Congresul Avocaților 2015

 Dragi confrați, onorată asistență,

 Colegii mei v-au vorbit, și o vor mai face pe parcursul lucrărilor acestui Congres, despre presiunile – instituționale, economice, legislative, chiar etice – la care este supusă azi profesia. Sunt provocări cu care ne confruntăm zi de zi, însă n-aș vrea să predic corului. Să fiu moralizator cu cei care sunt exponenții valorilor și principiilor ce au dat trăinicie profesiei noastre, asigurându-i supraviețuirea. În egală măsură, nu împărtășesc fatalismul unora sau altora – eu cred că, în cei 25 de ani scurși de la Revoluție, avocatura românească a intrat pe făgașul unor schimbări pozitive ireversibile. Însă, viața nu ne permitem să ne relaxăm!

 Dragi confrați, vă supun atenției, în discursul meu, câteva constatări despre starea profesiei.

 Prima constatare: avocatura sărăceşte! Realmente, asta se întâmplă. An de an, de la debutul crizei, din 2008 încoace, avocatura sărăceşte. Fenomenul de pauperizare a avocatului are implicaţii directe şi tinde să genereze un cerc vicios: pe măsură ce avocaţii câştigă mai puţin, cu atât sunt mai puţin motivaţi să îşi manifeste profesionalismul. Un omolog de-al meu, dintr-un Barou reputat al țării, îmi povestea despre condițiile mizere în care își desfășoară tinerii avocați activitatea. Un avocat blazat, ca să parafrazez un Părinte al Bisericii, este un avocat cu luminile stinse.
Al doilea fenomen şi a doua problemă crucială este bagatelizarea rolului avocatului în cadrul proceselor în faţa instanţelor. Extrem de mult se comunică în mass-media despre existenţa unui parteneriat între judecători şi procurori, ceea ce nu face decât să accentueze defetismul în rândul confraților.
Este o realitate că, în cauzele civile, judecătorul – pentru că trebuie să îşi manifeste rolul activ – tinde să conducă singur, și să gestioneze singur procesul civil. Astfel că, din perspectiva eficienţei activităţii avocaţilor, clienţii ajung de foarte multe ori să se întrebe la ce le folosește un avocat bun? Dese sunt situaţiile în care, din perspectiva finalității – dacă analizezi implicarea unui avocat foarte bun şi a unui avocat slab –, soluţiile pot fi similare. Efectul este lipsa de motivaţie pentru creșterea profesionalismului avocatului.
Acestea sunt realități faptice, iar a închide ochii la ele este a fi orbi la tribulațiile confraților și profesiei.
Prima realitate faptică este pauperizarea avocaturii ca profesie independentă. A doua realitate faptică este slăbirea rolului avocatului în cadrul proceselor – avocatul nu mai este important.
A devenit dificil să faci distincţie între rezultatele unui avocat reputat și ale unui avocat din oficiu. Sau între rezultatele unui avocat foarte bun şi ale unui avocat mai puţin bun. Și când spun “bun”, nu mă refer la profesionalismul, elocința sau prestigiul lui. Distincția între un avocat implicat și unul mai puțin implicat este la minimul istoric – pentru că judecătorii și-au asumat controlul dinamicii, şi spun: „Eu fac procesul, eu conduc procesul!”. Lăsând, prin asta, fără rol şi fără importanţă prestaţia avocatului.
A treia realitate faptică privind starea profesiei reprezintă consecința ultimei campanii anticorupție. Deoarece, încă din startul ei, „figurile luminoase” au fost judecătorii și procurorii, avocații fiind marginalizați și anatemizați –prin generalizarea incorectă a unor cazuri izolate -, s-a comunicat în opinia publică un mesaj eronat – avocaţii ar fi cei care contribuie la alterarea actului de justiţie, la corupţie. Efectul? Încă o dată, prestigiul profesiei de avocat a fost afectat.
V-am evocat problemele cu care se confruntă profesia noastră. Însă a trecut vremea să ne plângem și atât. ADN-ul de luptător al avocatului român trebuie să iasă la iveală!
În pofida progreselor incontestabile pe care le-a făcut avocatura noastră în acești 25 de ani, asistăm la un moment de răscruce pentru profesie. Fără a vedea cabale și teorii ale conspirației, eu remarc că există o agresivitate din partea celorlalţi participanţi la înfăptuirea justiţiei, în sensul de a minimaliza rolul avocatului. De a decredibiliza avocatul.
Ce putem face noi? În primul rând, să nu fim pasivi. A venit momentul ca avocații români să își adune energiile pentru bătălia decisivă, și să își apere „nevoile și neamul” – adică breasla. Să ne apărăm, cu toate “armele” din arsenal, profesia – pentru că de acest lucru depinde supraviețuirea noastră.

 Dragi confrați,

 Trăim în secolul informației, în care războaiele se duc, se câștigă și se pierd pe frecvențele TV, pe undele radio, pe Internet, în publicații generaliste sau de specialitate. Dacă prestigiul ne-a fost știrbit, sau furat, el trebuie redobândit. Iar acest lucru nu se va întâmpla peste noapte, și nici prin inițiative personale. Avocații trebuie să reacţioneze printr-un efort conjugat, expresie a confraternității care ne unește.
Este imperios necesar să vorbim despre eficienţa activităţii pe care o întreprindem. Să vorbim despre valoarea profesională a serviciilor pe care le prestăm, să vorbim despre valoarea noastră intelectuală ca indivizi, astfel încât clientul să conştientizeze că un avocat este capabil să înţeleagă, să stabilească cea mai bună strategie în cadrul unui proces, şi să întreprindă şi activităţile care sunt necesare, în aşa fel încât să obţină rezultatul dorit.
Viața ne arată că nu mai este suficient ca avocatul român să lupte exclusiv în sala de judecată! El trebuie să lupte şi prin comunicarea pe care o face către masa mare a populaţiei, către societate.
O avocatură tăcută este o avocatură care se condamnă la irelevanță și desuetudine! Dacă rămânem „tăcuți”, comunicarea actuală – avocații strică “justiția dreaptă”; avocații sunt inutili, magistrații sunt perfect capabili să facă dreptate singuri – se va perpetua, cu consecințe fatale pentru noi.
Nu mai putem neglija imaginea publică a avocatului. Trebuie să gândim strategic. Iar strategia noastră trebuie să fie acea ofensivă a șarmului despre care vorbesc americanii. Justițiabililor trebuie să li se spună de ce este util un avocat! Pentru că, altfel, atât judecătorul cât şi procurorul au interesul să transmită în opinia publică doar inutilitatea avocatului, faptul că nu are sens să îţi iei avocat. Dacă justiția e ineluctabilă, iar apărarea marginală, la ce bun avocatul?
Este neîndoielnic că avocatura trebuie să îşi păstreze tradiţia și valorile – dar avem nevoie urgentă de un consens despre modalitatea în care trebuie înţelese și comunicate principiile şi valorile profesiei în actualul context economic și social. Iar eforturile pentru înţelegere şi pentru comunicarea corectă trebuie să vină din partea conducerii UNBR şi a noastră, a Decanilor, singurii care putem inculca în conștiința publică utilitatea serviciilor avocațiale.
Întotdeauna am crezut intim că beneficiul puterii este că poți face mai mult bine. Vă propun Dvs., colegii și partenerii mei, să folosim această putere cu care am fost mandatați, luând măsuri pentru a ne ajuta confrații să își facă meseria cu demnitate și mândrie legitimă.
Avem la îndemână instrumentele să restabilim avocatura în Panteonul instituțiilor respectabile ale Statului.

             De noi depinde să recâștigăm ceea ce este al nostru de drept.

             Vă mulțumesc!

 Avocat Dr. Ioan Chelaru,

             Decanul Baroului Neamț, Senator, Vicepreședinte al Senatului României, Președintele Uniunii Juriștilor din România