Consiliul Judeţean alocă Spitalului Judetean cinci miliarde de lei vechi pentru cheltuieli de administrare şi funcţionare

1

spital piatra neamt

Problemele cu care s-ar putea confrunta Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Neamţ în lunile decembrie şi ianuarie (mai ales în ceea ce priveşte aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare) au făcut obiectul unei şedinţe operative desfăşurate joi dimineată (9 decembrie 2010) la Spitalul Judeţean Neamţ. Au participat Vasile Pruteanu (preşedintele CJ Neamţ), specialişti din CJ Neamţ care sunt şi membri ai Consiliului de Administraţie (ec. Ada Butuc şi Radu Năstase), alţi membri ai Consiliului de Administraţie (dr. Dan Morenciu, dr. Valeriu Andriţa), reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ (preşedinte Valerică Frăţilă, dir. Ec. Mariana Atomulesei), conducerea SJU Neamţ (dir. Silvia Roşescu, dir. Ec. Teodor Andone, dir. Îngrijiri Lăcrămioara Vicu), reprezentantul Comisiei de Sănătate din CJ Neamţ (dr. Petrovici), reprezentantul Colegiului Medicilor (Iosif Koseghi).

Analiza respectivelor probleme s-a soldat cu concluzia că este nevoie de o susţinere financiară pentru ca în perioada menţionată, SJU Neamţ să nu rămână descoperit în aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare. Actualul cadru legislativ nu permite însă alocarea de către CJ Neamţ către unităţile sanitare pe care le administrează de resurse pentru această destinaţie.

În urma consultării cu specialiştii, preşedintele CJ Neamţ Vasile Pruteanu a ajuns la concluzia că singura variantă legală ar fi ca administraţia judeţeană să aloce fonduri pentru cheltuieli de administrare şi funcţionare (utilităţi, servicii etc), să degreveze unitatea sanitară de aceste sarcini pentru a putea redirija resursele pentru rezolvarea problemei cu medicamentele şi materialele sanitare.

Această soluţie urmează a fi propusă ca proiect de hotărâre de Consiliu Judeţean în şedinţa care are loc vineri, 17 decembrie, plenul legislativului nemţeam urmând a se pronunţa.

“Este singura soluţie pe care au găsit-o specialiştii noştri pentru că altfel, în actualul cadru legislative, nu putem finanţa direct achiziţia de medicamente sau materiale. Pe de altă parte, nu ar fi fost normal ca pacienţii care ajung la spital la finele acestui an şi începutul anului viitor să nu găsească nici măcar o perfuzie. Rămâne ca votul consilierilor judeţeni să valideze acest sprijin pe care-l acordăm spitalului pentru a traversa această perioadă dificilă şi vom încerca şi pe viitor să facem şi alte eforturi pentru ca pacienţii nemţeni care ajung în această unitate sanitară sa aibă tot mai puţine motive de nemulţumire”, a precizat preşedintele Vasile Pruteanu.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. cetatean -2 - spune

    Cit din aceasta suma ajunge acolo unde ar trebui sa ajunga ???
    Ramane de vazut , adica vom incepe anul 2011 cu lipsuri mai mari ca acum in aceasta unitate medicala….
    Speram sa nu fie cum spun eu si sa ajunga acolo unde trebuie…

    ADMIN : Suma este foarte mica la ce necesitati are spitalul e o solutie de supravietuire .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate