamt

la flamma piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate